Acasa » Editoriale » Petrecerea D-lui Lennox si barfele din parcare

Petrecerea D-lui Lennox si barfele din parcare

Postat in 30 iulie 2018
/
Comments are off for this post

de Zed

Oh, da – Festivalul Vitezei de la Goodwood. Acest eveniment cu miliadari snobi pretentiosi si masini foarte scumpe devenit un eveniment cu miliardari snobi pretiosi si masini prostesc de scumpe. Basca o turma capiata de vloggeri, alergand bezmetici de colo-colo pentru o mana de cadre peste care-si toarna vocile gretos de entuziasmate. Dar sa luam partea buna a acestui cars & coffee exacerbat: contribuie consistent la umplerea imensului gol de stiri notabile din timpul verii. Ca deh, pana si pasionatii fac pauza de vizitat saloane cand au de spart bani pe ultima plaja la moda. La resedinta Ducelui de Richmond se strange lume de soi, itindu-se in vehicule pentru care exista doar doua criterii de evaluare: factorul “valeu!” (cunoscut drept “wow” in redactia Can-Can) si rezultantele lui “cat baga la ora?”. Atat; restul sunt capitole la care testoasele astea, abia saltandu-si carapacea mai sus de buric stau atat de prost, incat ar fi penibil sa vorbesti despre ele. La urma-urmei, nimeni n-ar folosi un Lambo Centenario sa traverseze continente. Ori sa transporte pungile ce tocmai au lasat al mai apropiat shop Burberry pe stoc zero.

Imi place Centenario. Imi place pentru ca, voit sau intrerupti brusc de carabinieri, designerii s-au oprit la timp din orgia cu alcool si iarba. Altfel, ticneala ar fi continuat dincolo de look-ul scos din benzi desenate pentru boraci de 8-10 ani al lui Veneno. Serios, trebuie sa fie deranj mare intre picioare ca sa recurgi la compensatii de genul asta. Chiar si Centenario are insa o problema: e un Aventador. OK, a avut toate chestiile misto ale versiunii cu facelift inaintea acesteia si are un nume de-ti dai drumul in chiloti, dar coaie – e un Aventador. Adica un supercar de juma de milion care, doua-trei brizz-brizz-uri si update-uri tehnice mai tarziu, a ajuns sa coste de cinci ori mai mult. Bineinteles ca e editie limitata (la 40 de unitati – 20 de coupe-uri si 20 de roadster-e) si ca evoca ceva din trecutul marcii (in cazul de fata, 100 de ani de la nasterea fondatorului), dar e ca si cum te-ai astepta sa platesc 50 de euro in loc de 10 pe o portie de ceafa cu cartofi prajiti doar pentru ca mi-o prajeste Alain Doucasse. Cere-mi asta si vezi ce iese. Indiciu: o s-o faci doar cu un ochi.

Acum sa-l lasam pe Dorel sa se manifeste. Sa-si dea ochii peste cap a superioritate intelectuala si sa-si plescaie replica din fundul clasei: “bah, Zed, sa ai opinii cand ti-or tipa miliardele-n conturi!”. Just, fecior, ca doar despre miliarde e discutia. Miliardele de motive pentru care copitatelor de genul tau nu li s-a distrus inca rasa. O sa nominalizez totusi doua: lipsa de creier si de bun-simt. Ma intorc catre tine, asta de-mi citeste balariile si te intreb o singura data: iti este suficient de clara ruptura logica, acceptata oriunde si la orice nivel, de a plati 2,5 milioane pe ceva care valoreaza doar 500.000? Daca dai din cap de sus in jos, ne intelegem. Si nu vei avea nici o problema sa astepti un minut, cat imi ia sa adaug o gaura in bostanul lui Dorel.

Fuzeea lui Lamborghini e doar un exemplu. L-am dat pentru ca arata demential si o inteleg din toate punctele de vedere, mai putin pretul. Dar nu e singura. Nici pe departe: Pagani Huayra costa un milion de valuta forte si ceva maruntis, insa versiunea BC cu extra topping de cai putere si un eleron nasol duce amenda la 2,5 milioane. Koenigsegg Agera sare oleaca de doua milioane de coco, dar daca vanezi unul din cele doua exemplare ale asa-numitei “Final Edition” (nimeni nu stie daca chiar vor fi ultimele sau daca Herr Christian va aplica schema Zonda), trebuie sa transferi cinci milioane in contul suedezilor. Cinci milioane. Cinci, gogule, cinci! Cat de tuns, ras si pus pe bigudiuri trebuie sa-ti fie buretele dintre urechi ca sa faci pomeni din astea? Pai, nu mai mult decat clientii lui Bugatti, in mod cert.

Despre scorul lui Chrion Sport am mai vorbit candva, asa ca hai sa schimbam unghiul: peste 600.000 de dolari ceruti in plus pentru patru amortizoare cu 10% mai rigide, o directie mai incisiva si atata material compozit cat sa-i reduca masa cu 18 chile. Tot atat slabeste si un rinocer dupa ce scapa o basina. Cum falsul francez si masivul ierbivor sunt frati de cantar, rezulta genul de teapa pentru care, in alte situatii si cu alti actori, clientii ar fi meritat osanda lui Gheorghe Doja. Ca doar nu e prost ala care cere. Dar asta-i numai incalzirea, copile: pe vine e o versiune a carei nume suna in romana ca botezata de Botezatu. Nu e vina lor aici, caci asa il chema pe tipul care a castigat de doua ori Targa Florio la bordul unui Type 35 – Divo. Albert Divo. De data asta, baietii din Molsheim se vor speti putin. Dar numai putin: vor instala, potrivit zvonacilor, o transmsisie folosita si-n motorsport, gratie careia pe probele de acceleratie vor pica recordurile ca mustele (ceva imi spune ca hypercar-urile electrice nu intra la socoteala). Ulterior, vor plusa cu ajustari menite sa faca masina mai rapida in viraje si mai lenta in linie dreapta.

Ce-ai auzit: il vor priva pe Chiron fix de sensul lui existential – totodata, cel mai convingator argument al pretului astronomic – pentru a-l face mai sprinten acolo unde nimeni nu-l va struni vreodata: pe circuit. Si, pentru ca mai sunt puleti ce au impresia ca tot ce are motor central este automat masina de curse, o spun din nou: ca si Veyron, Chiron este un grand tourer. Nu a fost proiectat sa rupa timpane si vertebre in lupta cu secundele pe Nurburgring, ci sa rescrie regulile unei drumetii relaxante intre conacul din Provence si cazinoul din Monte Carlo. Cum? Scurtand-o la jumatate fata de oricare alt GT. Imagineaza-ti un cal Breton fortat sa urmeze o dieta draconica pentru ca stapanului i-a venit ideea sa-l alerge la Kentucky Derby: daca o consideri cea mai mare imbecilitate din istorie, o poti mentiona in aceeasi fraza cu Chiron Divo. Sunt absolut comparabile.

Ba nu, nu sunt. M-am pripit. M-am pripit pentru ca un Breton este mult mai ieftin decat un bidiviu pur-sange. E normal, fiindca e lent si folosit la munca de jos, nu pentru a trezi entuziasm in tribune si iures la casele de pariuri. Asadar, a-l antrena pentru Champions League-ul curselor de cai are chiar mai mult sens decat a sparge sase – sase – milioane de dolari pe un Chiron mai incet decat Chiron-ul de 2 milioane de dolari (se aude ca Divo nici macar nu va mirosi pragul celor 400 km/h). Obscen, absurd, dar cu toate exemplarele deja vandute. Pentru ca altfel nu ne-am putea scarbi de moda miliardarilor snobi pretiosi si masinile lor prostesc de scumpe.

 

PS: era sa uit de papagalii turmentati cu apa rece a raportului direct proportional dintre pret si timp. Recte, ceea ce e vandut azi cu 2-3 milioane face musai triplu peste “X” ani. Pai… nu. Nici pe departe. Dimpotriva, piata e atat de volatila la nivelul asta, incat e imposibil sa formulezi o regula. Sau macar spera intr-un trend. McLaren F1 si Veyron sunt doua exemple la indemana: amandoua jucau in liga proprie la debut, primul pasand celuilalt rolul de avatar al supremului automobilistic stradal. Doua decenii mai tarziu, Veyron abia-si sare valoarea initiala pe mobile.de, in timp ce capodopera lui Gordon Murray bate 8-10 milioane de euro in licitatii. Boss, asta e scor de Ferrari clasic. Dar pana si F1 e mai ieftin decat cele trei Zonda Barchetta alcatuind un nou epilog-farsa marca Pagani: fiecare exemplar ii va aduce lui Horacio 17 milioane de dolari. Case closed.

 

 

 

Visit Us On TwitterVisit Us On FacebookVisit Us On YoutubeCheck Our Feed