Nu cred ca exista cineva care sa-si fi imaginat (daca mai traieste evident) in 1959, ca micutul automobil proiectat de Sir Alec Issigonis pentru BMC va deveni un brand de lux/premium.
In loc de introducere o sa vin cu o lectie de istorie. Majoritatea cititorilor de presa auto din Romania se gandesc la Mr. Bean cand le spui de MINI. As vrea sa le schimb perceptia oferind cateva informatii esentiale.
In anii \’50, dupa un razboi care a distrus Europa si Marea Britanie, lumea a inceput sa se miste din nou.
Era nevoie de masini mici, economice, dar care sa satisfaca nevoia de mobilitate a oamenilor de atunci.
Cine a trait in acele vremuri a putut asista la aparitia pe strada a multor modele devenite legendare: VW Beetle/Kafer, Fiat 500, Fiat 600, BMW Isetta, Citroen 2CV si, nu in ultimul rand, BMC MINI.
MINI a avut un avantaj prin faptul ca a revolutionat modul de proiectare al masinii.
S-a plecat de la habitaclu, astfel ca au fost necesare modificari ale tuturor componentelor mecanice sau reproiectarea lor integrala.
De exemplu, prin montarea motorului in pozitie transversala, si pozitionarea rotilor de mici dimensiuni in colturile caroseriei, 80% din podeaua automobilului era folosita pentru habitaclu.
Mai trebuie amintita suspensia folosita la primele modele, care nu avea arcuri, ci niste conuri din cauciuc pentru a economisi spatiul.
Apoi, in 1961, incepe colaborarea cu John Cooper, pentru ca in 1963 sa apara primele MINI Cooper S…
Fast forward 50 de ani, Anno Domini 2011.
Stau cu cheia in mana, care nu mai este o cheie stricto-senso, ci un accesoriu sic de tinut pe masa.
Are forma unui disc cu butoane si aduce mai degraba cu un mp3 player decat cu un dispozitiv de pornit masina.
Sunt intr-o parcare subterana si pornesc motorul. Asta dupa ce m-am uitat pret de 30 de secunde ca curca\’n lemne la bordul negru ca noaptea fara luna.
Nici intunericul din parcarea inteligenta
nu m-a ajutat. Am reusit sa pornesc masina dupa ce am pipait bordul mai abitir decat Jared, personajul din romanul Dark Universe al lui Daniel F. Galouye, cand umbla prin intuneric fara faimoasele lui click stones\”
.
Macar de-as fi fost un Zivver, sa vad in spectrul infrarosu…
||||
Pornesc motorul, aprind farurile si incerc sa studiez interiorul. Design neo-retro cu multe detalii de fashion si o consola centrala, care este gandita, mai degraba, sa arate bine decat sa fie practica.
Dar, cu timpul te obisnuiesti cu ea. Singura problema o reprezinta suporturile de bauturi.
Daca pui un PET de 0,5 l cu orice, nu mai poti apasa pe 50% din butoane. Si asta nu e bine. Poti insa sa pui acelasi PET de 0,5 l in usa si ai scapat de problema.
O alta problema, pentru un om care se urca pentru prima data in masina, a fost cauzata de faptul ca nu am gasit butonul de reglare a oglinzilor.
Este pus pe usa soferului, dar nu este iluminat din interior. Sau poate ca este iluminat din fabricatie, dar nu functiona…
Nu stiu si nu ma intereseaza acum. Cert este ca am plecat din parcare vazand in oglinzi doar caroseria masinii.
Odata iesit la lumina am vazut cum sta treaba si am reglat totul. Din mers.
Tot din mers am apreciat butoanele metalice folosite pentru actionarea geamurilor laterale si pentru blocarea usilor, precum si blocul de comanda al instalatiei de climatizare. Are forma emblemei MINI si merita nota 10 doar pentru asta. Asta numesc eu design interior!
Scaunul este comod, tapitat cu piele si, desi e putin prea mic pentru un om de gabaritul meu, ofera suficient sprijin lateral, cat sa nu cad in curbele luate cu o viteza mai mare decat as fi dispus sa o fac in mod normal.
Reglajul mecanic al coloanei de directie (sus-jos) e cam arhaic pentru un automobil ce se prezinta drept sic, dar e unul dintre detaliile pe care le voi trece cu vederea, pentru ca masina asta nu va schimba soferii prea des, iar cel care o va conduce zilnic va gasi pozitia optima chiar si asa…
Ce mi-a placut foarte mult este sina centrala iluminata pe timp de noapte,care creeaza o ambianta de lounge si pe care poti pune o groaza de accesorii.
Gen suporturi pentru bauturi, cutii de depozitare personalizate cu brandul MINI si adaptoare pt iPhone, iPad si alte iThings.
Mi-a mai placut si designul ornamentelor de pe usile laterale, care au o forma ovoidala intrerupta doar de stalpul B.
