Incerc, dar nu reusesc sa-mi aduc aminte de vreun caz similar celui in care se afla Cadillac. Respectiv, un producator caruia i se permite sa respire desi se face vinovat de doua tampenii capitale, in forma continuata, basca prestate concomitent: pisatul contra vantului si lovitul cu tesla in propriile-i coaie. Astuia i se spunea odata “Standardul lumii” si, desi am niste dubii in privinta asta, nu e mai putin adevarat ca, la pauza dintre marile paruieli ale secolului trecut, il gaseai acolo, tolanit la masa elitelor. S-a evidentiat chiar si mai bine dupa WW2, cand industria de lux europeana era in ruine, speculand vidul de putere cu vreo doua decenii si jumatate de belsug aproape obscen. Au urmat insa doua crize petroliere si incapacitatea de adaptare la o lume noua, revansa marcilor germane si a nou-infiintatelor branduri japoneze fiind aproape desavarsita. Doar aproape, fiindca, taman cand ne pregateam sa-i cantam lui Caddy prohodul, am auzit cu totii o chestie interesanta. Mai intai soptita, apoi trambitata fara jena: GM avea sa porneasca la un drum lung, anevoios si costisitor, la capatul caruia brand-ul newyorkez urma sa redevina miezul de odinioara. Speranta moare ultima, se zice, asa ca le-am urat succes; azi, cred ca nici macar ei n-au idee cat de departe sunt de obiectivul impus…
N-ar trebui, dar hai – de dragul timpului pe care sunt convins ca nu-l ai, sa lasam deoparte discutiile despre calitatea materialelor si executiei, atentia la detaliu si inventivitatea designerilor, domenii care-l gasesc pe Cadillac la ani ani-lumina de manufacturile lui Rolls-Royce si Bentley. Sa omitem si distanta care-l separa pe copilul rasfatat al “Generalului”, in plan tehnologic, de elita marcilor germane (arhitecturi, gadget-uri, infotainment etc.). Mai degraba, propun sa ne concentram pe imaginea de marca si strategia de produs. Chestiile alea care seteaza o opinie “default” in tartacuta clientului, rezultand in decizia de a-ti acorda atentie sau nu. Ei bine, arunca o privire peste oferta actuala a yankeilor si… experimenteaza un talmes-balmes pe care doar un autist schizofrenic ar avea vreo sansa sa-l inteleaga.
In vreme ce lumea buna a segmentului business accelereaza cu pedala la fund programele de dezvoltare ale SUV-urilor si crossover-elor, acoperind si inventand nise pe o piata duduind mai ceva ca furnalele Petromidiei, liderii Cadillac consuma resurse pe sedanuri cu veleitati de modele sport, obsedat sa-l schimbe pe BMW din postura de lider traditional al bransei. Oricine e cat de cat la curent cu mersul industriei stie insa ca bavarezii si-au cam bagat de mult picioarele in postura respectiva, preferand sa-si omoare timpul cu lucruri ceva mai importante. Gen cum sa faca volume de producator mainstream si profituri nesimtit de mari, vanzand cat mai multe masini din familia “X”. Asa ca si-au ajustat valorile de capatai incat sa functioneze si in cazul unui break agabaritic alergand “pe tocuri”, in timp ce Cadillac devine expertul unei competitii la care nu prea se mai uita nimeni.
Iata insa si dovada: colosul Escalade. Care, vorba unui baiat destept de la Automotive News, face tot ce trebuie sa faca, mai putin sa reprezinte viitorul lui Cadillac. E imens, greoi, deloc sportiv, nu foarte confortabil si nici prea spatios (oare cum naiba au “reusit” asta?!), iar platforma tehnica de camioneta este impartita cu modele proletare de la Chevy – Tahoe si Suburban. Cu toate astea, “Slade” s-a vandut in putin peste 42.000 de copii la finele lui 2015, in timp ce sedanul de clasa mare CTS a convins doar vreo 23.000 de clienti. Sa punem cireasa pe dezastru: conform site-ului oficial, CTS are un pret de pornire de 45.560 de dolari, in timp ce pentru SUV-ul full-size e nevoie de o suma cu aproape 50% mai mare – 73.395 de dolari. Sa aiba oare clientii o problema la mansarda?
Ma tem ca e taman invers: viitorul lui Cadillac a fost hotarat de indivizi mai imbecili decat un castravete. Nu numai ca sunt tot mai putini aia care au ochi si bugete pentru sedanuri sportive, dar inca si mai putini se lasa vrajiti de sedanuri sportive purtand numele fondatorului Motown. Si cum parsu’ meu sa fie altfel, cand dintotdeauna Caddy a fost avatarul opulentei, al luxului strident dispersand luciri de crom? Da, imaginea trebuia remaniata. Da, era necesar sa uitam de limuzinele odioase ale anilor ’80, leganandu-se ca un mineralier pe o mare agitata la cea mai mica schimbare de directie. Nimeni n-a spus insa ca solutia se afla fix in coltul opus, unde rafinamentul este filtrat prin hartia care atesta timpii obtinuti pe Nurburgring. Era suficienta doar corectarea celor mai grosolane dintre erori si aducerea “bling”-ului pe frecventele secolului in care traim; de aici inainte, nevoia de ar iesi in evidenta ar fi facut ce stie ea mai bine: sa trimita bunul-simt in abisul irelevantei cu un mare sut in cur. Exact asta face Escalade. Si tot de asta se vinde atat de bine, fara a fi nevoie de discount-uri.
Te cheama Johan de Nysschen, esti presedintele Cadillac si vrei sa-ti vezi compania facand valuri, entuziasmand publicul plutocrat si comercializand masini mai scumpe de 100.000 de dolari? Uita de CTS-V. Nu impresionezi pe nimeni batand un M5 cu o mana de sutimi pe Laguna Seca. In schimb, coace ceva cu mult tupeu si o lingurita de nonsens, iar nababii Orientului si membrii tagmei nouveau riche se vor bate pe el. Adu-ti aminte cand unul din predecesorii tai a fost aproape sa aprobe un Escalade cu motor V12; poate ca acum nu mai e momentul – plus ca nu e foarte, ahem, “american” –, dar ai V8-ul de sub capota anterior mentionatului CTS-V. Care scoate 650 CP pe Corvette Z07 si Dumnezeu stie cat va produce pe ZR1. Fara a-i avertiza, arunca in mijlocul devoratorilor de extravagant un mega-Escalade, o ciozvarta irezistibila de desfrau anti-ecologic care sa-i duca la orgasm cum numai G65 AMG a reusit pana acum. Bate fierul cat e cald: mai taie-i din montatii spate, plonjeaza-i plafonul si daruieste lumii un SUV-coupe. Daca lui Land Rover i-a reusit trucul, de ce nu ti-ar iesi si tie?
Abia dupa aceea, daca lucrurile merg bine si va fi loc de mai mult, poti sa bati si la poarta raiului auto: britanicii vor intra in stare de asediu daca ordoni producerea in serie, fara nici un fel de “ajustari”, a unuia dintre conceptele recent prezentate. Escala? Din punct de vedere vizual, sterge pe jos cu BMW-ul Serie 7 deghizat in Rolls-Royce Ghost. Un Ciel cu propulsie V12 sau chiar V16 (credeai ca am uitat de Sixteen)? Probabil, cea mai ispititoare decapotabila de la Mercedes-Benz 540K Special si Horch 853 Sport Cabriolet incoace. Elmiraj? Conti GT joaca in alta liga, iar Wraith arata ca un Mustang Fastback in erectie – deci, pentru o vreme, n-ar avea adversar. Si, chiar si cand va avea, vor coexista in acelasi garaj de milioane.
Dar Johan nu va face asta. Chiar presupunand ca dorinta exista, se va vedea vizitat intr-o buna zi de niste “tovarasi de bine” rasariti din subsolurile companiei-mama, invitandu-l sa explice cum s-a gandit sa faca revolutie fara a cheltui doi, trei dolari in plus. Si nu va avea raspuns. Asa ca sta in banca lui si isi va continua pasii mici si nesiguri spre ceea ce ar putea fi, la o data foarte viitoare, obiectiv atins – Cadillac, din nou standardul lumii. Ma tem insa ca, la cum stau lucrurile acum, sunt mai multe sanse sa nimereasca o alta lume. Una in care va avea garantata linistea. Sau poate nu, daca Lincoln ajunge acolo primul…
