Acasa » Stiri » VW a prezentat (americanilor) a sasea generatie Jetta

VW a prezentat (americanilor) a sasea generatie Jetta

Postat in 16 iunie 2010
/
Comments are off for this post

Cel mai mare producator auto european a dezvaluit la New York o masina care are toate sansele sa devina best-seller in segmentul rezervat sedanurilor compacte: noul Volkswagen Jetta.

Designul foarte reusit, interiorul spatios, precum si motoarele moderne, performante si, totodata, economice par a fi principalele atuuri in fata concurentei, insa arma secreta a lui Jetta este, in cele din urma, pretul. Sa le luam pe rand.

VW este un producator care, de-a lungul istoriei recente, a demonstrat ca poate ridica orice metoda de reducere a costurilor la rang de arta; totusi, in cazul celui de-al saselea Jetta, a hotarat sa faca o exceptie. In loc de un “Golf cu coada�, nemtii au dezvaluit o masina asemanatoare minunatului concept NCC, ce nu imparte nici macar unul dintre panourile exterioare cu hatchback-ul de clasa compacta.

Sedanul este cu noua centimetri mai lung decat precedesorul sau si are un ampatament cu sapte centimetri mai mare (asadar, 4,64 m lungime si 2,65 m ampatament), fapt care se traduce nu numai printr-o prezenta mai marcanta pe sosea, ci si printr-un habitaclu sensibil mai aerisit (spre exemplu, spatiul destinat genunchilor a crescut cu 6,7 cm, pana la 96,7 cm).

In ceea ce priveste motorizarile, Jetta va avea, pe piata din SUA, o gama formata din patru agregate: trei pe benzina si un diesel. Cel mai mic dintre propulsoarele cu aprindere prin scanteie este nou si dezvolta 115 CP, arborand, totodata, un consum mediu de circa 8,4 litri/100 km. Deasupra sa se va situa un motor de 2,5 litri si 170 CP modernizat, in timp ce propulsorul care va sta sub capota celui mai rapid Jetta – binecunoscutul “doi-zero� turbo – va trimite catre roti nu mai putin de 200 CP.

De partea cealalta, marea noutate pentru yankei este turbodiesel-ul de doi litri cilindree dotat cu tehnologie common-rail (140 CP, 320 Nm), capabil sa afiseze un consum nu tocmai familiar locuitorilor de pe malul celalalt al Atlanticului: 6,9 litri/100 km in regim mediu si 5,6 litri/100 km in afara orasului.

VW nu a uitat insa de clientii sai de pe Batranul Continent, anuntand ca, in Europa, Jetta va avea o gama extinsa la sase motoare. Patru dintre ele sunt complet noi si nu vor putea fi comandate inainte de 2011; ca atare, la lansare, sedanul compact al celor din Wolfsburg va pune la dispozitie doar doua agregate, ambele pe benzina: un TSI de 1,4 litri cu 122 CP si un turbo de doi litri cu 200 CP.

Incepand cu 2011, paleta va include doua “benzinare� (de 1,2 litri si 105 CP, respectiv de 1,4 litri si 160 CP) si doua consumatoare de motorina (un TDI de 1,6 litri si 105 CP, respectiv unul de doi litri si 140 CP). Cu exceptia micului TSI de 1,2 litri, toate motoarele vor putea fi cuplate la transmisii de tip DSG, ce vor avea sase trepte in cazul agregatelor diesel de 105 CP si 140 CP ori a celui pe benzina de 200 CP, respectiv sapte trepte in cazul propulsoarelor pe benzina de 122 CP si 160 CP.

Iar daca ai avut rabdare sa citesti pana aici, inseamna ca vei savura si premiul promis la inceputul articolului: in SUA, VW Jetta va avea un pret de start de numai 15.995 de $, cu 1.740 de $ mai mic decat cel al generatiei precedente. Cu asemenea strategii, e greu sa nu ajungi World No.1…

Visit Us On TwitterVisit Us On FacebookVisit Us On YoutubeCheck Our Feed