Acasa » Stiri » BMW ridica cortina: noul M5 este gata

BMW ridica cortina: noul M5 este gata

Postat in 22 august 2017
/
Comments are off for this post

de DG

BMW face masini performante si toti stim asta. Iar asta este principala lor sursa de probleme.

Cum asa? Simplu: dupa ce se termina ciclul de viata al unui model, trebuie sa lanseze urmasul, care, in mod natural, trebuie sa fie mai bun, iar asta poate fi o problema pentru multi. Dar nu si pentru BMW.

Noul BMW M5 vine sa reaseze ordinea fireasca in clasamentul sedanurilor ultrasportive, si face asta intr-un mare fel.

O premiera vine de la utilizarea sistemului de tractiune integrala xDrive, care promite sa duca performantele dinamice pe noi culmi, neatinse de niciun BMW pana acum, pastrand totodata usurinta in conducere a unui automobil folosit zilnic in drum spre serviciu ori in excursia planuita cu familia. Doar ca acum, multumita sistemului xDrive, aceste performante dinamice, precum si controlul total al vehiculului, sunt imbunatatite in conditii dificile de drum, cand acesta din urma este acoperit cu apa sau zapada.

Pentru a usura viata soferului, BMW M5 are setata tractiunea 4×4 implicit. Astfel, la pornirea motorului, sistemul xDrive este activat automat, iar DSC-ul este si el activat. Soferul poate, dupa aceea, sa foloseasca diferite setari pentru a modifica parametrii de rulare, ajungand pana la modul 2WD (puntea spate motoare) cu DSC-ul dezactivat, care va permite soferilor experimentati sa scoata din M5 tot ce poate da.

 

Pentru ca am mentionat motorul, trebuie sa incepem sa aruncam cu cifre-n populatie. Sub capota se afla cea mai noua si avansata versiune a V8-ului de 4,4 litri, echipat cu tehnologia M TwinPower Turbo. Adica 600 CP la 5600 rpm, care ramane asa pana pe la 6700 rpm, in timp ce valoarea maxima a momentului motori ajunge la 750 Nm. Frumusetea vine de la curba de moment care este absolut plata intre 1800 si 5600 rpm, iar asta inseamna o elasticitate fantastica a motorului in utilizare.

Herghelia de cai putere ajuta sedanul de clasa mare sa accelereze pana la 100 km/h, cu plecare de pe loc, in 3,4 secunde. Pentru a avea o idee cat de rapida e treaba, ganditi-va la cei care au platit cel putin un sfert de milion de euro pentru a putea spune acelasi lucru si si-au cumparat un Pagani Zonda Cinque (motor de 7,3 litri) sau un Lamborghini Huracan610-4 . Sau un Aston Martin Vanquish S (V12, 5,9 litri).

Un alt element care contribuie la performantele de hypercar este cutia de viteze. Noul M5 beneficiaza ce ultima evolutie a  cutiei de viteze M  Steptronici, dotata cu programul Drivelogic, care permite soferului sa modifice modul de functionare a cutiei de viteze, cum ar fi plecarea de pe loc direct cu treapta a doua, de exemplu.

Inginerii au avut mult de furca pentru a implini cerintele date in caietul de sarcini, care a cerea ca noul M5 sa fie cel mai puternic, rapid si agil M5 facut vreodata.

La motor au modificat turbocompresoarele, care au datoria sa bage cat mai mult aer in motor, pentru a functiona cat mai eficient in tandem cu noul sistem de injectie cu presiune merita pana la 350 bar, amestecul rezultat fiind mult mai omogen.

Sistemul de ungere beneficiaza de serviciile unei pompe de ulei cu functionare variabila, fiind programata sa lucreze atat in conditii de folosire normala, cat si pentru zilele de circuit, cand motorul inregistreaza acceleratii longitudinale si laterale marite, necesitand o ungere corespunzatoare.

Inginerii companiei bavareze au incercat sa gandeasca cat mai multe scenarii posibile, astfel ca soferul noului M5 poate sa-si personalizeze vehiculul pentru orice stil de condus. Diferentialul inteligent permite transferul de putere catre punti de la 0 la 100%, plecand de la 4×4 si ajungand pana la puristul 4×2 cu puntea spate motoare, care permite drifturi deme de blockbuster-ele hollywoodiene.

Un ultim element in lantul cinematic necesar aruncarii hergheliei de cai pe sosea este reprezentat de roti. In versiunea standard, noul M5 vine dotat cu jante cu diametrul de 19 inci: 275/40 R 19 pentru puntea fata, respectiv 285/40 R 19 pentru puntea spate. Optional exista posibilitatea montarii unor jante mai mari: 275/35 R 20 in fata si 285/35 R 20 in spate.

Dupa cum spuneam mai sus, performantele noului M5 sunt demne de un hypercar: 0-100 km/h in 3,4 secunde, 0-200 km/h in 11.1 secunde, iar viteza maxima, cu pachetul M Driver, atinge 305 Km/h (250 km/h standard).

Preturile vehiculate pornesc de la 119.000 Euro, pentru versiunea standard, cu livrare in 2018. Pentru cei grabiti, insa, BMW ofera posibilitatea achizitionarii in avans a uneia din cele 400 de unitati ale seriei „First Edition”, pentru care se adauga 19500 Euro in plus. Un fleac…

Visit Us On TwitterVisit Us On FacebookVisit Us On YoutubeCheck Our Feed