Cartea sa de vizita: 800 CP, 1.100 Nm si 350 km/h viteza maxima.
Procedura prin care un S600 obisnuit se transforma in monstrul mecanic din imagini este una obisnuita pentru inginerii tunerului german, dar, in ochii oricarui individ indragostit de tehnica, ea fascineaza si azi. Pe scurt, motorul V12 este “dezbracat� de pistoane, arbore cotit, arbori cu came, chiulasa, turbocompresoare si intercooler-e, si, dupa o operatiune de alezare (in urma careia cilindreea creste de la 5,5 la 6,3 litri), ii sunt atribuite piese noi concepute in-house.
Lista cu modificari mai include si instalarea unei galerii de admisie confectionata din fibra de carbon, iar cifrele insirate sub linia de total spun totul despre priceperea magicienilor din Bottrop: 800 CP si 1.420 Nm, ultima redusa la 1.100 Nm astfel incat transmisia automata cu cinci trepte sa-si pastreze integritatea.
Cei 283 CP si 270 Nm in plus fata de propulsorul lui S600 permit mastodontului Brabus sa inregistreze performante de masina supersport – 0-100 km/h in 3,9 secunde, 0-200 km/h in 10,3 secunde, viteza maxima de 350 km/h –, insa cel putin la fel de important este faptul ca el va avea si stabilitatea unui bolid obisnuit cu viteze ametitoare.
Iar pentru asta trebuie sa le multumesti baietilor specializati in “corectarea� trenurilor de rulare, ce au avut grija sa instaleze un diferential cu patinare limitata, patru jante de 21 de inch incaltate cu pneuri de inalta performanta, un modul de suspensie ce reduce garda la sol cu 15 mm si un sistem de franare extrem de performant. Inca o data, Brabus uber alles.