Acasa » Stiri » Volvo V40, acum si cu atitudine

Volvo V40, acum si cu atitudine

Postat in 14 septembrie 2012
/
Comments are off for this post

Probabil, ultimul lucru pe care-l vei auzi solicitat intr-un showroom Volvo este pachetul sport; totusi, e bine ca exista.

Altfel, n-am fi observat in veci cat de bine umplu jantele alea de 18 inch bosajele lui V40.

Asta e celebra linie R-Design, disponibila, din acest moment, si pe mezinul gamei Volvo. In mod normal, ar fi trebuit s-o admiram la salonul din capitala Frantei, dar suedezii au hotarat ca e mai bine sa ne incalzim cu un set de fotografii oficiale. In care, daca esti atent, poti observa doua bumper-e cu look agresiv, niste faruri de ceata redesenate, o pereche de evacuari integrate in bara de protectie si – se putea? – un difuzor aerodinamic.

Nordicii pun la bataie si un tren de rulare sport, cu garda la sol scufundata cu 10 mm, precum si un habitaclu demn de aspiratiile sportive: pedalier din aluminiu, volan imbracat cu piele perforata si scaune gofrate cu logo-ul R-Design.

Volvo spune ca pachetul dinamic, disponibil incepand cu luna ianuarie, poate personaliza oricare dintre versiunile V40. Asta nu inseamna, pe de alta parte, ca tu trebuie sa te gandesti la altceva decat la benzinarul turbo de 254 CP.