Acasa » Stiri » Continental GT Speed, Bentley-ul “saraculuiâ€? cu extra-topping

Continental GT Speed, Bentley-ul “saracului� cu extra-topping

Postat in 24 august 2012
/

Dedicatie pentru puiul de grangur care vrea sa se simta special cand incalca viteza legala: Bentley a prezentat primele imagini cu noul Continental GT Speed, varianta exagerata a celui mai accesibil model din gama. Urmeaza, inevitabil, o avalansa de date tehnice.

Cifrele sunt singurele care justifica, de altfel, existenta acestui baros cu pretentii de instrument chirurgical. Desi cantareste putin mai mult decat un meteorit, cei 625 CP si 800 Nm ai motorului W12 biturbo (ultimii, constanti intre 2.000 si 5.000 rpm) ii asigura cam aceeasi viteza cu a bolovanului cosmic: sprintul 0-100 km/h este rezolvat in patru secunde, iar viteza maxima este de 330 km/h.

Fata de generatia… pardon, fata de modelul fara facelift, Continental GT Speed este cu 50 de cai mai puternic si are cu 100 Nm in plus; totusi, si mai interesanta este transmisia automata cu opt trepte.

Insarcinata cu livrarea fortei motrice catre un tren de rulare 4×4, ce pune accent pe rotile posterioare (acestea primesc 60% din cuplul motor), cutia poate retrograda chiar si patru trepte odata, astfel incat masina si beizadea sa plece de langa depasit ca din pusca. In plus, noua transmisie contribuie cu sase procente la totalul de 12 specificate de constructor in dreptul economiei de combustibil.

Cu alte cuvinte, daca vechiul Conti GT Speed sorbea, teoretic, 25,3 litri de benzina la fiecare “suta� parcursa in oras, “noul� grand turism se multumeste cu “doar� 22,3 litri (14,5 l/100 km consum mediu declarat). Sa vezi party la Green Peace…

Ar trebui sa spunem si doua, trei vorbe despre rotile cu jante de 21 inch, arcurile, bucsile si barele anti-ruliu rigidizate ori noua setare a ratei de amortizare. Dar nu o vom face. In afara celor mentionate anterior, mai sunt importante doua lucruri: 1) faptul ca te poti baza pe un sistem de franare cu discuri ceramice de 420 mm si etrieri cu opt pistonase (disponibil optional; standard, englezii monteaza discuri de otel de 408 mm pe fata si 335 mm pe spate); 2) faptul ca, daca nu esti foarte preocupat de ametirea radarelor, vei avea ocazia sa experimentezi adevaratele valori ale unui Bentley modern.

Respectiv, habitaclul exceptional finisat (recomandam varianta Mulliner cu tapiterie din piele perforata, cusuta in stil diamant) si puzderia de jucarele electronice (printre ele, un sistem de infotainment cu “hard� de 30GB si touchscreen de opt inch, un sistem audio Naim cu 11 difuzoare si un “hard� special pentru stocarea melodiilor, de 15GB).

Iar, daca n-ai rabdare sa vezi coupe-ul pe soselele autohtone, viziteaza salonul de la Moscova. Noul Continental GT Speed va fi prezentat oligarhilor pe 29 august, apoi va lua o pauza pana pe 12 octombrie – prima zi de livrari oficiale. Evident, il vei vedea stationat (ilegal) pe Radu Beller mult, mult mai devreme…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *