America. Pentru profu’ de geografie, un continent; pentru cvasi-majoritatea cu durere la carici vizavi de intinderile terestre si dispunerea lor pe planiglob, una si aceeasi cu Statele Unite. Si nu poti sa le umfli palmele cu muchia riglei, ca sunt multi si-ti rup capul. Plus ca, sa nu ne cacam pe noi: la Washington se fac si se desfac toate, de acolo se da ora exacta in mai tot ce exista si are relevanta. Intreab-o pe bunica-ta de la tara de cola si o sa stie de unde a venit. Ca atat ea, cat si al’ batran i-au asteptat pe americani sa descarce navetele de le-au sarit capacele. De la Brifcor. Du-te-n ce sfincter de civilizatie vrei tu, din stepe pana-n pampas si de la poli pana-n savana: o sa-ti lipseasca multe, mai putin frigiderul cu otrava lui Pemberton si dugheana cu chiftele de la Mec. Ca le-au inghesuit peste tot. Dar si tu, si ma-ta mare gresiti cand identificati chestiile astea drept produse definitorii ale Lumii Noi. Nope, nu scoate aifonu’ din buzunar, ca nu e nici ala. Si nici Ford-ul lui tac-tu. Nu, coaie – America, “tara”, incepe cu US Army.
A triumfat in doua razboaie mondiale cu minimum de pierderi si maximum de beneficii, comparativ cu orice alt stat invingator. Au scos o remiza cand nimeni nu mai credea (Coreea) si au luat-o pe coaja cand nimeni n-ar fi crezut (Vietnam); chiar si asa, a fost singura data intr-o istorie de vreo 250 de ani. In Irak au facut doua antrenamente cu public, in Afhganistan au un meci mai greu – ramane de vazut cum se va termina. In rest, harjonelile obisnuite cu URSS & Co., fie in limita regulilor proxy sau indirect, ca doar lumea are nevoie si de consultanti. Nu e rau deloc, monser. Si e de inteles de ce puii de yankeu sunt crescuti de mici sa o venereze, indiferent de tabara politica in care vor ateriza mai tarziu. De la Guadalcanal si Iwo Jima pana la Incheon si Saigon, istoria predata in clase si cinematografe e saturata cu faptele de curaj si sacrificiile inaintasilor pentru binele posteritatii. Si tocmai pentru ca toti, de la redneck la rechin de Wall Street se uita la GI Joes ca la zei, a mers atat de bine vrajeala cu Hummer. Si tot de aia GM ar trebui sa lase restul vrajelilor pentru a-i dedica unui comeback de zile mari.
Ai inteles perfect, boss: hoitul lui Hummer trebuie dezgropat si prelevat ADN-ul. Ce rezulta trebuie mixat cu genele automobilului modern pentru a rezulta singurul brand premium de care fostul No. 1 (si intreaga America) are nevoie. Masina eroilor care au salvat sondele Kuweit-ului si i-au pus cravata lui Saddam, Humvee este reclama perfecta la “might”-ul Stars & Stripes si poate starni inclusiv azi un iures la dealeri cum nici prima iteratie n-a reusit. Totul e ca The General sa-si joace cartile inteligent. Si sa nu uite ce l-a omorat pe urmasul lui Willys intr-o prima faza: lacomia. Lacomia idiotilor ce nu au permis aluatului sa se dospeasca. Asta-i in general cusurul americanilor: au impresia ca valul ala magnific pe care s-au cocotat tine la nesfarsit. Si ca, in ciuda inaltimii atinse, il pot calari cu ochii inchisi si mainile la spate.
Nu, taticu’, numarul de echilibristica e tare complicat acolo sus. Ca sa nu mai vorbesc de arta tranzitiei pe coama urmatorului cand talazul calarit isi incepe declinul. Cel mai important lucru – si, evident, cel mai dificil de obtinut – este sa nu disperi. Sa te tii strict de pasii necesari si sa intelegi ca progresul, desi lent, e sigur ca venirea serii. Fara trambitele scatofililor din advertising, fara fortari de nota inutile. De-asta e Mercedes G-Klasse o masinarie de facut bani. Uita-te la el, cerceteaza-l in detaliu, condu-l: e un gunoi. Greu ca o pitica alba, aerodinamic ca o bordura, mai zgarcit cu spatiul interior decat o carcera albaneza, manevrabil ca un 747 intrat in vrie si cu un apetit care cere propriul gazoduct. Exceptand-o pe ultima, consecinta directa a adaptarii la viata civila, celelalte insusiri sunt absolut firesti. Pentru ca nu trebuie uitat, in definitiv, scopul sau initial: transportul soldatilor. Nu al artistilor pop, vedetelor TV ori jucatorilor din NBA. Cu toate astea, vorba lui deMuro, in familia Kardashian sunt vreo 40 de “Ghe”-uri. Si asta pentru ca bruta e pur si simplu irezistibila, desi nici Kim si nici vreun alt reprezentant al speciei asteia n-ar fi in stare sa-ti spuna clar motivul.
E ca discutia despre mosc: stii ca provine din storsul unui cur de cerb, dar tot intrebi de el cand iti cauti parfum. Sursa farmecului e putin importanta, cum ajung sa fie gadilati centrii placerii – inca si mai putin. Tot ce a facut Mercedes a fost sa miroasa priza la public si sa o speculeze optim. Si-a permis, totodata, sa aiba rabdare cu monstrul 4×4. Azi un motor mai acatarii, maine un facelift discret. Mai o tapiserie fina, mai un infotainment actualizat, ceva plastice moi – toate i-au asigurat lui G-Klasse o lunecare de palma uleioasa pe buci de starleta intre statutul de catana si cel de urban hero. Iar, cand mamaliga a prins suficienta coaja, a plusat decisiv: versiuni AMG, motoare V8 si chiar V12, preturi halucinante si costuri pentru revizii/reparatii de Spitalul 9. Prea tarziu sa mai intereseze pe cineva; masina era deja obiect de cult. Iar, cine incerca timid intrebari pe formatul “Bah, voi chiar nu vedeti?”, era pleznit cu raspunsul pe care orice constructor vrea sa-l auda: daca intrebi “cat?”, inseamna ca nu ti-l permiti. Aplauze, va rog.
