Trebuie să mărturisesc că am insistat să mai iau la o tură DS3 pentru că , deși l-am condus acum doi ani și jumătate, care-mi par a fi trecut într-o clipă, am ramas puternic impresionat de mica jucarie.
Acum îmi dau seama că au trecut ceva ani de când am demarat proiectul i-Car și sunt mândru de cel de-al doilea copil al meu, iar pentru cei curioși, testul vechi se află aici.
Știu. E roz. Și dulce ca o bomboana. Și nu are suporturi pentru cafea decât dacă ai un Alex Oagana propriu și personal care să țină cafelele. Sau daca suferi de sindromul Shiva, adica ai minim 4 maini!
Care, dacă mă refer doar la cafeaua mea, mi-a ajuns pe pantaloni, în timp ce încercam să țin de volan, să schimb treapta de viteză, având cafeaua în dinți, la propriu (!), traversând niște gropi chiar lângă locul ales pentru ședința foto.
“Nimic nou după doi ani și jumatate” am gândit, amintindu-mi de poza făcută la 2 noaptea cu paharul de cafea cumpărat de la un automat în benzinăria Lukoil din Sinaia, care a fost așezat pe bord pentru că nu am avut unde să-l pun…
Am avut timp să sedimentez informația, am ignorat total culoarea roz bombon și am început să analizez.
Eram curios, ca să spun drept, să văd cum percep mașină după niște ani buni. Ei bine, mi s-a părut și mai mișto.
Da, suferă la capitolul funcționalitate, dar să fim serioși. Nu mi-am luat pantofi Louis Vuitton ca să joc fotbal și cred că Einstein a zis-o cel mai bine: “toți sunt genii; dacă judecăm un pește după capacitatea sa de a se cățăra într-un copac, acesta va crede toată viață că este un prost”. La fel stă treabă cu Citroen DS3.
Nu este o mașină de familie, deși vă asigur că se poate achita cu brio de această sarcină pentru un cuplu tânăr, ci un rival pentru Mini Cooper, Audi A1, Fiat 500 și Opel Adam. Dacă am omis vreo mașină cool de clasă mică să-mi fie iertat.
Interiorul e spațios, la limită, în special pentru că este bine gândit. Poziția la volan este foarte bună pentru cei care vor să simtă mașina. Scaunele oferă un suport lateral foarte bun, iar dimensiunile șezutului și spătarului sunt foarte bine proporționate. Accesul la comenzile mecanice, pedale, schimbător de viteze și volan, se face foarte ușor și permite un stil de condus sportiv.
Ergonomia este perfectibilă, iar aici nu mă refer la absența suporturilor pentru băuturi. Fac referire la instalația audio/multimedia care are butoane prea mici. Să nu vă închipuiți că am degete de tăietor de lemne. Au contraire, dar tot mi se par prea mici.
Și am avut, ca data trecută, probleme cu reglajul volumului instalației audio folosind consola de bord. Nu o dată, m-am trezit că schimb postul de radio ori piesa de pe stick-ul USB încercând să dau mai tare sua mai încet.
Aceste probleme au dispărut în clipa în care am ales să folosesc exclusiv telecomanda montată pe coloană volanului.
Sistemul de navigație este foarte bine reglat și m-a dus pe niște străduțe atât de întortocheate încât aș fi fost un rătăcit etern dacă nu l-aș fi folosit. Ecranul are o rezoluție foarte bună, iar instrucțiunile sunt clare și precise.
După prima zi de croșetat trafic în București, am început să apreciez spiritul jucăuș și relaxat al jucăriei . Orașul gri și rece, în ciuda căldurilor sufocante, este parcă îmbunat de spiritul ludic al lui Citroen DS3, iar rozul său strident smulge zâmbete de pe buzele oricărui trecător sau partener de trafic.
Au trecut doi ani și jumătate de la ultimul test drive cu Citroen DS3 și îl văd la fel. Șic, sexy și malițios.
De ce malițios? Simplu.
Pare o mașină de jucărie și este privit cu un zâmbet afișat în colțul gurii la semafoare. Și este tratat că atare. Până când se aprinde culoarea verde. Treapta 1 este deja cuplată, piciorul este ridicat rapid de pe pedala de ambreiaj, în timp ce accelerația săruta pasional podeaua. Orice hatch cu o putere egală este pus la respect în 7,3 secunde. Sau undeva pe acolo, deoarece acesta este timpul indicat de constructor, nefiind măsurat de noi.
Cei 156 CP, dezvoltați de motorul de 1,6 litri, se dezlănțuie cu furia unei herghelii din iadul de oțel al mașinii și impun mica jucărie din oțel și aliaje ușoare ca fiind un nou tip de “big boy toy”.
Dacă nu câștiga liniuța, sigur câștiga slalomul prin trafic.
Cutia de viteze schimbă fin și precis, precum un ceas elvețian, în timp ce suspensia oferă suficient confort, în ciuda cursei scurte a subansamblurilor.
156 de cai putere sunt destul de multi pentru puntea fata, iar asta se simte la accelerarea brusca, cand rotile tind sa piarda aderenta datorita descarcarii puntii.
Consumul de combustibil este unul normal pentru un astfel de model, fiind unul dintre cele mai decente întâlnite în viața mea.
A venit momentul să închei călătoria pe aleea amintirilor și să adaug câteva note de subsol vechilor notițe.
“E roz frate!” ar putea să spună unii, deși, de fapt, mai toată lumea spune asta. Iar eu răspund:”asa și?”.
Purtat cum trebuie, orice accesoriu roz este cool. Chiar dezirabil.
Nu știu cât costă și nici nu mă interesează, deoarece prețurile se schimbă mereu, dar știu că este un automobil extrem de sexy și rău. Și mai știu că nu m-ar deranja deloc să merg zilnic cu un Citroen DS3 THP.
Fie el roz!