Odata cu maturizarea mi s-au schimbat prioritatile
Un lucru este clar si o spun inca de la inceput: Dacia Sandero Stepway este modelul meu preferat din gama Dacia, urmat fiind de Dokker.
Sa va spun de ce.
In primul rand pentru ca este perfect adaptat stilului meu de viata preponderent urban, in timpul saptamanii, respectiv evadarilor in aer liber din week-end-uri.
Nu vreau sa pierd timpul si spun ce gandesc: Dacia Sandero Stepway este cel mai “cool” model din gama si, poate chiar din clasa!
Am fost intrebat cum vad eu masina asta si de ce imi place, tinand cont ca, practic, inca sunt posesor de SUV german de 2500 kg, care are sub capota un V6 pe benzina ce arunca 240 CP pe asfalt…
Raspunsul este simplu.
Dacia Sandero Stepway aduce in clasa, de fapt in piata, un “S Factor”, ca tot e la moda. Adica acel element de Supercool. Practic au reinventat masina si ofera, iar aici imi sustin cu tarie afirmatia, ce nu a reusit nimeni din industrie.
Dacia a reinventat automobilul modern, in timp de criza. De la lansarea gamei Logan au produs 2,2 milioane unitati, iar anul trecut au scos pe portile fabricii nu mai putin de 360.000 unitati. Adica o mie pe zi!!!
Noul Dacia Sandero Stepway ofera o dotare completa
Gabaritul mic il face extrem de agil in oras si transforma intr-o joaca orice parcare sau manevra de crosetare a traficului urban.
Motorizarea 1.5 dCi este perfecta, cei 90 CP fiind arhisuficienti pentru orice om cu toti neuronii treziti la realitate.
Suspensia este mai mult decat buna, fiind foarte bine adaptata drumurilor proaste din Romania, asfaltate sau nu. Poate parea prea sensibila pentru cei care se cred piloti de raliu, dar pentru mine este cea mai buna solutie, deoarece apreciez o tinuta de drum confortabila, nu una sportiva care ma face sa imi dau seama daca gandacul peste care tocmai am trecut este mascul sau nu…
Consola multimedia este marea surpriza a gamei Dacia
Nu are sens sa povestesc prea mult despre interior, deoarece ati citit totul in testul cu Dacia Logan, iar Sandero Stepway este un Logan cu spatele taiat si habitaclul usor reorganizat.
Interiorul este identic cu cel al Loganului si este foarte comod la drum lung.
Am condus 12 ore intr-o singura zi, parcurgand peste 650 km dintr-un foc, pe unele dintre cele mai proaste drumuri ce pot fi gasite in Romania.
Am plecat dimineata la prima ora cu intentia de a ajunge la Azuga sa ne dam, evident, cu placile de snowboard.
Am pus ce trebuie in masina, dupa ce am rabatat un spatar al banchetei si am plecat la drum. Si nu vorbim aici doar despre un ghiozdan… Vorbim despre doua placi de snowboard, numai a mea masurand 164 cm, doua perechi de bootsi, casti si genti cu haine de schimb. Plus mancare prin interior si doze de bautura asortate cu pahare cu cafea. Si, dupa cum se poate vedea in poze, inca mai era loc suficient pentru un volum dublu de bagaje!
Portbagajul este arhisuficient pentru ORICE activitate recreationala
Pe DN1, intre Bucuresti si Ploiesti, suspensia moale a lui Sandero Stepway s-a comportat bine, dar un sofer neexperimentat ar conduce oarecum temator datorita inclinarii peste medie a caroseriei in viraje. Mult peste media uzuala. Dar, daca daca stii ca rotile tin un contact ferm cu drumul, ai scapat de griji.
Stick-ul USB cu muzica a fost introdus in bord, cafeaua era la locul ei, cheful de drumetie stabilise un nou record asa ca nu am avut nicio problema.
Spatiul de deasupra consolei centrale a fost ideal pentru camera foto si telefon, in timp ce buzunarele de pe usi au fost umplute cu toate nimicurile
Ca tot am adus vorba despre cafea, nu am cum sa nu apreciez numeroasele spatii de depozitare din Stepway si pozitionarea optimizata a suporturilor pentru doze si pahare.
In plus, daca lumea injura plasticul din interior, eu il laud. Pentru ca se curata USOR!
Noroiul adus in masina de la marginea partiei si cafeaua varsata accidental au fost indepartate imediat!
Revenind la drumetie, fengshuiu’ ne-a fost stricat cand am ajuns la Ploiesi si ne-am uitat intr-o doara pe camerele web ce arata partia Sorica din Azuga, folosind telefoanele din dotare.
Speranta moare intotdeauna ultima
“Se vede pamantul Grigore” zice Oana descumpanita, eu impartind cu ea gustul relativ amar al unei iminente dezamagiri.
Il lasam pe Mihai in Ploiesti, dam doua telefoane si schimbam directia: Vidra, catre Transalpina Ski.
Habar nu aveam unde este, pentru ca nu am fost acolo in viata mea, dar am folosit sistemul de navigatie care ne-a dus aproape bine si ne-a scapat de o ratacire inutila pe drumurile Subcarpatilor Meridionali. Cel putin la dus…
De ce spun aproape bine? Pentru ca, iar aici trebuie sa-mi asum vina, nu am avut rabdare sa studiez meniul sistemului de navigatie. Astfel ca, in loc sa aungem pe A1 in Pitesti si apoi Ramnicu Valcea, ne-am trezit prin niste catune obscure si intr-un Targoviste sufocat de trafic.
Ne-am bucurat de vederea zapezii ca atunci cand eram copii
In plus eram privit ca un ciudat, in pantaloni de snowboard, cand afara erau vreo 18 grade si un soare stralucitor…
Dupa ce am primit asigurari, din partea lui Catalin, ca partia este mai mult decat OK, am calcat acceleratia si am plecat spre partie cu un avant mai mare decat a avut Columb cand a vazut primul petic de pamant dupa prima traversare a Oceanului Atlantic.
Din pacate, pentru mine, avantul meu a primit o lovitura destul de grea in Parcul National Cozia, dupa ce am facut la stanga, spre Voineasa, imediat dupa statia Petrom.
Ultimii kilometri au foste cei mai grei
Cred ca daca mai mentionez prea mult Petrom-ul va crede lumea ca primesc bani de la ei :)).
De acolo drumul, care parea un pistol cu apa, fiind vorba de vreo 35 km de serpentine montane, s-a dovedit o proba speciala de viteza in coasta!
Si, cand ma gandesc cat m-am contrazis cu Oana, care mi-a zis ca va fi greu…
“Pfff, ce stii tu Oana?” am zis in mintea mea si am calcat pedala de acceleratie de parca m-ar fi manat vreun bici invizibil din spate.
Si aici a veni le coup de foudre… Motorul de sub capota, produce 90 CP, aproape ca un motor de locomotiva diesel-electric. Combinatia motor-caroserie usoara m-a facut sa ma simt ca in vremurile aproape uitate cand alergam prima generatie Logan pe la Bistrita, incat aproape ca sareau scanei pe teava de esapament. Victor Coltanel mi-e martor! Si Dumnezeu! 🙂
Drumul ingustat de zapada m-a facut sa am simt ca pe o proba speciala
Momentul maxim de 200 Nm se atinge pe la aproximativ 1750 rpm si impinge masina ca un “doi litri pe benzina” fara nicio problema, fiind ajutat de curba de moment aplatizata dupa atingerea valorii maxime.
Cutia de viteze cu 5 trepte este un vis, comparata cu vechile transmisii, “amestecarea motorinei” devenind o placere. Iar asta o spun din perspectiva unul fan al cutiilor automate.
Am reusit sa urc pe serpentinele acoperite cu gropi si presarate cu asfalt cu o placere nedisimulata. Am mentinut motorul in banda de putere si i-am dat eu bice, de data asta. Nu de alta, dar deja ramaneam fara prea multe ore de dat cu placa!
Aproape ca am ajuns
Am reusit sa ajungem in mai putin de 60 de minute in parcarea de la Transalpina Ski, dupa ce am facut o mica pauza foto pentru a imortaliza momentul ajungerii in apropierea partiei.
Dupa cateva ore de dat pe partie, in care am realizat ca am redescoperit apa calda si roata, am decis sa plecam spre casa inainte sa ne apuce noaptea prin munti…
Drumul de intoarcere a fost mai relaxat pentru ca nu ne grabeam nicaieri, iar efortul de pe partie se resimtea, asa ca nu aveam nimic de demonstrat.
Am ajuns iar la Cozia, am bagat “gaz” si am plecat spre Bucuresti cu satisfactia ca am prins ultima zi de partie din acest sezon de snowboard.
