Stau in fata calculatorului si ma uit la pagina goala. O pagina virtuala, creata din siruri de biti, din bucati de 1 si 0.
Sinapsele mele de jurnalist auto au ramas niste poteci parasite si napadite de buruieni. Au trecut 4 ani. 4 ani grei, dar frumosi, din care nu regret nici macar un singur pas facut.
Acum ma simt din nou ca in banca scolii. O iau de la inceput. De data asta insa, e pentru mine. O fac din pasiune pura. Nu din nevoia de a veni cu bani acasa, sau din placerea de a atinge o masina altfel decat vechea si obosita Dacie a lui taica-miu (pe care oricum am distrus-o in toate felurile posibile, inainte de a parasi o lume plina de hibrizi si calculatoare cu roti).
Ma simt pregatit si am aceleasi emotii pe care le aveam cu ani in urma, inainte de a intra in ring.Toate lunile de antrenamente si sacrificii culminau cu acel moment in care nu stiam decat un lucru: sunt pregatit, adrenalina imi face inima sa explodeze in piept, iar simturile sunt ascutite la maxim.
Antrenorul meu m-a invat un lucru, care este una din pietrele de temelie ale credintei mele:
\”Dragos, daca un luptator intra in ring intrebandu-se cine va castiga, atunci va pierde cu siguranta\”.
Sunt mandru ca am reusit sa fac tot ce mi-am propus, cand mi-am inceput cariera profesionala.
M-am casatorit cu femeia visurilor mele, am vazut piramidele de la Teotihuacan, despre care am visat de la 12 ani, mi-am cumparat masina visurilor mele, stau in casa visurilor mele si am un copil perfect.
Sunt satul de editorialele pline de reprosuri, care obosesc pe oricine le citeste. De critici si frustrari.
M-am saturat sa citesc teste facute de oameni care merg cu autobuzul acasa, nu au masina, sau au o masina care nu le place si critica orice doar de dragul de a critica.
M-am saturat de testele cu SUV-uri de lux in care se vorbeste numai de fite, dorobanti, curve si parveniti.
Din miile de SUV-uri de pe strazile Romaniei, sunt sigur ca majoritatea sunt muncite si dorite de ani de zile, iar proprietarii lor nu au calcat in viata lor pe la cafenelele de pe str.Beller (precizarea aceasta era necesara pentru dobitocii care vorbesc despre cafenelele de pe Calea Dorobantilor – dovada clara ca nu au fost in viata lor acolo).
Imi cer scuze pentru cuvantul dobitoc, pentru ca jigneste animalul care munceste, doar pentru un loc uscat si ceva de mancare.
Mi-am propus sa fac un nou gen de presa auto. Presa celor tineri si optimisti, chiar si in vremurile acestea tulburi.
Am zis ca nu voi scrie niciun repros.
Ce am scris mai sus se numeste \”a lua atitudine\”, iar acesta este cuvantul de ordine la iCar.
Atitudine.
Si puterea de a pune punctul pe i.
