Acasa » Stiri » Ford Focus Electric: primele imagini

Ford Focus Electric: primele imagini

Postat in 9 ianuarie 2011
/

Aceasta este masina cu care Ford vrea sa dea lovitura pe piata autoturismelor electrice insa, in mod curios, ea nu a fost dezvaluita la Salonul Auto de la Detroit.

Ovalul Albastru a ales expozitia Consumer Electronics Show din Las Vegas, oras care nu se afla pe lista celor 19 in care va fi disponibil Focus Electric.

Asadar, chiar de anul acesta, locuitorii urbelor Atlanta, Austin, Houston, Boston, Chicago, Denver, Detroit, Los Angeles, San Francisco, San Diego, New York, Orlando, Phoenix, Tucson, Portland, Raleigh Durham, Richmond, Seattle si Washington, D.C. isi vor putea demonstra atasamentul fata de Mama Natura achizitionand un model Focus Electric, vehicul ce intra in competitie directa cu Nissan Leaf.

In loc de un agregat cu aprindere prin scanteie (sau compresie), compacta lui Ford are sub capota un propulsor electric capabil sa o impinga pana la viteza maxima de 136 km/h. Bateria litiu-ion se poate incarca de la o priza de 240 volti in numai 3-4 ore, durata fiind cu 50% mai mica decat cea aferenta acumulatorului lui Nissan Leaf.

Asadar, vei rula cu o viteza decenta, vei astepta putin pana cand vei fi putea rula cu o viteza decenta, dar Ford nu mentioneaza… cat vei reusi sa rulezi cu o viteza decenta. De fapt, singura fraza din comunicatul de presa in stare sa dea un indiciu vizavi de economia lui Focus Electric este cea care specifica un “consum de energie echivalent mai mic decat al lui Chevrolet Volt si Nissan Leaf�. Asta ar trebui sa fie indeajuns…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *