Ei bine, azi am aflat ca italienii vor profita si mai mult de pe urma yankeului cu origini germane, celalalt brand premium din conglomeratul torinez, Lancia, urmand a prezenta la Geneva un succesor al berlinei de clasa mare Thema.
Masina va sta alaturi de noua generatie Ypsilon – hatch-ul care va trebui sa contribuie decisiv la triplarea vanzarilor Lancia pana in 2014 (de la 112.000 anul trecut la peste 300.000) – si, potrivit ultimelor informatii, va imprumuta numele modelului vandut, intre 1984 si 1994, in vreo 385.000 de exemplare.
Din pacate insa, informatiile referitoare la design nu sunt deloc incurajatoare: potrivit celor de la Autonews, noua Thema – cu exceptia unui calandru diferit si a unor bumper-e mai finute – nu va fi altceva decat un Chrysler 300C cu alte logo-uri, indesat pe gatul clientilor din Europa continentala (Lancia nu se vinde in Marea Britanie si Irlanda, drept pentru care insularii vor primi produsul “real�).
Inclusiv paleta de motorizari va fi identica cu a versiunii europene a lui 300C, agregatele V6 si V8 pe benzina fiind completate de un nou V6 turbodiesel de trei litri si 230 CP, de origine VM Motori (se estimeaza ca 80% din cele 10.000-15.000 de masini preconizate a fi vandute anual vor fi echipate cu acest propulsor).
Noua Thema va ajunge in showroom-urile Lancia la scurt timp dupa prezentarea de la Geneva dar, date fiind cele de mai sus, cui ii mai pasa? Cat despre intrebarea din titlu, vom considera ca si tacerea e un raspuns…