Acasa » Stiri » Fabrica de zvonuri: Bugatti 16C Galibier, (si el) gata de intrarea in productie

Fabrica de zvonuri: Bugatti 16C Galibier, (si el) gata de intrarea in productie

Postat in 4 aprilie 2011
/

Unii il considera un Porsche Panamera obez. Altii, doar un Bentley Mulsanne cu alte haine. Palavre – important este ca Bugatti pregateste cel mai rapid model cu patru usi din lume, iar pe dedesubt este tehnica lui Veyron.

Altfel spus, alta mie de cai putere, alt milion de euro, alte aparitii pe Youtube cu masina condusa de oameni imbracati in cearsafuri.

Oricum, si noi, si ei au asteptat destul de mult aceasta veste. Un an si jumatate, mai precis. Atunci, in toamna lui 2009, cativa miliardari alesi pe spranceana au putut degusta formele alunecoase ale lui 16C Galibier, dupa care au dat verdictul: e suficient de bun pentru a fi cumparat.

Ca atare, in 2013 (sau, cel tarziu, in 2014), acest urias cu motor W16 de opt litri se va regasi in capul anumitor liste de achizitii, undeva intre un iaht de 300 de metri si un mini-castel pe Coasta de Azur. E singura situatie in care un milion de euro devine maruntis…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *