Sa continuam povestea.
Dupa Jaguar, am ajuns la IMSA. Un nume obscur, dar potent.
IMSA RXR One
La standul lor am remarcat IMSA RXR One. Un Mercedes AMG GTS reconstruit integral din fibra de carbon.
Daca 510 CP nu sunt suficienti, puteti apela cu incredere la IMSA, care vor reconstrui integral masina, dar din fibra de carbon. Si vor regla chestii la motor, dar nimic masiv… doar 860 CP intr-o masina reconstruita, care cantareste 1296 kg…
ISA RXR One
Pentru cei care vor mai multa polivalenta, iar Brabus este prea comun pentru iesirea la plimbare, IMSA ofera un Clasa G modificat, cu multa fibra de carbon, cu un singur (!) exemplar produs.
Vorbim despre IMSA G Cabriolet, care chiar mi-a placut. Daca Brabusul G65 900 este prea prea brutal, atunci IMSA are solutia. Nu stim cat costa, dar stim ca este in clasa de eficienta energetica G… Probabil pentru ca nu exista H, I, J, K sau L….
Dupa IMSA am aruncat un ochi in ograda celor de la Alpina, dar poarta era inchisa si dadusera drumul la caini… Am facut doar cateva poze si am salivat putin in jurul celor doua B4 verzi.
Inainte de a parasi hala, am mai dat o raita pe la Brabus Classic, un soi de “one for the road”.
Am iesit si m-am indreptat spre celelalte puncte de interes. Aici voi vorbi putin despre organizare.
Salonul Auto de la Frankfurt se organizeaza intr-un centru expozitional multifunctional, capabil sa gazduiasca aproape orice eveniment, inclusiv concerte de muzica.
Un soi de Romexpo, daca vreti. Ei bine, din acest motiv, expozantii sunt impartiti in multe hale pe multe nivele unde ai mult de mers. Cine a mai citit ce scriu, a putut vedea ca in prima zi de salon am mers pe jos aproape 24 Km. Mai mult decat un semimaraton… Aici, insa, am inclus cei 5 km mersi pe jos de la si spre apartamentul pe care l-am inchiriat pe durata salonului.
Organizatorii, insa, s-au gandit la treaba asta si au facut o chestie misto. Vehicule destinate presei. Press Shuttle. O flota de modele, in special hibride, care te duceau unde le spuneai, in interiorul salonului, evident.
Am vazut Kia Niro Hybrid, Kia Optima Hybrid, superbul, dar obscen de scumpul, Mini Countryman S E All 4 si Toyota Mirai. Aia cu pila de combustibil ;).
Am mai mers cu Skoda Octavia Laurin & Klement, numit VIP Shuttle, dar daca vezi explozia de plastic de pe bord iti trece treaba cu VIP. Nu are nicio legatura cu prima generatie Skoda Octavia L&K…
Revenind, am facut semn si am fost luat de un Niro Hybrid. Care, evident, mi-a placut. Mergea in mod electric, silentios si curat. Si m-a ajutat sa scap de ploaia care incepea sa cada marunt. Am mers la hala cu masini “adevarate”. Alea pentru muritorii de rand, ca mine. Hala 8.
La intrare, vad un Ssangyong, iar in dreapta mea un Borgward. Sa ca ma duc la Borgward. Compania germana cumparata de chinezi si relansata. In China… Dar, spun ei, sunt gata sa le importe in Europa…
Designul este actual, cu mentiunea ca, daca scoti emblema de pe calandru, BX7 zici ca este Audi Q5. Copie aproape 1 la 1… Era si un BX i7, versiunea electrificata.
Interiorul este plin de plastic ieftin, evident, dar am apreciat ca este lucrat bine. Imbinarile sunt ok, fara abateri majore, iar designul este relativ curat.
Indicatoare de bord moderne, unde un LCD de mare dimensiuni a luat locul indicatoarelor analogice, cutie automata/robotizata.
