Acasa » Features » Fusion Xpert. Versiunea 3.0 (d)

Fusion Xpert. Versiunea 3.0 (d)

Postat in 6 februarie 2011
/
Comments are off for this post

Ianuarie 2011. Frig de crapa pietrele. Csobi face pe dracu-n patru sa scoata niste poze de calitate cu o masina frumoasa, desi aproape ca nu-si mai simte degetele. In mod normal nu am fi facut asa ceva, dar uriasul asta merita. E un Infiniti FX 30d, pregatit sa dea piept cu rivali de calibru greu.
Care au multe avantaje clare, dar si-un mare defect: le lipseste acel quelque chose…
Vor fi cu siguranta unii care vor intreba: quelle chose?
Panache, mes amis, panache…

Panacheinseamna, ad literam, pana in limba franceza, dar are si un sens figurativ ce se refera la orice sau oricine iese-n evidenta si provoaca prin atitudine. Exact asta face Infiniti FX 30d!
Totul a plecat de la Henric al IV-lea, tatal lui Ludovic al XIII-lea, care vroia sa se remarce pe campul de lupta printr-o mare pana alba purtata la coiful armurii. Evident, el devenea cea mai clara tinta pe o raza de cateva sute de metri, dar, probabil, asta era ultimul lucru de care-i pasa atunci cand le striga comandantilor Suivez mon panache blanc!.

Infiniti i-a urmat exemplul in 2010, cand a lansat FX 30d – primul FX cu motorizare diesel.
Asadar, avem de-a face cu un curaj la limita nebuniei, in conditiile in care modelul se avanta-n lupta cu nemtii agitand nici cel mai nou, nici cel mai puternic si nici cel mai economic consumator de motorina. Si totusi…

||||
Ce este Infiniti FX? Pai, e mare, arata ca un atlet imbracat cu haine mulate si poseda tractiune 4×4, dar nu e un SUV pentru ca, in viata reala, ii lipseste particula U(tility).
Pana la urma, am ajuns la concluzia ca e un crossover sportiv. Dar si asa, i-as face o nedreptate daca l-as considera doar un crossover. Ar inseamna ca-l pun in aceeasi barca cu Subaru Forester…
Practic, din ce vad eu, diferenta dintre Infiniti FX si orice alt crossover este asemanatoare cu diferenta dintre bucataria fusion gourmet si o o friptura facuta la gratar cu o garnitura de cartofi prajiti!

Acum se pune problema cumparatorilor. Cine ar cumpara asa ceva? Exista optiuni cel putin la fel de mari. Si cel putin la fel de luxoase. Si cel putin la fel de puternice. Dar nu sunt atat de extravagante si iesite din comun! Sa ne gandim un pic.
Americanii construiesc garsoniere ambulante, unde totul e mare, de la butoane pana la motoare. Indienii – pardon, britanicii – nu stiu sa faca decat cutii pe roti, cu o incarcatura emotionala egala cu cea a ambalaj de televizor.
Intre timp, nemtii produc masini prea… nemtesti, iar francezii au o traditie atat de “bogataâ€? in constructia de SUV-uri, incat singurele lor modele sunt masini Samsung si Mitsubishi cu alte embleme.
Ultimii, dar nu cei din urma sunt japonezii, care sunt renumiti pentru (ne)inspiratia designerilor.
Lexus copiaza tot de la Mercedes, iar in gama sa nu gasesti doua modele cu aceeasi identitate; Acura, in schimb, rataceste inca prin manualele de edge-design, editia ‘90.
Ramane doar Infiniti, care a inceput cu un stil eclectic, pe care l-a periat pana a devenit un amestec reusit de sportivitate si eleganta.
||||
Ca orice test, si acesta a debutat cu o tura data in jurul masinii pentru a surprinde linia generala. Pastreaza silueta predecesorului, dar este mult mai elaborata si mult mai eleganta. O interpretare de biodesign cu elemente de art-deco. Una peste alta, o fuziune reusita.

