As avea nevoie de o drona, o camera performanta si o basculanta de timp liber ca sa pun la cale un mic reportaj despre traficul din Peninsula Arabica. Si chiar de le-as avea pe toate, tot ar lipsi un ingredient vital: cheful. Foarte mult chef si interes sa va demonstrez ca se poate mult mai rau. Asadar, e mai probabil sa asisti la coliziunea Terrei cu Nibiru decat sa ajungi sa spui ca Zed te-a luminat in privinta sofatului din Orient; in plus, n-am de gand sa dau apa la moara patriotilor si handidacopatilor care trambiteaza ode poporului rroman si ii iarta orice pentru ca altii o duc si mai naspa. Astea fiind spuse, iti raman doua solutii: Youtube sau sa ma crezi pe cuvant ca filmarea iti va aminti de Frogger. In care tu, strainul venit sa viziteze tara sau angajatul aflat in perioada de acomodare, esti broasca.
Altfel spus, trebuie sa ai paienjenis de castel bantuit in loc de creier ca cedezi tentatiei de a traversa una din arterele capitalei. Inclusiv prin locurile permise si marcate; nu degeaba trecerile de pietoni sunt mai rare decat ceafa de porc. Oamenii cu fete de perna si curele de transmisie pe devle nu au nici macar trotoare, asa ca singura metoda de a ajunge in punctul B este cu masina. Fie ea personala, de serviciu sau un taxi. Oricum, e rau: daca iti asumi responsabilitatea manevrarii covrigului, vei avea mai multe sanse sa scapi neatins intr-un demolition derby; daca-l lasi pe indian sa te duca unde vrei, o sa ai in plus regretul ca ai permis altcuiva sa te bage in spital. Iar, la halul in care cei din jur strivesc pedalele de acceleratie, spitalul e cel mai fericit dintre scenarii.
Exemplu concret: MPV-ul in care ma facusem comod primeste flash-uri de la un Corvette ajuns la o palma de bara spate. Neanderthalii lor sunt exact ca ai nostri, simuland procedeul intrarii la aspiratie pentru ca asa l-au vazut pe Vettel la televizor, intre doua scame culese din buric. Colegul meu se supune diferentei insurmontabile de potential dinamic si bun-simt, parasind banda de viteza cu prima ocazie ivita; natural, “pilotul” Vette-ului nu sta prea mult pe ganduri si avanseaza pe calea lasata libera, dar nu suficient de repede incat sa nu apuc sa-l vad. Prilej sa constat ca imbecilul continua sa dea flash-uri cu mana dreapta, in timp ce mana stanga si privirile erau complet rapite de scrierea unui SMS. In fata sa, nimeni. Animalul intra in runda a doua, jucata cu inca un glont in cilindrul revolerului.
Pentru motive ca asta si alte cateva zeci de mii diferite ca modus operandi, dar similare ca posibil rezultat, sofatul la cheremul unor microprocesoare trebuie onorat, deocamdata, cu un tarnacop infipt in sfecla vitei care-l propune. Doi: producatorii ar trebui obligati sa-si inchida geniile in laboratoare si sa nu descuie usile pana cand nu demonstreaza ca au gasit solutia eliminarii complete a factorului uman. Recte, autonomia de nivel 5. Orice alta etapa intermediara este periculoasa atat pentru utilizatori, anturajele lor si bieti necunoscuti – vezi scheletii din dulapul lui Tesla –, cat si pentru buzunare. Caci ignorantii vor fi pacaliti sa plateasca extra pe ceva care, oricum a-i lua-o, nu merge.
Sa luam cazul recent lansatului Audi A8 D5. Un adevarat tur de forta tehnlogic, anuntat drept unic exemplu indubitabil de autonomie “Level 3”. Citez din articolul unui site care chiar publica teste, nu textele unor ageamii care “se dau” cu masinile: “Atunci cand conditiile o permit, sistemul Traffic Jam Pilot (TJP) isi asuma responsabilitatea manevrarii masinii cat timp soferul ramane vigilent si pregatit sa preia controlul intr-un interval de 10 secunde (masina se asigura de acest fapt cu ajutorul unei camere video cu infrarosu). Conditiile anterior mentionate sunt cele pe care le uram cu totii: trafic bara la bara, desfasurat la viteze mai mici de 60 km/h. De asemenea, masina trebuie sa circule pe o autostrada cu acces limitat, avand traficul din sens opus separat de o bariera rigida. In aceste situatii detestabile, pe instrumentarul de bord va aparea un mesaj ce anunta faptul ca sistemul e gata sa preia controlul; apesi butonul inscriptionat “AI” de pe consola centrala, sistemul confirma asumarea controlului si schimba culoarea instrumentarului in verde. Acum, esti oficial tras pe bara si liber sa faci alte chestii, atata vreme cat stai cu fata mai mult la drum, privirea nu-ti este obstructionata (asadar, cititul ziarului iese din discutie), iar ochii sunt deschisi”. Pe scurt, iti este permis sa iei mainile de pe volan pe drumuri unde vei conduce in 10% din timp si doar daca stai cu privirea pironita in fundul masinii din fata. Ceea ce poti face, n-o sa-ti vina sa crezi, fara sa iei mainile de pe volan. Ah, da – nu o sa vezi cum se misca covrigul de unul singur. Daca nu te plictisesti de chestia asta in maximum doua minute, esti mai prost decat un copil de 3 ani.
Pana la noi ordine, automobilul construit sa elimine integral soferul si soferia este o utopie, visul unor insi langa care n-as sta la masa. Dezideratul va fi atins doar cand masinile vor invata sa comunice intre ele si sa ia singure decizii, iar autoritatile tuturor statelor de pe planeta se vor obliga sa legifereze exclusivitatea sofatului cibernetic. Chiar si asa, inclusiv pentru un hipiot duhnind a optimism nefondat, va suna a pelicula horror: Skynet, fa cunostinta cu Christine. Intre timp, si mai scandaloasa este perioada de tranzitie, unde firmele vorbesc de autonomie, apoi folosesc scuza stagiilor de dezvoltare ca sa nu piarda bani cu avocati si timp in tribunale. Sigur ca, in general, oamenii sunt mai prosti decat un balot de paie si trebuie sa profiti de asta ca agent economic; cumva, insa, se mai lasa si cu racituri colaterale. Si asta e de cacat.
Restul, inevitabil o minoritate in scadere, stau fata in fata cu aprobarea autonomiei in conditiile de mai sus; ori, asta e ca si cum ai accepta vizitarea zilnica a conacului Playboy fara a atinge “exponatele”. Drept pentru care, imi bag pula-n ea de oferta. Si-n masinile (zis) autonome.