Acestea sunt detaliile care imi plac, cand ma gandesc la design interior. Un design bun, cum este acesta sau cel al blocului de comanda pentru instalatia de climatizare ma fac sa uit ca bordul este facut dintr-un plastic obtinut, probabil, din pixuri reciclate care nu are ce cauta la interiorul unui automobil premium, salvat insa de traditie si reputatie.
||||
Oricum masina asta e facuta sa fie condusa, nu mangaiata, iar cand ma uit la turometrul montat deasupra volanului – ce contine si un mic vitezometru digital – chiar nu mai conteaza plasticul.
Imi dau seama ca traiesc acelasi sentiment pe care l-am trait cu vreo 7 ani in urma cand am testat Mazda RX-8. A fost pentru prima data cand nu m-a interesat decat designul, superb de altfel, si sa conduc masina.
Este evident ca as fi apreciat un indicator al temperaturii uleiului din motor si unul pentru lichidul de racire al aceluiasi motor. Dar, dupa ce am butonat instalatia audio si am vazut pe ecranul micut numerele de telefon pentru asistenta MINI, mi-am dat seama ca cine isi cumpara MINI stie, eventual, doar unde se baga benzina sau motorina. Si nu intotdeauna…
Dupa ce mi-am facut ordine in ganduri am realizat ca am nevoie doar de destinatii si scuze sa plec la drum.
Imi pun centura de siguranta si imi fac rutina de plecat la drum, timp in care apreciez ochiometric spatiul interior si realizez ca MINI Coutryman chiar este un automobil spatios, desi mi s-a parut cam micut privit din exterior.
Nu a trecut prea mult timp ca am intrat in paine. Adica in traficul aglomerat din Bucuresti, undeva pe la ora 15:00.
10 minute mai tarziu am inceput sa zambesc si nu m-am oprit decat cand am predat masina. Multi se vor intreba de ce. Si voi raspunde.
Am zambit tot timpul pentru ca MINI Countryman Cooper S este o masina funky. Dar un funky care a tras de fiare.
Asta si pentru ca are sub capota un motor genial de 1,6 litri, ce-ti ofera 184 de cai putere pe care poti sa-i alergi cum vrei tu, plus o cutie de viteze aproape perfecta. Spun aproape pentru ca este manuala.
As fi preferat una CVT sau automata, robotizata, spuneti-i cum vreti, pentru ca ma enerveaza pur si simplu sa amestec in benzina la fiecare 10 secunde sau de fiecare data cand franeaza brusc ala din fata.
M-am obisnuit cu schimbarea automata a treptelor de viteza si prefer sa admir peisajul sau sa butonez instalatia audio in loc sa dau ca disperatul din maini si din picioare, doar pentru a ajunge de la Casa Poporului la Piata Alba Iulia.
Motorul este puturos pana pe la 1200 de rotatii pe minut si, daca eliberezi pedala de ambreiaj prea repede, se va opri si mai repede.
Iar tu te vei face de ras, cu m-am facut eu de vreo trei ori plecand de la semafor. In schimb, dupa ce te obisnuiesti cu regimul de functionare si-ti dai seama cand intra turbina twin-scroll in functiune, viata devine mai roz si soarele parca iese din nori, chiar daca nu prea ai chef de viata, iar afara e de fapt o noapte rece si tacuta.
||||
Ca sa schimb un pic situatia, am imprumutat de la Bogdan un CD cu hip-hop si rap old-school si am inceput sa conduc.
Pret de trei ore am parcurs vreo 110 km de strazile din Bucuresti. Am mers mai intai repede, apoi incet.
Dupa doua ore in care am avut parte de nenumarate plecari de la semafor, unde am zbughit-o primul de fiecare data – tractiune 4×4 si gume de iarna, ce vreti – m-am potolit. E cazul sa vad si cum ar conduce un om normal masina asta.
Am trecut de la hip-hop-ul care ma facea sa ma simt ca la 19 ani la un post de radio cu muzica buna, cred ca Magic FM, si am inceput sa asimilez adrenalina si sa ma calmez.
Am incercat instalatia audio si am dat volumul la maxim. Am tot incercat sa reglez putinii parametrii disponibili, dar tot nu am reusit sa scot un sunet clar. Din pacate instalatia audio montata este prea slaba pentru gustul meu.
Si aici incep necazurile. Tinand cont ca suntem in acelasi anno Domini 2011 mentionat mai sus si absolut toti clientii de masini noi au cel putin un telefon cu tehnologie Bluetooth, mi se pare inadmisibil ca un MINI de 35.000 de euro sa nu aiba interfata Bluetooth instalata.
Trecand de gadgeturi si echipamente, vreau sa vorbesc despre tinuta de drum.
Peste tot auzi ca MINI Countryman S are o suspensie tare; parerea mea este ca are o suspensie perfecta pentru ce vrea sa fie el.
Am mers cu 190 de km/h si pot sa zic ca masina sta ca trenul pe sine, simtindu-ma in permanenta in siguranta pe sosea (desi este inalta, are centrul de greutate sensibil mai coborat decat la alte crossover-e MINIone :D).
Sistemul de directie servoasistat electric, dotat cu sistemul Servotronic, transfera ferm comanda soferului catre roti, chiar daca nu ofera cel mai bun feedback, iar suspensia preia cu promtitudine socurile generate de trecerea peste denivelari.
Care sunt extrem de multe in Romania, in general, si in Bucuresti, in particular, indiferent ca vorbim de sine de tramvai, canale montate aiurea, sau nenumaratele gropi care incep sa apara odata cu dezghetarea soselelor.
Dupa ce am condus masina si am apasat pe toate butoanele, am trecut pe locul din spate si am stat pret de vreo 60 de km pe unul din cele doua scaune individuale.
Desi par mici, sunt confortabile, chiar si la drum lung. Mi s-a parut bizar, insa, ca din habitaclu poti baga mana in portbagaj direct, neexistand niciun fel de separatie intre aceste doua spatii, dar cred ca exista o explicatie pentru treaba asta, care imi scapa mie in momentul cand scriu aceste randuri…
Spatiul pentru cap este suficient, la fel ca cel pentru umeri. Insuficient este spatiul pentru genunchi, atunci cand scaunul din fata este impins catre spate in pozitia maxima.
Daca tot am adus vorba de portbagaj, trebuie sa spun ca este foarte incapator, tinand cont de dimensiunile exterioare, si este ofera suficient spatiu pentru o excursie de patru persoane, la acest lucru contribuind si forma regulata.
Practic o familie, dar cu copii maricei, fara carucioare si alte treburi, poate calatori confortabil fara prea mare stres.
||||
Am condus MINI Countryman Cooper S aproximativ 455 de kilometri.
Am fost pana la Sinaia si inapoi. L-am condus prin oras, atat ziua, cat si noaptea, pe sosele asfaltate si pe drumuri de tara.
Dupa trei zile, inca nu stiam ce sa zic despre acest model…
MINI Contryman este un crossover premium, cu transmisie 4×4, mic pe afara dar mare pe dinauntru… Si atunci m-a lovit!
Este prima masina mica ce nu ma face sa ma simt mic.
Ganditi-va la Polo. Sau la Twingo. Sunt dragute si bune in oras, dar sunt mici. Prea mici!
In plus, trebuie sa ne gandim la transferul de personalitate care are loc intotdeauna intre sofer/proprietar si masina condusa/detinuta.
Niciodata nu vei vedea un sofer de MINI, fie el si Countryman Cooper S, care sa stea cuminte la semafor cand este provocat de un Golf GTI.
Iar aici comparatiile si exemplele sunt multe.
Cand vorbim despre personalitate trebuie sa ne gandim la ce vrea sa fie MINI Countryman Cooper S.
Multi spun ca este o jucarie prea scumpa, care costa 35000 de euro. Cu banii astia se pot cumpara o groaza de masini noi, mai mari si mai eficiente. Si mai bine dotate. Sau un SUV premium SH de prin 2007.
Dar toate aceste alternative au o problema. Nu sunt MINI!
Chiar daca unora nu le place, MINI este un brand premium/de lux acum, care a fost aruncat in atmosfera automobilelor premium direct din strazile sarace ale unei Anglii bombardate pana in evul mediu de catre Vergeltungswaffen (e deja la plural) regimului nazist.
Ascensiunea sa fulminanta s-a datorat artistilor nonconformisti ai generatiei flower power, care protesta impotriva razboaielor purtate pentru resurse, si era pro-weed and love.
In anii \’60, adica perioada de glorie a lui MINI, toate superstarurile aveau unul. Era un simbol de economie, de modestie, total opus unui Cadillac lung de 7 metri si plin de crom. MINI era condus cu floricele pictate pe el si, de multe ori, cu un mare Union Jack pe plafon.
Beatles-ii nu au avut nicio jena sa mearga cu el, in timp ce acum nu cred ca vei vedea un pop-star sa mearga cu ceva mai ieftin decat un Ferrari 458.
||||
Revenind la premium, trebuie sa spun ca sunt de parere ca este complet aiurea si gresit sa compari un MINI, oricare ar fi el, cu un Nissan. Sau Skoda. Sau Renault.
Nu pentru ca cele din urma nu sunt branduri de automobile bune. Ci pentru ca nu sunt premium.
Sa faci o astfel de comparatie este ca si cum ai compara o pereche de pantofi Louis Vuitton cu o pereche de pantofi sport Nike. Si Nike face incaltaminte buna, doar ca nu este un brand premium. Sau de lux. Numiti-l cum vreti. Chiar daca sunt aceeasi masura. Sau au motoare similare…
Pentru ca trebuie sa fim seriosi acum. Cine alege un MINI, de orice fel, si vrea sa faca o comparatie, se uita mai degraba la un Audi A1, sau un BMW Serie 1, nu la un Renault Clio, fie el si RS.
Concluzia mea este ca in prezent MINI este un brand premium, cu o traditie ce depaseste jumatate de secol in care predecesorii sai au avut un impact social enorm fiind mereu cool, funky si fashionable.
Din acest motiv, si nu numai, Countryman Cooper S este o alegere perfecta pentru cei care doresc un MINI, dar care sa fie mai mare.
Si 4×4.
