Acasa » Stiri » BMW Serie 1: primele imagini

BMW Serie 1: primele imagini

Postat in 6 iunie 2011
/
Comments are off for this post

Taman cand ne bucuram ca BMW a revenit la sentimente mai bune in privinta designului, ne-a inchis gura noul Seria 1. Care a reusit performanta de a fi urat si plictisitor in acelasi timp. Cum? Fii atent…

Inchipuieste-ti ca esti un BMW Seria 7 si, intr-o buna dimineata, te trezesti intr-un garaj strain. Buimac, incerci sa intelegi ce ti se intampla si, deschizand mai bine farurile, dai cu ochii de o oglinda. O oglinda ce-ti dezvaluie ca cineva ti-a luat capul si ti l-a grefat pe corpul unui vechi Seria 1. Iti vine sa te-mpusti in scafarlie, nu?

Ei bine, asta au facut designerii bavarezi cu noua generatie a lui Serie 1, undeva intre doua inghitituri de strudel. Dupa care au plecat fericiti acasa, fara sa le pese ca hatch-ul are figura unui lenes imbufnat (animalul, nu caracterul). Cat despre diferentele dintre vechi si nou, ce sa mai spunem: ai nevoie de pozele ambelor masini pentru a le identifica. Plictisitor? Incercam din rasputeri sa fim blanzi…

Exista totusi si cateva vesti bune. Platforma tehnica a noii compacte din Munchen este ceva mai generos dimensionata (ampatamentul, de exemplu, a crescut usor de la 2,66 la 2,69 m, in timp ce lungimea s-a marit cu 8,5 cm ), asa ca ne asteptam la un habitaclu putin mai aerisit. Cert este ca “peisajul� de sub parbriz arata binisor, cu butonul sistemului iDrive pitit in spatele schimbatorului de viteze si acel ecran de 6,5 inch (optional 8,8 inch) itit din bord; in plus, ni se promit materiale mai bune calitativ si pachete de dotari ticsite cu tehnologiile secolului XXI.

Apoi este paleta de motorizari, care incepe promitator cu un “benzinar� turbo de 1,6 litri si 136 CP. Deasupra lui se situeaza o versiune de 170 CP a aceluiasi motor, in timp ce rolul varfului de gama va fi preluat de o unitate de 250 CP. Ghicesti ce configuratie are? Gresit – patru cilindri in linie…

Pe frontul diesel dam de un alt trio bazat pe acelasi propulsor de doi litri, doar ca, de data aceasta, cifrele referitoare la numarul de cai sunt 116, 143 si 184. Indiferent de alegerea facuta, BMW iti va oferi standard cutia manuala cu sase trepte si contra-cost pe cea automata cu opt rapoarte, ultima, fie vorba intre noi, facand toti banii.

In dulcele spirit al curentului ecologist, BMW va monta sisteme start&stop si tehnologii de recuperare a energiei pierdute la franare pe fiecare Serie 1 produs, astfel incat masinile sa poata consuma, in medie, chiar si 4,8 litri/100 km. Minunat, dar este ca si cum ai lua de sotie pe cea mai urata femeie din lume doar fiindca se cenzureaza cand face shopping…

Visit Us On TwitterVisit Us On FacebookVisit Us On YoutubeCheck Our Feed