Hummer se afla fix in aceeasi postura. Era cool cu grade pe minus, era condus de Arnold si Tupac, era omagiat in ritm de hip-hop si R&B de la o coasta la alta. Tot ce aveau de facut hamesitii din Rennaisance Center erau sa astepte. Sa-l astepte pe H1 sa capete notorietate in randul cat mai multor grupuri si paturi sociale. Ei bine, cu sacii pe jumatate urcati in caruta, au ales sa se complice, Au ales sa-i traga-n piept pe nenii inhamati la urcatul celeilalte jumatati. Iar respectivii, clientii, si-au luat jucariile si au plecat. Tentativa de teapa s-a numit H2 – un Tahoe/Yukon cu pret dublu, imitand designul lui H1. Inca si mai masiv decat varul lui Humvee, gigantul avea un habitaclu mai aerisit si mai putin spartan, dar consuma tot vreo doua benzinarii la suta si era slabut in teren accidentat. Orice idiot si-ar fi dat seama ca va impartasi soarta obisnuita a unui spinoff: slam-dunk in cosul de gunoi al istoriei. Oricine, mai putin superidiotii lui GM. Care au luat singura decizie ce avea sa-l omoare nu doar pe H2, ci intregul brand: voma numita H3.
Frate, asta trebuia sa fie “Hasul” poporului. Mai mic, mai economic, mai usor de intretinut, cica si mai simpatic. De fapt a fost o gluma proasta avand pe dedesubt mecanica camionetei usoare Colorado si un interior cu niste plastice si finisari de jurai ca o scape lumea de PET-uri. Unele editii limitate propuneau habitacluri mai decente, dar aveau preturi aberante si, foarte-foarte repede, teapa a inceput sa miroasa grav a bataie de joc. De-a lungul vremurilor, oamenii si produsele au parcurs drumul de la zero la erou si inapoi pentru mult mai putin, asa ca diluarea celui mai promitator brand nascut in prag de mileniu trei n-avea cum sa aiba alte consecinte. Hummer s-a dus in freza cu aplombul neghiobilor din montajele Worlds Funniest, intrand pe lista neagra la restructurarea din 2009 si ramanand pana azi o amintire placuta.
Da, da – placuta. Uite aici o dovada. Niste neica-nimeni din Wichita au sarit etapele pe care H1 n-a mai apucat sa le parcurga si l-au propulsat direct in liga unde s-a aflat pana mai ieri fostul G-Klasse: un mastodont care n-ar trebui sa aiba nici un sens si totusi poseda toata noima din lume. Imi aduc aminte cand fanii exultau dupa ce tot-terenul fusese dotat cu diesel-ul Duramax de 300 CP; pe fisa tehnica a creatiei Mil-Spec scrie 500 CP si 1.356 Nm. Plus look-ul de tocator de zombie, plus interiorul duhnind a testosteron mai abitir ca barba lui Leonidas. Peste 200.000 de dolari adaugati masinii-donator e prosteala curata, dar bah – asta chiar e un Hummer. Rectific: asta chiar e Hummer-ul ce trebuia sa fie. Cine da azi un sfert de milion de dolari pe ineptia numita G 65 AMG, ar fi dat si pe mutantul asta. Si e doar inceputul.
Tot Mil Spec ne-a dat zilele trecute un H1 pentru circuit. E cel mai intens oximoron ever, dar uita-te la el si zi-mi ca nu vrei unul. Poti spune “Nu”, dar o sa ai de prestat un hara-kiri c-o lingura de lemn imediat dupa ce te cari de pe site-ul asta. Serios, le dau foc la maghernita daca nu ii fac loc in urmatorul Fast & Furious. Mai ales ca n-au nimic de gadilat la masina: aici, Duramax-ul produce 800 CP si peste 2.000 Nm. Vin Diesel terciuind baieti rai in timp ce matura strazi de-a latul ar putea fi startul unei mode stupide si periculoase, dar nici macar drift-ul cu off-road-ere n-are cum sa faca mai mult rau decat donk-ul sau lowriding-ul. In sfarsit, desi nu vreau sa vorbesc depre el, pana si cotetul asta merita un link. Pentru simplul motiv ca subliniaza interesul de a-l vedea pe Hummer back in business.
Eh, normal ca nu se poate: momentan, General Motors e prins cu alte treburi. De ani buni incearca sa ne convinga ca au un plan maret in privinta lui Cadillac. Ca lumea o sa vorbeasca iar despre “Standardul Lumii” si alte chestii care de obicei rezulta in polutii nocturne. Ca masinile ex-newyorkezilor (da, se muta iar in Detroit) vor concura modelele BMW, Mercedes si, la un moment dat, chiar Rolls-Royce. Toate in acelasi timp – mai ceva ca intr-o productie Marvel. Asta in timp ce Escalade, nava-amiral si singurul produs cu vanzari decente, trebuie sa astepte anul 2020 ca sa primeasca in sfarsit o punte spate independenta. Pauza de hahait. Caci de prosti trebuie mereu sa razi, inclusiv atunci cand vrei sa pui mana pe-un par ca sa-i faci sa planga.