Consolele scurte tradeaza un tren de rulare sportiv, iar jantele cu diametrul de 20 de inci – ce sa mai vorbim. Per ansamblu, caroseria sculptata induce senzatia unei tensini acumulate, similara muschilor unei pisici in apropierea prazii. O pisica a naibii de mare.
Am apreciat si designul etrierelor de frana, ce poarta emblema Infiniti. Multi constructori se grabesc sa puna un logo Brembo, ceva; Infiniti are incredere in franele sale si se mandreste cu asta. Gata, m-am convins: exteriorul emana rafinament, putere si incredere in sine. Iar asta imi place. Mult.

E momentul sa urc la volan. Scaunele sunt tapitate cu piele fina, iar cusaturile de pe sezut si spatarele scaunelor au un aspect baroc, ce-mi aminteste de habitaclul unui Bentley Arnage. Ma uit un pic in jur, trag de manete, apas pe butoane si-mi dau seama care e treaba cu Infiniti FX. Dar nu va zic acum, ci la sfarsit.
Totul este un fusion germano-nipon. Adica ergonomie nemteasca si stilizare japoneza. Comenzile sunt asezate simetric, iar consola centrala este usor de folosit, pentru ca sistemele de comanda sunt duplexate. Mai pe romaneste, se poate folosi atat ecranul cu comanda touchscreen, cat si controllerul montat imediat langa el.
Butoanele cauciucate sunt placute la atingere, iar lumina ambientala mov / lila este relaxanta si ma duce cu gandul la restaurantul The Loft. Mancare fusion, un mix intre industrial si fashion, lumini ambientale lila. Deci nu e vorba doar de un simplu amestec de stiluri. La fel cum nici Infiniti FX nu e un simplu crossover.
Mai exista si o trapa montata in plafon, dar, la -140C, ultimul lucru pe care mi-l doresc este sa merg cu ea deschisa. Las, in schimb, panoul plafonului tras, pentru a permite patrunderea luminii naturale.
||||
Infiniti FX are tot ce ii trebuie, si o spun in mintea mea dupa ce arunc o prima privire de jur-imprejur. Geamurile sunt comandate electric, oglinzile idem – care sunt si incalzite –, scaune reglabile electric cu posibilitatea memorarii a 2 pozitii (cred ca e pentru cei casatoriti; altfel nu vad cine ar lasa masina asta din mana), coloana de directie la fel. Scaunele pot fi incalzite sau racite, iar butoanele sunt asezate simetric langa schimbatorul de viteze.
Nu mi-au placut butoanele care comanda geamurile electrice si oglinzile. Par luate direct de pe Hyundai Santa Fe. Iar asta este eterna poveste a tuturor japonezilor. Butoanele din plastic. Pur si simplu nu imi plac, desi trebuie sa le acord creditul ca peste 5 ani vor arata la fel si nu se vor decoji, cum se intampla cu cele cauciucate. Iar aici stiu ce zic…