Am mai dat o raita pe la ei si am trecut la Ssangyong. Pentru cine nu stie, Ssangyong este cel mai vechi producator auto din Coreea de Sud, specializat pe vehicule de teren. La un moment dat aveau si o limuzina, dar nu prea stim ce s-a intamplat cu Chairman.
Aici am vazut noul Rexton, un SUV de clasa mare, care nu arata rau deloc. Proportiile sunt cele ale unui off-road-er imbracat in haine de SUV, cu accente de finisare luxoasa.
Am apreciat redesenarea interiorului care este modernizata, nefiind, insa, la nivelul vehiculelor de top actuale, dar, repet, arata foarte bine. Are un exterior ce aminteste de Mitsubishi Outlander incrucisat cu Toyota Land Cruiser.
Maneta cutiei de viteze automate cu 7 trepte tradeaza utilizarea, in continuare, a tehnologiei Mercedes-Benz mai vechi, dar sunt zvonuri ca vor trece si ei la cutii comandate digital. Motorul este un 2.2 Diesel, XDi 220, care produce 177 CP. Am inteles ca va putea fi echipat si cu un motor de 2 litri, care functioneaza cu benzina, acesta fiind cuplat la o cutie de viteze automata de origine Ainsin, cu 6 trepte.
Tinand cont de faptul ca mi-a placut Rexton inca din 2004, cand l-am testat pentru AutoExpert, m-am urcat la volan sa vad care e treaba. Nu e rau deloc. Adica, la modul cel mai serios, nu m-ar deranja sa am unul. Se vede ca preluarea de catre indienii de la Mahindra a fost de bun augur.
Acum, momentul adevarului va veni cand se va lansa in Romania. Pentru ca pretul decide soarta unui astfel de model.
Dupa Ssangyong am ajuns la standul unde am dorit sa ajung din clipa 1. Kia. Marca mea preferata, din mai multe motive.
In primul rand arata bine. Odata cu venirea lui Peter Schreyer, fostul sef al departamentului de Design al Audi, compania sud-coreeana, alaturi de fratele Hyundai, a cunoscut o revolutie in design.Gama de modele are un design unitar, iar imaginea de marca s-a imbunatatit substantial.
Apoi vine platforma tehnica. In 2014, sud-coreeni l-au cooptat pe Albert Biermann sa supervizeze dezvoltarea noilor modele. Cine este Biermann? Fostul Vice-Presedinte al Diviziei M de la BMW, care a supervizat dezvoltarea actualelor M3, M4 si M5. Si care s-a ocupat personal de dezvoltarea noului Kia Stinger. Chestia aia rosie care a dat ceasurile peste cap la Nurburgring…
Apoi vine calitatea fabricatiei si asamblarii. Pentru ca imi place Kia, am un Kia Sorento din decembrie 2017. 2.2 Diesel, 197 CP, automat. In momentul achizitiei aveam de ales intre Discovery 4, BMW X3 si Sorento.
Pot spune din experienta directa ca interiorul este la fel de bine finisat ca orice SUV/Crossover din competitie, iar aici nu mi-e rusine sa-l pun langa BMW X3 sau Land Rover Discovery 5.
Dar, sa revenind la Frankfurt. In standul Kia m-am infipt direct la Kia Stinger, un vis frumos, care sper sa devina realitate in vreo 3 ani.
Dupa ce am balit pe tastatura din prima clipa in care l-am vazut, m-am urcat la volan mai repede decat fuge un copil in magazinul LEGO la jucariile gratuite.
Silueta joasa, caroserie lunga si lata. Consola fata extrem de scurta, pentru a “musca” din viraje si proportii de BMW.
Asta e adevarul.
Designul este un mix reusit de elemente de la alte marci premium, iar aici am exemple suficiente. Daca fata este 100% Kia, grila “nas de tigru” facand toti banii, nu acelasi lucru se poate spune despre linia laterala cu acea aerisire din spatele rotilor puntii fata. Aia este Jaguar 200%. Sau stopurile. Daca decupezi doar lampa stop, ai impresia ca Maserati tocmai a lansat un model de clasa medie, undeva sub Ghibli.
Per total, insa, pentru ca in prezent este extrem de greu sa fii 100% original, este un model cu un design frumos, agresiv si al dracului de sexy.
Interiorul. Odata asezat la volan, m-am simtit imbracat cu masina. Totul este a locul lui. Inclusiv cele trei guri de aerisire circulare care soptesc incet “mercedes”…
Dotarile interioare sunt si ele aliniate cu cerintele pietei actuale: tapiterie din piele, insertii din aluminiu (cu exceptia manetelor pentru deschiderea din interior a usilor care sunt dintr-un plastic oribil, dar la fel e si la nemti), head-up display, cruise control adaptiv, sistem de navigatie, camere video peste tot, scaune incalzite si racite, sasiu adaptiv, cutie de viteze robotizata, iar lista poate continua.
Performantele sunt peste medie pentru orice marca premium: motor de 3,3 litri, 370 CP, 5,3 secunde pentru a atinge prima suta de km/h cu un pret de 56000 de euro. Acum, stiu, nu poti avea performanta fara sa coste. Doar ca neuronul meu se aprinde si zice ca e o problema totusi. 56000 de euro si Kia nu se vad bine in aceeasi propozitie. Am promis sa fiu sincer…
Dupa Stinger am dat o raita pe la tocmai lansatul Stonic. Un mini-SUV-o-cross-over, frate, aproape, geaman cu Hyundai Kona. Cu un nume care ma duce la un tip care fumeaza marijuana… (“stoned”). Epic.
Mic, inaltat, superechipat (doar e salon, nu?), pare a fi masina ideala de oras, mai ales in mizerabilul Bucuresti unde evitarea gropilor, gurilor de canal si a liniilor de canal, a devenit sport olimpic.
Apoi am vazut noul concept de shooting brake. O superbitate de masina, dar care nu vad sa foloseasca la altceva mai mult decat a sublinia noua linie de design a viitorului Pro C’eed. Da, stiu, e un nume aiurea.
Aici doar voi pune pozele facute in graba, pentru ca nu stiu nimic despre acest model si nu vreau sa ma arunc in elucubratii inutile.
Nu am plecat de la Kia inainte de a ma uita la Sorento facelift. Unde am zambit. Iti dai seama ca o masina este misto abia cand ajunge la facelift. Un ochi neantrenat ar zice ca e identica. Si nu ar gresi decat in proportie de 3%.
Kia Sorento facelift aduce cateva schimbari minore, dar importante, totusi. Farurile au lampi cu led, acum, iar stopurile au fost redesenate.
Optional exista varianta deechipare cu o cutie automata cu 8 trepte, dar nu renunta la cutia cu 6 trepte pe care o am eu.
Interiorul are un bloc de comenzi nou pentru instalatia de climatizare, iar in zona porturilor USB a aparut o placa inductiva, pentru incarcarea telefoanelor mobile.
Sistemul multimedia a fost schimbat, iar acum este compatibil Android Auto sau Apple CarPlay. Si cam atat :).
Dupa Kia am ajuns la Honda. Alta marca interesanta si care-mi place.
De ce imi place Honda? Pentru ca nu mananca cacat, ca Toyota. Da, urasc Toyota.
Honda face masini ok, spre frumoase, cu tehnologie fiabila si performante relativ ok. Nu face cele mai frumoase masini. Nu a inventat apa calda. Nu a inventat roata. Da, stiu, Toyota a facut tot ce am enumerat mai devreme…
La Honda am vazut conceptul pentru viitorul CR-V, care, pentru prima data in storia companiei, nu va avea motorizare diesel. Doar benzina si hibrid. Sunt povesti, relativ nemuritoare, ca se studiaza intens trenul de rulare exclusiv electric.
Apoi am vazut Honda NSX. Racheta japoneza care se ia la tranta cu Lamborghini, Ferrari si McLaren.
Honda NSX a aparut in 1990 si a fost prima masina de serie a carei structura portanta era fabricata integral din aluminu. Adica cu 5 ani inainte de Audi A8 ;).
Avea un motor V6 de trei litri, montat central, dotat cu distributie variabila, faimosul VTEC ( Variable Valve Timing and Lift Electronic Control). A fost fabricat pana in 2005 cand managementul a zis ca lumea nu mai vrea masini supersport.
Si s-au razgandit in 2010 cand au inceput lucrul la urmas. Care a avut nevoie de vreo 5 ani sa se nasca in forma actuala.
Motorizarea este hibrida, compusa dintr-un V6 de 3,5 litri si trei motoare electrice, care dezvolta o putere totala de 573 CP pusi pe asfalt de toate cele patru roti, cu ajutorul unei cuti de viteze cu 9 trepte.
0-100 km pe ora se realizeaza in 2.9 secunde, iar viteza maxima este de 307 Km/h. Dupa toata teoria de mai sus cum era sa stau doar sa ma uit la ea? Am gasit un minion dela Honda si l-am rugat sa o deschida.
Mi-am frecat mainile de bucurie si m-am asezat la volan. Trist. Asta e cuvantul care ma descrie pe mine in Honda NSX.
Nu ma intelegeti gresit, masina e misto. Comenzile cutiei de viteze sunt cele pe care le are si monovolumul Odissey, dar nu asta e problema. Interiorul este high-tech cu ecrane digitale peste tot. Problema este ca abia incap in ea… Cu scaunul dat la maxim in jos si spate, tot simt NSX ca pe un sacou cu doua numere mai mici, mai ales cand frecam cu parul de plafon…
Ca o paranteza, ma irita teribil tehnologia asta touchscreen, mai ales la masini. toate ecranele devin imbacsite si pline de jeg si urme de maini…scarbos.
Asa ca ma simt nevoit sa o tai de pe lista de Craciun 2040…
Vizavi de NSX se afla o flota de Civic-uri. Coloana vertebrala a vanzarilor Honda. Unde am vazut un Type R.
Da, stiu. E misto. E rau. Matura cu Golf GTI Si Focus RS pe unde apuca. Dar nu-mi place. Desi sotia mea are Civic, pentru ca am considerat, dupa o analiza de piata minutioasa, ca este cea mai buna masina de clasa compacta pentru ea.
Honda Civic Type R este o masina pentru pusti. Are235234543 de eleroane, difuzoare aerodinamice si “air brakers” incat zici ca este intruchiparea unui desen animat manga… Si care-i treaba cu alea trei orificii d ela esapament? Nu-mi place.
Mai departe, am vazut Honda NSX GT3 a carei caroserie din fibra de carbon mi-a ridicat parul de pe maini. Superb design. Ca si NSX-ul de strada. Dar, degeaba, daca abia am loc in el.
Si ajungem la cireasa de pe tort: Honda Urban EV.
Dupa un salon intreg in care aproape TOATE conceptele sunt un soi de sedan suprainaltat electric, Honda face ce stie mai bine: isi vede de treaba.
Si aduce cel mai delicios concept de acolo. Un automobil de clasa mini, electric, intr-un stil neo-retro 230%.
Ingineri fiind, imi plac lucrurile simple, deoarece solutia cea mai simpla este cea mai buna. Stiti? KISS? “Keep It Simple, Stupid”. Lucrurile simple sunt cele mai bune.
Dar, pentru ca Urban EV are un design curat si aspect simplificat, nu inseamna ca nu este complex. Doar stie sa mascheze asta.
Interiorul are doar o bancheta din panza gri, insertii din lemn si o mocheta pufoasa neagra, ca intr-un lounge pop-art.
