Acasa » Stiri » Volvo a prezentat conceptul Universe la Shanghai

Volvo a prezentat conceptul Universe la Shanghai

Postat in 19 aprilie 2011
/
Comments are off for this post

E oficial: chinezii de la Geely au reusit sa-i invete pe managerii lui Volvo ceea ce restul lumii stie inca de pe vremea aparitiei primelor triburi. Respectiv, ca seful are intotdeauna dreptate.

Mai pe romaneste, suedezii si-au anuntat, prin Concept Universe, candidatura la un loc aparte in segmentul de lux, dupa ce, in ultima perioada, au negat vehement participarea in respectiva clasa.

La doar cateva zile dupa preluarea lui Volvo, purtatorii de cuvant ai lui Geely au precizat clar si raspicat ca firma din Tara Marelui Zid va efectua investitii masive in brand-ul scandinav, astfel incat acesta sa devina un jucator de valoare pe piata masinilor de lux.

De partea cealalta, suedezii – in frunte cu presedintele Jacoby –, au dat de inteles ca acest deziderat este exact opusul strategiei lor, si ca un model Volvo pregatit sa atenteze la suprematia lui Mercedes S-Klasse si BMW Serie 7 iese din discutie. Ei bine, acesta a iesit din discutie pana azi, cand Volvo a prezentat primele fotografii ale prototipului Concept Universe (masina va debuta, oficial, la Salonul Auto de la Shanghai). Iar din cate ne dam seama, nordicii s-au temut degeaba…

Practic, nu avem de criticat decat partea frontala, unde elementele care o compun – calandrul rectangular, cu insertii concentrice, farurile mici si bumper-ul complet integrat in “peisaj� – arata bine separat, dar nu si impreuna. In rest, sedanul cu profil de coupe 4-door este o realizare artistica de exceptie, o adevarata lectie de rafinament prin care scandinavii confirma ceea ce multi banuiau deja: sunt capabili sa deranjeze serios apele tripletei Mercedes/BMW/Audi.

Confirmand parca statutul de experti in design mobilier, estetii lui Volvo au scos din palarie un interior fermecator, o camera mobila in care vechiul si noul alcatuiesc una dintre cele mai omogene echipe create pana in prezent.

Priveste scaunele aparent cioplite dintr-un bloc de roca dura, vasta consola centrala si volanul elaborat – toate sunt desenate astfel incat sa nu intre in antiteza cu bordul futuristic si cele doua pad-uri cu rol de centre de infotainment. In final, totul se rezuma la un mix ingenios de lux clasic si tehnologie inalta, cu care Volvo – prin vocea designerului-sef Peter Horbury – spera sa aiba un viitor stralucit in segmentul de lux.

Ureaza-le noroc – vor avea nevoie prin hatisul de prejudecati…

Visit Us On TwitterVisit Us On FacebookVisit Us On YoutubeCheck Our Feed