Acasa » Editoriale » 5 SUV-uri pe care le-as abandona pe o plaja pustie

5 SUV-uri pe care le-as abandona pe o plaja pustie

Postat in 28 septembrie 2017
/
Comments are off for this post

de Zed

Ceva bizar mi se intampla in ultima vreme. Ma simt neobisnuit de tolerant, chiar absurd de milos. Experimentez vagi urme de empatie, alimentand dorinta de a curma torturi ce altadata imi hraneau sufletul. Altfel nu-mi explic ce mi-a venit sa scriu titlul ala. Asta e tot ce pot? Sa execut cinci zamisliri grotesti doar prin a le lasa la discretia coroziunii si duhorii molustelor esuate? Nu tu o polisare cu unelte aschietoare, un joc de pase cu bila de demolare, o rostogolire de pe Everest sau o pozitionare strategica intr-una din “ciupercariile” lui Jong-un? Hai, ba, ca am glumit – am pus titlul ala ca era cel mai scurt dintre toate. Si ma futea Grigore ca se vede urat in pagina. Adevarul e ca le-as inmuia in magma lui Kilauea cu tactul ducelui de Kent cand isi prepara ceaiul. Iar, daca ti-a trecut prin cap sa-ti cumperi unul din gunoaiele insirate mai jos, poti sa ramai in el cand se afunda in suvoiul de 1.000 de grade. N-o sa te planga nimeni, stai linisit.

 

Toyota RAV4

 

Cauta un cazan de rufe, din ala de fierbea bunica itarii lu’ al batran, si taie-l pe lungime. Acum, folosind ce metode vrea bicepsul tau, de la ciocan si bata de baseball pana la calcatul in picioare, incearca sa-i dai o forma. Sa semene a ceva, n-are importanta ce. Iti garantez – in ciuda lipsei crase de ustensile potrivite si talent, ceea ce va rezulta va arata mai bine decat Toyota RAV4. Daca cineva ar suferi, simultan, de toate bolile desfiguratoare cunoscute, i-ar mai trebui inca vreo doua-trei bacterii misterioase ca sa aiba pretentia de a concura pocitania nipona, in mod evident mai daunatoare vederii decat un burghiu care sapa incet in iris. 

Faptul ca arata de-mi vine sa iau primul avion spre resedinta designerului si sa-i masez capul cu-n picior de scaun e cu siguranta deranjant, dar nicidecum enervant. Nu, tata – de departe cel mai ticalos aspect al existentei lui RAV4 este mediocritatea. Cacatul asta cu roti nu exceleaza absolut la nimic, fiind gandit pana la ultimul surub sa faca media oricarui top considerat. Un soi de Gloria Bistrita lui Jean Padureanu, vesnic terminand campionatul pe locul 8-9 din 18 echipe. N-o vedeai nici in cupele europene, nici retrogradata. Fotbalistic vorbind, era imposibil sa-ti faci o opinie despre echipa aia, alta decat faptul ca era acolo de umplutura. Din restul punctelor de vedere, Ioanitoaia si lacheii lui cu siguranta pot cotcodaci cate in luna si-n stele.

 

Listeaza ce criteriu vrei: dimensiuni exterioare, calitatea materialelor, spatiu interior, dotari, motoare, tinuta de drum, pret. Totul e doar “ok”, “decent”, “merge”. Nici mai sus, nici mai jos. Respect mai mult o masina execrabila din toate punctele de vedere, cu exceptia unui singur aspect unde e de nota 12. Ori, rivale care exceleaza macar la un capitol sunt cu duiumul: cumperi Mazda CX-5 pentru cum arata, Ford Kuga sau Subaru Forester pentru cum se conduce sau Dacia Duster fiindca te costa nitel mai mult decat o cutie de lapte. Dar de ce ai cumpara un RAV4? Ce fel de om trebuie sa fii ca sa treci cu vederea o caroserie mai respingatoare decat un blid cu muci, protejand un ansamblu cu factorul wow al unui prajitor de paine? Aha, vrei fiabilitate suprema. Vrei sa renunti la tot ceea ce face o masina misto ca sa ai fix cu 2,345321 mai putine probleme decat SUV-ul de pe locul doi – daca nu vezi nimic in neregula cu asta, poate ar trebui sa iei in considerare un concurs de batut cuie. Cu propria-ti frunte.

 

Land Rover Discovery

 

Doua chestii mi-au placut la Descoperi: look-ul macho si sasiul separat de caroserie. Care, asa cum e el de moda veche, greu si deloc adaptat cerintelor actuale de confort si viteza, nu are rival cand vrei sa ajungi in locul ala de pescuit unde se aduna toti pestii. Ei bine, disperati sa atraga turmele de hipsteri si gospodine ultra-protective cu propriile odrasle, englezii au scapat de amandoua: azi, Disco e un Range Rover al carui cur are cur. Aceeasi caroserie autoportanta cu suspensii independente, acelasi design intre faruri si montantul “C”. De acolo, povestea e spusa si-ncheiata de un portbagaj alaturi de care orice ambalaj de frigider e opera de arta. 

Bineinteles ca in showroom o sa te trezesti cu un latrau spilcuit langa tine, care a invatat pe de rost toata biblia senzorilor si e gata sa le propovaduiasca minunile: Terrain Response bla-bla patru trilioane de programe pentru tot atatea suprafete bla-bla monitorizarea diferentialor, acceleratiei, motorului, rotilor, nevestei cand nu esti acasa bla-bla. In plus, daca e nascut pe vremea cand Hagi era blond, o sa te imbrobodeasca si cu un playlist de Youtube, unde, in teste, LR-ul isi poarta chilotii rosii pe deasupra: confort de S-Klasse, spatiu de garsoniera si, mai ales, capacitati de trecere de T-34.

