Acasa » Stiri » NextEV prezinta cel mai rapid automobil electric din lume – NIO EP9

NextEV prezinta cel mai rapid automobil electric din lume – NIO EP9

Postat in 22 noiembrie 2016
/

de Dragos Grigore

Stim, numele modelului te duce cu gandul la o rasnita de cafea sau, poate, la o imprimanta laser, dar nu lasaacronimele si codurile sa te sperie. Ai in fata cel mai rapid automobil electric produs in istoria moderna a Terrei. Asta a fost, asa, pentru conspirationistii care cred ca acum niste mii de ani aveam nave spatiale prin cartier…

nio_ep9_teaser

Revenind la 2016, compania chinezeasca (da, are sediul principal in Shanghai, nu va lasati pacaliti de birourile dni San Jose, Londra sau Munchen) NextEV a inceput cu o campanie de teasere prin retelele media si nu ne-a aratat decat un design frumos si o data. 21 Noiembrie 2016. Si atat. Nimic despre un nume sau ce stie sa faca.

Ieri, insa, au ales sa dezveleasca modelul, aproape, de serie, capabil sa rivalizeze cu orice super/hypercar de la ora actuala. Si fara sa distruga planctonul sau, cel putin, nu pe cel din zona unde este condus hypercarul electric.

Imaginea dezvaluita a lui EP9, care nu arata rau deloc

Imaginea dezvaluita a lui EP9, care nu arata rau deloc

Pentru a-si etala talentele de alergator, NIO EP9 a fost pus la treaba pe doua circuite, care sunt considerate etaloane in lumea auto: Nürburgring Nordschleife (Germania) si Paul Ricard (Franta), unde a fost pus sa dea tot ce poate, iar rezultatele nu au intarziat sa apara.

 

Pe primul circuit, unde sunt puse la treaba majoritatea modelelor de serie, mare sau mica, cu pretentii sau veleitati sportive, recordul era detinut de Toyota, care a oprit ceasul la 07:22.329, cu modelul TMG EV P002 in 2012. Doar ca japonezii au venit cu un monopost proiectat si construit cu un singur scop. Sa mearga repede. 0 aspect practic, confort, design sau stil. Dar e Toyota, asa ca nu ma mira…

toyota_tmg_ev_p002

Monopostul de jucarie din Japonia a aratat ce poate si a fost doar un demonstrator tehnologic

Chinezii si-au facut temele, au deschis cateva birouri in SUA, Anglia si Germania, si au pus inginerii la treaba. Si designerii. Si nu va lasati pacaliti, pentru ca NextEV chiar stie ce face, adunand experienta in Formula E cu echipa proprie.

nio-ep9_track

NIO EP9 nu este doar un automobil aratos, ci si performant, iar asta o spun cifrele, nu eu. Recordul japonezilor a fost spulberat, cronometrul fiind oprit la 07:05.120. Nu stiu ce cred altii, dar eu sunt sigur ca un automobil care scoate un timp cu 17 secunde mai mic pe Nürburgring Nordschleife este MULT mai rapid.

Din orice unghi e privit, se observa ca optimizarea aerodinamica a fost principalul scop al designului

Din orice unghi e privit, se observa ca optimizarea aerodinamica a fost principalul scop al designului

Cat de rapid? Pai cat de rapid poate fi un automobil pus in miscare de patru motoare electrice, care produc o putere totala insumata de 1 MW. DA. 1 MEGAWATT. Adica 1360 CP disponibili de la prima rotatie a motorului electric, care, spre deosebire de cele termice, poate pleca direct in sarcina…

Ca sa demonstreze ca stie ce face, NIO EP9 a fost dus si pe Paul Ricard, unde s-a jucat cu vechiul record de 2 minute si 40 de secunde, coborandu-l la…01:52.780!

Pe langa hergheliile de cai electrici, NIO EP9 este ajutat de caroseria gandita pentru un hypercar de circuit, dar si de un mega-eleron care il ajuta sa nu decoleze, astfel ca produce, la 240 KM/h, o forta deportanta de 24000 N! Adica aproape 2450 KG de apasare pe puntea spate… E o treaba, nu?

Si din spate este la fel de sexy

Si din spate este la fel de sexy

 

Celelalte cifre importante sunt seci ca o nuca veche, dar spun tot: patru motoare electrice, fiecare cu o cutie de viteze proprie, produc 1360 CP la roata si ajuta jucaria sa atinga prima suta de kilometri pe ora in 2.7 secunde. Da, e mai „slab” decat Tesla P1000D cu vreo 0.2 secunde, dar nu asta conteaza. A doua suta de km/h este atinsa, cu plecare de pe loc, dupa 7.1 secunde de la apasarea pedalei de acceleratie, care poate continua pana la atingerea vitezei maxime de 313 km/h.

Interiorul e un soi de High Tech incrucisat cu Sports Car de circuit

Interiorul e un soi de High Tech incrucisat cu Sports Car de circuit

Trebuie sa aruncam o privire si la interior, desi nu avem la dispozitie decat niste randari 3D, suficiente, insa, pentru a e face o idee.  Ca o opinie personala, sunt sigur ca puteau si pot face mai mult, dar probabil au vrut sa aiba o imbinare de High Tech meets Sports Car, pentru ca altfel nu-mi explic de ce au atatea ecrane si ecranute, dar pe de alta parte, stiu ca nu fac parte din tinta lor de clienti, asa ca o las moale.

 

Pentru cei care se gandesc daca pot face naveta pana la mare si o sesiune de aruncat priviri, producatorul anunta o autonomie maxima de 427 Km (265 mile), dar asta depinde de stilul de condus. Incarcarea bateriei de acumulatori dureaza 45 de minute, probabil cu un sistem de tipul „Fast charge”, dar, pentru cei grabiti, exista posibilitatea schimbarii cu totul a bateriei, cu una deja incarcata. Nu stim cum se face asta, dar merita mentionat.

Pretul? Nu stim, inca, dar stim ca nu conteaza pentru ca exista suficienti doritori cu conturi grase, capabili sa-l arunce sub prelata in garajul destinat colectiei de supermasini.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *