Acasa » Features » Spaghetti incident

Spaghetti incident

Postat in 3 noiembrie 2010
/
Comments are off for this post

Daca ti-ai propus ca, intr-o buna dimineata, sa insfaci cheile masinii si sa urci la volan cu gandul de a acoperi toti kilometrii de drum care exista in lume, atunci iti dau un sfat: foloseste bine timpul acordat sarutarii sotiei, fiindca urmeaza un veac de singuratate. Sau poate chiar doua.

De fapt, daca nu te cheama MacLeod si, in interiorul hainei, nu ascunzi o sabie in loc de pix, nici macar nu te gandi sa pornesti motorul: ca sa parcurgi cele 126,6 milioane de kilometrii de sosele si autostrazi insirate pe aceasta planeta, ai nevoie de vreo 206 ani.

Asta in conditiile in care: 1) rulezi cu o viteza medie de 70 km/h si 2) nu opresti pentru nimic in lume (nici macar pentru chestia aia la care te-ai gandit prima). Ca atare, lasa prostiile, fa-ti o cafea si, daca tot n-ai ce face, gandeste-te la lucrurile cu care poate fi comparat fiecare fir al acestei retele incredibil de complexe. Personal, m-am gandit la o haina.

Rectific: m-am gandit la aproape toate hainele despre care am auzit. Si, in urma asocierii cu infrastuctura rutiera internationala, au rezultat jeans-i rugosi ca asfaltul turcesc, paltoane largi ca bulevardele moscovite, costume netede ca bitumul german si izmene peticite ca DN-urile bulgaresti. In acest montagne-rousse al imaginatiei concluzionezi, intr-o prima faza, ca ambele universuri fascineaza printr-o uluitoare diversitate; ulterior, iti dai seama ca ele manifesta si un talent aparte de a complota impotriva teoriei evolutiei.

Mai explicit, dupa cum ai toate sansele sa treci pe langa o purtatoare de evazati nascuta la 20 de ani de la aparitia vesmantului, tot asa te poti trezi in ipostaza de a schimba o sosea europeana impecabila cu o suprafata de rulare la fel de moderna ca roata olarului. Si, ca sa nu crezi ca vorbesc aiurea, permite-mi sa-ti fac cunostinta cu E85.
||||
Creat pentru a lega nordul de sudul Europei, E85 are aproximativ 2.300 km lungime si, intre punctul de start (orasul Klaipeda din Lituania) si cel de sosire (Alexandroupoli, capitala prefecturii Evros din Grecia), traverseaza nu mai putin de 24 de urbe importante; dintre acestea, jumatate apartin tarii noastre. Dar nu asta e cel mai important lucru care poate fi spus despre el. Iar daca esti genul de individ care-si planifica escapadele cu minutiozitatea unui pictor pe boabe de orez, poti sari peste frazele urmatoare. Acum, am sa ma adresez oamenilor care n-au nevoie de un motiv anume pentru a pleca de-acasa. Stii tu, fanii placerii de a conduce.

Numaidecat ce ai lasat in urma Urziceniul si ale sale sperante la o noua epoca de glorie fotbalistica, devii elementul viu al unui peisaj ce-ti da mancarimi in talpa piciorului drept: kilometrii intregi de asfalt fara gropi si damburi se deruleaza pe o intindere multicolora, invigorandu-te pentru orele in care, la intervale regulate, vei comenta excelenta finisare a peliculei gri. Primele imbucaturi din aceasta (rara) delicatesa rutiera ti se vor parea familiare, dar nu te vei lamuri de ce pana cand primele sate – odinioara margaritare rustice, astazi doar pietre de moara la gatul vitezomanilor – nu se vor topi in sticla oglinzilor retrovizoare: E85 seamana ca doua picaturi de apa cu DN1. Minus latimea celui din urma (sensibil mai mare), minus restrictiile de viteza (mai permisibile – pentru autoturisme – pe Bucuresti-Ploiesti).

Fii pe pace, atari detalii nu au cum sa-ti strice ziua. Mai ales daca te afli intr-un mijloc de transport precum Alfa Romeo 159 1750 TBi.
||||
OK, scuze pentru partea cu \”mijlocul de transport\”. La o adica, nu este ca si cum te-ai aventura spre inima Moldovei odihnind pe scaunul tare al unui microbuz. Cufundat in cel al sedanului milanez, esti preocupat, initial, sa fixezi calitatile si defectele uneltei cu patru roti; totusi, pe masura ce timpul trece si calatoria se scurteaza, realizezi jenat ca ai numit \”unealta\” un partener de incredere.

Asta e un sentiment itit rar intr-o masina italiana, obisnuita, mai degraba, sa-si dreseze proprietarii dupa bunul plac al personalitatii sale capricioase. Alfa 159 este dintr-un alt aluat, mult mai matur decat cel al predecesorilor sai, iar daca vrei sa afli motivul trebuie doar sa-ti amintesti de anii in care parintele FIAT se afla cu un picior in groapa.

Italienii au invatat mult din experienta inceputului de mileniu si a celor 17 trimestre fara profit, impresionand azi cu produse extrem de atragatoare vizual si, foarte important, neasteptat de bine inchegate. OK, poate ca habitaclul lui 159 nu rivalizeaza cu amalgamul de finete, precizie si soliditate din care se naste interiorul unui Audi, dar, pentru prima data in \”n\” ani, cei 26.300 de euro vor cumpara inclusiv un bord atent lucrat, unde electronica functioneaza fara repros si totul e aranjat pentru a fi la indemana soferului (parca aducand un omagiu masinilor BMW, masiva consola centrala este orientata catre stanga).