Imi reglez scaunul, fac check-up-ul din reflex, ma uit sa vad unde sunt toate butoanele si comenzile de care am nevoie si pornesc motorul. Nu am avut nevoie sa introduc i-Key-ul Infiniti nicaieri, asa ca l-am lasat tot timpul fie in buzunar, fie in scrumiera (la alegere, se poate introduce cheia intr-un locas din partea stanga a volanului – cred ca este o aluzie clara la clientii de Porsche Cayenne)…
Dupa ce am pornit motorul, am stat pret de cateva zeci de secunde sa-l ascult cu atentie. Vibratiile specifice diesel-urilor tradeaza natura agregatului de sub capota, dar, in mers, suna a V6 sportiv. Asta pana deschizi un geam…
Pun CD-ul meu cu muzica si conectez telefonul la sistemul multimedia, care este cel mai simplu de utilizat si intuitiv sistem intalnit de mine pana acum.
In mai putin de 30 de secunde, aparatul era conectat si aveam pe ecran intreaga agenda si listele cu apeluri – practic tot ce aveam nevoie. Dau un telefon si vorbesc pret de vreo 10 minute urmarind, in tot acest timp, cum isi face sistemul treaba. Ei bine, el functioneaza foarte bine, desi este utilizabil doar atunci cand esti singur in masina sau nu ai chestii private de discutat; altfel, e cam penibil sa se auda prin geamul lasat jos discutia purtata.
Palavrageala rasuna printr-un sistem audio BOSE foarte bine pus la punct, desi unii i-au adus critici. Nu sunt meloman, iar urechea mea muzicala nu este atat de fin acordata, dar stiu sa apreciez o acustica reusita. Iar cea din FX 30d este OK. Evident, se poate si mai bine, dar aici pot porni o polemica care nu-si are sensul.
In plus, nota bene: instalatia multimedia vine acompaniata cu un hard disk de 30 de Gb si ofera posibilitatea stocarii a 10 Gb de muzica in aproape orice format, inclusiv MP3.
||||
Intru in Brasov si introduc o adresa in sistemul GPS; surpriza sau nu, a functionat. Introducerea. Cu afisarea rezultatului insa, alta poveste. Si asta pentru ca sistemul dadea o eroare destul de ciudata: pe bulevardul central fiind, grafica hartii incerca sa ma convinga ca sunt pe camp.
Asa ca asculta un sfat: daca te afli la volanul unui FX, urmareste navigatia cu rezerve si casca ochii dupa semnele de circulatie. Mai mult ca sigur, vei remedia situatia in maxim 10 secunde. Cel putin, atata ne-a luat noua.

Dupa sedinta foto, am setat GPS-ul cu o adresa din capitala si am luat-o din loc. Iar cand am ajuns pe serpentinele ce fac legatura intre Brasov si Sinaia, am pus masina la treaba.
Desi eram in urcare, motorul tragea bine, iar cei 238 CP isi fac treaba cu constiinciozitatea tipica japonezilor; intre timp, momentul de 550 Nm ma ajuta sa depasesc extrem de rapid orice chestie cu patru roti, fie ca vorbim despre sedanuri sau de TIR-uri. Cu 16 roti. TIR-urile.

Am mers intai cu schimbatorul de viteze in pozitia D – o alegere nu tocmai fericita. In curbele stranse, aveam impresia ca mi se va opri motorul, pe masura ce FX-ul imi lasa senzatia ca va fi depasit de melci!<>
Am trecut pe modul manual, iar cand am inceput sa folosesc clapetele din magneziu, imbracate in piele, a inceput magia.
Infiniti FX30d si-a spalat toate pacatele gratie cutiei de viteze cu sapte trepte, care, dincolo de precizie, este capabila sa invete stilul de condus al soferului (nu te uita patrat, asta spune si brosura). Tres jolie ma petite!
Directia integrala face minuni pe viraje, iar rotile cu anvelope ultralate, care sunt la fel de utile pe strazile din Bucuresti pe cat ar fi in craterele din Kandahar, se tin de sosea mai bine decat se tine o leoaica de grumazul prazii sale. Motorul raspunde prompt comenzii de accelerare, directia este precisa si doar ca nu intuieste ce vreau sa fac, iar cutia de viteze, mai ales in modul manual, este la piece de resistance.
Dupa ce-am trecut de Sinaia, mi-am dat seama ca masina asta e facuta sa fie condusa. Si privita. Sau, mai bine zis, intai privita si apoi condusa. Ceva cam ca o femeie. Intai o admiri si apoi o inviti la dans. Doar ca trebuie sa stii sa dansezi si sa o conduci in timpul dansului, pentru ca ea stie clar ce trebuie facut si risti sa te faci de ras.
||||
Ajuns in Bucuresti, am reusit sa conduc aproximativ 140-150 de kilometri, mai intai pe strazi si bulevarde aglomerate (unde, normal, simteam privirile celor din jur scanand masina din toate pozitiile).
Apoi am ajuns sa conduc pe aceleasi bulevarde, acum pustii, nu din cauza vreunui meci sau al vreunei solutii miraculoase de descongestionare a traficului urban, ci din cauza orelor tarzii din noapte, care se transforma rapid in dimineata.
Imi dau seama ca am terminat testul, nu mai am unde sa ma duc sau ce sa verific cu FX 30d.

