Acasa » Stiri » Porsche Cayenne de la Mansory

Porsche Cayenne de la Mansory

Postat in 18 februarie 2011
/

Dupa TecArt, Lumma, Hamann, TopCar si Merdad, iata ca a venit si randul celor de la Mansory sa se ocupe de personalizarea celei de-a doua generatii Cayenne.

Autorii controversatului Chopster – un tuning extrem al fostului Cayenne Turbo – nu s-au mai chinuit de data aceasta sa transforme SUV-ul in ceea ce nu este, multumindu-se cu obisnuitele operatiuni de latire a caroseriei si cu un kit de motor “decent�.

Cayenne Turbo by Mansory are o latime mai mare cu 60 mm in fata si cu 80 mm in spate, gratie instalarii unor extensii de aripi si a unui set de praguri evazate. Din fata, noul produs Mansory este foarte usor recognoscibil datorita imensei grile in forma de trapez si celor doua prize de aer laterale, “binecuvantate� de prezenta unor faruri de ceata cu tehnologie LED.

De data aceasta, toate masurile de dinamizare a exteriorului isi au un rost bine definit, pentru ca, sub capota din fibre de carbon, germanii au instalat o versiune upgradata a V8-ului biturbo de 4,8 litri. Aceasta dezvolta nu mai putin de 690 CP si 800 Nm, un salt de 190 CP si 100 Nm comparativ cu modelul de serie. Natural, toate cifrele referitoare la performantele SUV-ului s-au modificat in bine, acesta fiind capabil sa ajunga la 100 km/h in numai 4,4 secunde si sa atinga o viteza maxima de 300 km/h.

Mansory recomanda ca, in cele patru colturi ale caroseriei, sa fie montate roti cu jante de 22 de inch insa, in functie de preferintele clientului, tunerul din Brand poate dota masina cu jante de 21 sau 23 de inch. Da, si noi le-am alege tot pe ultimele…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *