Acasa » Stiri » Important la Geneva: Volkswagen ne “inmoaieâ€? cu minivanul Bulli

Important la Geneva: Volkswagen ne “inmoaie� cu minivanul Bulli

Postat in 1 martie 2011
/
Comments are off for this post

“Ce dragut!� – asta o sa auzi din toate colturile zonei care gazduieste standul Volkswagen de la Geneva, pentru ca acolo si-a facut aparitia conceptul Bulli.

Si, de data aceasta, chiar trebuie sa le dam dreptate: ca si remake al primului Transporter, acest minivan dedicat hipiotilor – si, in general, tuturor celor care adora MPV-urile cu personalitate – arata nesperat de bine.

Prima tentativa de reinventare a “hippie-mobil�-ului lui Ben Pon dateaza de mai bine de zece ani, 2001 fiind anul in care producatorul din Wolfsburg a prezentat prototipul Microbus; totusi, Bulli este mult, mult mai reusit. In primul rand, utilizeaza mai bine spatiul: la nici patru metri lungime, ampatamentul este mai mare decat cel al unui VW Golf. In al doilea rand, e mai inspirat vopsit (in caz ca nu te-ai prins, combinatia alb-rosie este o trimitere directa la faimosul “Samba Bus�).

In al treilea rand, nu este atat de serios – un “must� pentru orice individ cu camasa, slapi si margele, pregatit sa picteze cateva margarete pe caroserie. Iar in al patrulea si ultimul rand, Bulli este la fel de simpatic la interior pe cat este la exterior. Poti spune ce doresti, insa habitaclul cu cele sase locuri in culori dinamoviste si iPad pe post de consola centrala este unul dintre cele mai primitoare pe care le-am vazut noi pana acum. Indiferent ca vorbim despre masini de serie sau concept-car-uri.

Oricat de mult ti-ar bucura inima designul, nu trebuie sa uiti ca Bulli, este, totusi, o masina nemteasca. Iar asta inseamna ca, tehnic vorbind, este foarte avansata.

Arhitectura sa suporta, dupa spusele celor de la Volkswagen, instalarea unor motoare pe benzina sau diesel de mici dimensiuni, insa Bulli este animat de un agregat electric. Forta lui (85 kW, 260 Nm) este suficient de mare pentru a sprijini un sprint 0-100 km/h in 11,5 secunde (viteza maxima: 140 km/h), insa adevarata masura a valorii sale este data de autonomia de 300 km (OK, o mare parte din merite o are bateria litiu-ion, cu o capacitate de 40 kWh).

Cu sau fara el, Bulli trebuie produs; altfel, nu o sa ajungem niciodata sa iubim minivanurile.

Visit Us On TwitterVisit Us On FacebookVisit Us On YoutubeCheck Our Feed