Si cu grija lui Catalin P, care se intorcea la Bucuresti cu un umar fracturat…
A sosit timpul sa ne luam ramas bun de la zapada
Petrecerea s-a stricat pe la ora 22:00 cand am ajuns in Rm. Valcea, ghidat fiind de sistemul de navigatie.
Ei bine, dragi prieteni, in minunatul Ramnicu Valcea este un MARE SANTIER. Edilii vor sa faca o piramida sau un pasaj suspendat, inca nu stiu exact, dar stiu ca m-am invartit in cercuri mai mult sau mai putin concentrice pret de 30 de minute pentru a parcurge 2 km!
Salvarea a venit de la cel mai binevoitor paznic de noapte intalnit de mine pana acum, care mi-a explicat ca drumul spre Pitesti trece PRIN santierul facut de edili. Adica prin noroaie atat de adanci incat masina se scufunda pana la nivelul pragurilor… Atunci am multumit tuturor zeilor pe care-i cunosc, incepand de la Brahma si terminand cu Annunaki si pleiada egipteana, pentru ca am avut parte de Sandero Stepway si nu vreo sportiva cu care as fi ramas impotmolit!
In clipa in care am vazut semnul ce indica inceperea autostrazii A1 Bucuresti-Pitesti, am fost cat pe ce sa ma dau jos din masina si sa sarut pamantul, exact ca Gerard Depardieu, cand juca rolul lui Cristofor Columb, in “Conquest of paradise”. Aproape ca auzeam si melodia cantata de Vanghelis. Asta pentru ca tot am amintit de Columb la inceputul textului.
Oana a tras pe dreapta si a adormit, asa ca am petrecut drumul vorbind singur si fredonand melodiile de pe stick-ul usb.
Si am marcat o premiera in viata mea.
Am condus o Dacie, pret de 80 km, folosind pilotul automat!
Da. Cruise control pe Dacia Sandero Stepway cu sistem de navigatie cu touchscreen!
Daca imi spunea cineva, acum 14 ani, ca voi apuca ziua asta, radeam cu lacrimi si chemam salvarea…
Si, nu numai ca am condus asa, dar am folosit butoanele “+” si “-” de pe volan pentru a accelera si frana electronic masina.
Am ajuns acasa dupa o ora si am notat repede toate impresiile calatoriei, dupa ce am intrat pe siteul Dacia pentru a vedea cat costa un Sandero Stepway nou.
Este pentru prima data in viata mea cand ma uit pe internet, imediat ce am terminat testul, pentru a vedea cat costa o masina testata.
In prezent, cand carburantul costa la pompa mai mult decat costa pe piata neagra in vreme razboi, iar lucrurile ce erau banale cu 5 ani in urma au devenit un lux, am ajuns la concluzia ca Dacia Sandero Stepway ofera cel mai bun compromis.
Si intareste ideea mea vizavi de strategia Dacia de a oferi cel mai bun raport pret/calitate din segmentul sau. Prin masini economice inteleg masini cu pret de achizitie mic si costuri de intretinere si exploatare la fel de mici.
Si imi dau seama ca am uitat sa vorbesc despre consumul de combustibil.
Dacia Sandero Stepway are un motor extrem de economic, cu un consum mediu de 4,1 l/100 km in regim mixt.
Cand l-am biciuit pe serpentine, a consumat aproximativ 10 l/100 km, in conditiile in care turometrul cobora rareori sub 3000 rpm iar masina parea ca alearga in curse de coasta.
Acum urmeaza momentul adevarului.
Cum sta treaba cu Sandero Stepway in contextul economic actual?
Ei bine, Dacia Sandero Stepway ofera absolut toate sistemele de confort pe care mi le doresc la o masina, iar suspensia este perfect adaptata drumurilor romanesti. Motorul este suficient de puternic pentru orice om normal, din categoria carora consider ca fac si eu parte.
Portbagajul este arhisuficient pentru un weekend la munte petrecut de un cuplu cu copii, sau de doua cupluri tinere dornice de drumetii, excursii sau coborari pe partie.
Ramane o singura intrebare.Merita Dacia Sandero Stepway?
Cu prisosinta. Spun asta pentru ca este cel mai misto model din clasa si este destinat oamenilor care apreciaza un design simplificat, un fel de Bauhaus auto, care este la fel de practic si atragator precum o pereche de Converse.
In plus, aduce un S Factor in lumea gri din jur, iar asta este extraordinar. Pentru ca au reusit sa transforme un automobil ieftin intr-un model dezirabil.