Cat despre acel \”joi de vivre\” tipic latinilor, el este – slava Domnului! – la fel de intens ca-ntotdeauna…
||||
Uite, de pilda, aparatul care indica \”incarcarea\” turbinei. Nu l-au pozitionat intr-o zona din care sa-l observi usor, asa ca o sa ai nevoie de drum liber si drept pentru a-i studia activitatea (foloseste orice intermezzo dintre doua sate, pe sectorul Urziceni-Focsani). Atunci cand va fi posibil insa, iti vei dori sa-l fi avut in locul computerului de bord – care, oricum, primeste o bila neagra pentru designul de tabela electronica din anii \’80.

Plasat intre vitezometru si turometru, ar fi completat un combo de vis pentru orice pasionat de comuniunea om-masina, unul dintre putinele capabile sa stabileasca o legatura aproape organica intre starea de spirit a celui de la volan si pofta de viata a agregatului.

Si ce pofta de viata are acest TBi cu indicativ numeric ilustru – seniorii fanclub-ului Alfa isi vor aminti cu siguranta de minunatul trio 1750 GTV/1750 Sedan/1750 Spider -, capabil sa-si demonstreze talentul de sprinter la aproape orice regim de turatie. In calitate de nou-venit in gama propulsoarelor pe benzina, el beneficiaza de intreg arsenalul tehnic specific motoarelor moderne, incepand cu sistemul de injectie directa si terminand cu distributia variabila; nu e de mirare, deci, ca poseda elasticitatea unui contorsionist, cu o curba de cuplu extraplata si un moment maxim de 320 Nm dezvoltat la 2.000 rpm (ca idee, cuplul actualului diesel \”doi-zero\” VW este identic la aceeasi viteza a arborelui cotit).

Cei 200 CP sunt suficienti pentru a te purta catre viteze mult peste pragul celor 200 km/h, insa 1) nu ai unde din cauza radarelor si 2) este mult mai placut sa te distrezi cu zecile de \”tedeisti\” care te vor provoca pe distante scurte. In plus, fortarile de nota – recte, patrunderile-n intimitatea zonei rosii a turometrului – nu se vor solda cu proteste din partea agregatului, astfel incat atmosfera se pastreaza serena in habitaclu pe toata durata \”executiei\” nefericitului. Noblesse oblige…
||||
Kilometrii se succed cu relativa repeziciune, prilejuind sedanului italian sa-si betoneze calitatile de cruiser; din pacate, linistea din jur si traficul anemic ajung sa se dovedeasca un cutit cu doua taisuri. Problema e ca, la un moment dat, te curpinde un chef nebun de studiu. De plictiseala, din cauza muzicii proaste de la radio… chiar nu conteaza: important e ca incepi sa fii atent la tot ce te inconjoara. Mai intai la ce vezi afara, apoi la ce poti atinge.

Treptat, buricele degetelor ajung sa mangaie bucati de plastic inferior standardului clasei, iar picioarele, in tentativa lor de dezmortire, descopera ca panourile laterale ale consolei centrale sunt ca lipite cu guma de mestecat. Scoti un \”Of!\” si mergi mai departe, preferand sa-ti reamintesti ca adori instrumentarul cu design sportiv, scaunele sport excelent profilate si faptul ca te afli la volanul celui mai frumos sedan de clasa medie din lume.

Oricum… Aii, Doamne, ce-a fost asta?!?

O groapa. Prima dintr-o serie lunga, prin care esti anuntat ca ai dat E85-ul in schimbul unui drum plin de imperfectiuni ce serpuieste catre Dorohoi – punctul terminus al calatoriei. Dupa 10 ore de condus, acest ultim tronson este tot atat de enervant precum un pranz italienesc delicios, incheiat cu o mare pata de sos rosu pe camasa proaspat achizitionata. Mama lor de spaghete minerale, incolacite pe platoul asta inalt dintre Siret si Prut!

Dar nu e timp de injuraturi, caci trebuie sa te pregatesti de dans. Iar Alfa nu accepta refuzuri. Dupa doua intoarceri la stanga si doua la dreapta, realizezi deja in ce te-ai bagat: un vals pe bile de Go, din care iesi castigator doar daca ti-ai condus partenera spre un final fara cazaturi. Este momentul in care stresul atinge punctul culminant, dupa care… dispare ca prin minune.
||||
Sa fim seriosi – in definitiv, nu este un concurs. N-ai pe nimeni in jur care sa-ti urmareasca figurile, pentru a rade atunci cand pasesti stramb. Iar asta inseamna ca dansezi de placere, alaturi de o \”latina-girl\” plina de pasiune.

Respectiva nu are rigurozitatea unui instructor si, in multe momente, pare ca-ti urmeaza miscarile mecanic – directia are precizie, dar nu si un feedback pe masura -; pe de alta parte insa, fiecare unduire are gratia si echilibrul necesar mentinerii confortului psihic in parametrii optimi. O Alfa Romeo 159 TBi nu te invata cum sa accepti partile sale rele – micile imprecizii ale timoneriei cutiei, consumul de V8 american ori portbagajul mic -, ci cum sa te bucuri de partile ei bune, definitorii pentru motto-ul \”Cuore Sportivo\” (in cazul dat, motorul vanjos, cutia cu trepte \”scurte\”, franele eficiente si ruliul redus). Iar daca dupa toate acestea vei ajunge sa realizezi ca svaiterul este plin de branza si nu de gauri, vei uita negresit si de pata de sos de pe camasa.

Oricum, n-o sa ai vreme sa te gandesti la incidente cu spaghete mioritice: la intoarcere, vei intra din nou pe E85…

Articole similare