Bordul nu exista, fiind inlocuit de un display digital pe toata suprafata sa, care este ajutat si de displayurile montate in usi.
Superb. atat pot spune despre Honda Urban EV.
De aici am plecat la Suzuki, unde am zabovit vreo 2 minute. Nu va mint. Nimic de vazut. Doar noul Swift, care ma emotioneaza ca un meci de fotbal romanesc. Da, nu ma mai uit la fotbal de vreo 15 ani. Nu vad de ce as irosi si un minut din viata urmarind 22 de aliterati figuranti alergand dupa o minge cu care habar nu au ce sa faca odata ce iau posesia. Asa am simtit la Suzuki. Pacat de ei.
Dupa Suzuki am ajuns la Mazda. Unde am vazut ce pot vedea in showroom la orice reprezentanta din Bucuresti.
Si nu au adus CX-9. Tristi. Dar, recunosc, mi-au placut cum au reusit sa se reinventeze si sa faca dintr-o Mazda, banala acum 10 ani, o masina de dorit.
Mi-au placut CX-5 si noul MX-5 RF, dar acesta din urma este mult prea mic pentru ce-mi place mie. E un soi de breloc “fun to drive”. Dar nu l-as cumpara niciodata.
De la Mazda am plecat la Ford.
Aici am vazut noul Fiesta, care nu e rau deloc, dar nici nu ma da pe spate. Designul este curatel, cu linii care curg natural si nu ataca privirea.
Interiorul este si el echilibrat, dar mult prea tern, totusi. Nu trezeste nicio emotie. In schimb, am auzit ca sta bine pe drum, dar nu pot confirma asta.
Tot acolo am vazut versiunea Fiesta Vignale. Care arata posh. Era un soi de bej-roz pastelat, care m-a dus cu gandul la bomboanele fondante de pe vremea cand eram la gimnaziu.
Tapiteria arata atentie la detalii, fiind brodata cu un model complicat. Iar bordul parea ca este la fel cu cel de pe un Fiesta destinat restului lumii… trist.
Nu vreau sa fiu hater, dar spun ce gandesc. Pentru ca mi-au placut cateva chestii la Ford. Ce mi-a placut ? Ford GT, evident.
Cel mai reusit supercar american de departe. Design exterior si interior superb, performante de racheta pe roti, istorie.
Tot tacamul. 600 de cai putere imbracati intr-un costum dat dracului de sexy.
Iar acolo, langa varianta de serie, pe care este evidet ca nu mi-o permit, era si modelul GT. Direct de pe circuit. O bestie superba pe care, daca as avea de ales, as alege-o fara sa ezit, in fata oricarei pretioase italiene cu animale pe emblema.
Tot la Ford mi-a placut Ford Edge ST Line. Are un aspect, nu stiu… masculin? Arata bine, oricum.
Dupa aceea m-am dus la alta masina care-mi place. Ford Turneo Custom.
Lansat ca Ford Transit Custom, masina asta este absolut misto. Pe cuvant. Daca aveti timp, aruncati un ochi aici pentru testul facut cu el. Am condus Transit Custom pana in Toscana si inapoi, pret de 42 de ore in care am baut 11 energizante si vreo 12 cafele. Am plecat la ora 0400 din Bucuresti si am ajuns la Caransebes 42 de ore mai tarziu. Cand am si facut prima pauza de somn… Atat de misto si de usor se conduce.
Si mi-a placut atat de mult incat am cumparat-o dupa 3 luni. Fix masina testata, care este ideala in concediile de schi, mai ales.
La Frankfurt am aruncat un ochi pe modelul redesenat si vreau sa va zic atat. E misto! Interiorul a fost redesenat si este 3 clase peste modelul initial.
Este atat de misto incat, primul lucru pe care l-am facut cand m-am intors la birou a fost sa intreb daca nu mai avem nevoie de un van…
Atat pentru azi. Daca am timp, voi scrie diseara despre BMW-Mini si Hala 3 – VAG.