Nu-mi ramane decat sa ma uit pe fisa de test si ma apuc sa notez impresiile.
Apoi ajung sa parchez masina la birou. Nu am remarcat, pana atunci, decat camera care intra in functiune la mersul inapoi, ce indica si traiectoria de mers cu spatele.
Apoi am gasit ca si Infiniti FX 30D are sistemul de monitorizare video AVM (Around View Monitor), care-ti arata practic tot ce este in jurul masinii. Este evident ca imi plac dotarile de genul asta si am apreciat ca am putut sa ma strecor cu usurinta oriunde am vrut sa parchez (desi, in mod normal, as fi fost reticent la a ma gandi macar sa fac acest lucru, cu alte masini).

Dupa ce l-am condus, a venit momentul sa stau si pe bancheta din spate. Care este spatioasa, dar nu exceleaza. Pana la urma, insa, FX este un crossover sportiv, iar tinta sa sunt soferii pasionati, nu un people carrier. Cine vrea people carrier, sa-si ia noul QX, si am pus punct discutiei.
La fel de inutil mi se pare sa vorbim despre portbagaj. Are doar 410 litri. Spun doar, pentru ca lumea vrea minim jumatate de metru cub la o masina atat de mare. Mie mi s-a parut OK valoarea asta. In plus, daca vrei mai mult spatiu, dai un telefon, arunci un portbagaj pe plafon si ai rezolvat problema.

Pe parcursul celor 530 de kilometri am folosit si sistemul de avertizare a parasirii benzii de rulare – pe numele sau LDP (Lane Departure Prevention), care se activa cand schimbam banda fara semnalizare. Este extrem de util cand esti obosit, la fel ca si sistemul LSF (Low Speed Following). Acesta urmeaza masina din fata cand traficul e congestionat, cum se intampla de obicei intre Comarnic si Sinaia. Sau prin mai tot Bucurestiul.
||||
Gata – a sosit momentul sa trag linie si sa… ma uit la consumul de combustibil. Pana la urma, cine cumpara un diesel este interesat si de acest lucru. Cat timp am mers sportiv, incluzand si portiunile de munte, apetitul inregistrat a fost de 11,9 litri/100 km. In oras a consumat undeva pe la 11 litri/100 km, in regim normal de mers, iar pe portiunile de drum unde am condus in regim de croaziera – inclusiv cu ACC (Adaptive Cruise Control)-ul activat –, consumul a fost de numai 7.4 litri/100 km!

Cumparatorul de Infiniti FX, indiferent de motorizare, trimite un mesaj clar si raspicat: as fi putut sa-mi cumpar Cayenne / Touareg / Q7 / ML / X5 / X6 / Range Rover/samd, dar n-am vrut. Acum, de cand a aparut versiunea 30d, declaratia de mai sus e completata de: In plus, nu arunc cu banii aiurea.

La inceputul articolului, ma laudam ca am surprins esenta lui Infiniti FX 30d.
Iat-o: cine cumpara Infiniti, are bani si e dispus sa plateasca sume importante pentru a fi diferit. E satul de restaurantele traditionale si cauta deja meniuri gorumet fusion. Nu se mai duce atat de des la Casa Doina si incearca sa vada cum e treaba cu The Loft. E dispus sa lase traditia de-o parte si sa incerce ceva nou.
E un om care stie ce inseamna Armani, dar isi cumpara o tunica de la Kenzo. Sau care a purtat ani la rand parfumuri fine frantuzesti, dar e dispus sa incerce si un Issey Miake.
Ei bine, pentru acesti oameni, care nu vor sa conduca una dintre uniformele nemtesti si, pur si simplu, vor altceva, exista FX.

Un fusion/crossover care face tot ce face un Infiniti G sau M, dar este mai mare, mai evident si, deci, mai panache.

Articole similare