 

Dar tu nu esti prost si o sa-i demonstrezi puletelui ca stii sa racai foita de aur de pe rahat. Ca toate review-urile despre Disco in limba engleza sunt mai partinitoare decat procesul unui baron local. Ca sunt efectuate pe coclauri unde i se testeaza limitele scrise-n carticica, niciodata depasindu-le. Desigur ca si alti producatori aplica tactica, puisor, doar ca lor le iese mai bine in timp. Recte, pot strabate trasee ca alea de zeci de mii de ori, fara sa crape ceva atat de nasol incat sa-l lase pe “Indiana Jones” fara miez de speranta, pironit in mijlocul unei mocirle care-l umple de noroi si boli numai cand se uita la ea. De-aia pe aici, de unde scriu textele ce-ti lumineaza mintea, 80% dintre localnici isi plimba bucile in celalalt Land, Cruiser.  Si tot de-aia britanicii sunt pres in topurile JD Power.

 

Asta e, pana la urma, problema: minionii lui Tata mare indian au sutuit singurele chestii care-l faceau pe Discovery interesant si dezirabil. Au reusit sa produca varianta auto a unui Blackberry cu touchscreen si Android. Un soccer mom-mobil pretentios, promovat fara scrupule drept a opta minune a lumii off-road. Cand, de fapt, singura chestie misto la el este ca poate gazdui minimum sapte metrosexuali cu barbi si camasi ecosez, inainte sa-i incui usile si sa le faci cunostinta cu o presa de balotat.

 

FIAT 500X

 

Sa dai in Sergio Marchionne este ca si cum ai lovi un cersetor, numai ca aici chiar ar trebui sa o faci. Folosind o planetara de Grand Cherokee. Poate asa ii intra idiotului in cap singurul lucru mai evident decat haznaua in care a innecat grupul FCA: sa lase milogeala pe la usile altor concerne, doar-doar s-o indura vreunul sa-l scoata la liman – moment in care, iti dai seama, se va autoproclama salvatore della patria – si sa priceapa, in al 15-lea ceas, ca trebuie sa renunte la a cheltui bani pe dezvoltarea de SUV-uri in afara perimetrului Jeep. In special daca are de gand sa continue gluma proasta numita FIAT 500X.  

 

Stii oglinzile alea de balci care-ti deformeaza fizicul in fel si chip? Daca Cinquecento s-ar reflecta intr-un care ingrasa, ar rezulta chifla asta pe tocuri. Ca si John Candy, rezultatul nu e tocmai rau; pentru o masina italiana, insa, e o problema imensa. Avand in vedere ca toate au durabilitatea unui bot de frisca lasat in ploaie, singura lor sansa este sa seduca iremediabil cu designul. Nu e cazul aici: vei pica la eugenia lui 500X doar daca produci mai multa foliculina decat o membra a lotului de gimnastica ritmica.

Practic, unicul aspect util al existentei sale este ca demonstreaza cum poti sa-ti umfli ambii ochi cu acelasi pumn: a intinat prin asociere un numar celebru si o prezenta agreabila in clasa mini, concomitent cu promovarea unui design care te lasa rece, cel mult calai. Doar pentru asta, ar merita mangaiat cu autogenul. Dar aici vorbim despre un cacat a la Marchionne; deci, trebuia incoronat cumva.

 

Intra in scena Jeep Renegade, un mititel cu atitudinea lui Boss Baby. Adorabil, nu? Tehnic vorbind este frate geaman cu 500X si, deci, la fel de problematic pentru client; spre deosebire insa de macaronar, nu-ti vine a spune ca ti-e rusine sa fii vazut in el. Indiferent purtatorul carui sex esti. Partea si mai buna, e mai ieftin. Partea cea mai buna, e un Jeep. Adica ceea ce ar fi trebuit sa fie din start si in exclusivitate, fara a fi nevoit sa aiba o patachina italiana pe post de alter-ego. Si, poate ca daca nu s-ar fi impartit banii pe din doua, ar fi fost suficienti pentru un mini 4×4 care rezista mai mult de trei ore fara sa se strice, avand logo-urile singurului brand global ce trebuie salvat din iadul FCA.

 

De aia merita FIAT 500X si clonele sale sa fie macinate de sarea Atlanticului. Si tot de-aia l-as sili pe Marchionne sa defileze in cucul gol si mainile-n solduri pe strazile din Detroit, inainte sa-l trimit la infiletat capace pe borcane cu mustar.

 

Mercedes GLE Coupe

 

Stiam ca ziua asta va veni candva, daca lui BMW ii iese pasenta cu X6. O masina despre care nici un om normal la cap n-ar avea nimic bun de zis, niciodata. Si s-ar asigura ca si copii copiilor lui ii vor dedica un scuipat venit din calcaie, ca pentru orice marfa care incita la marlanie si cocalarism. Dar afacerea e afacere: cu minimum de efort, nemtii au produs schimbarea care avea sa le dospeasca profiturile cum nici n-au indraznit sa viseze. Un bonus de mii de euro incasat pentru fiecare din cele 250.000 de exemplare vandute din prima generatie – clar, Mercedes trebuia sa faca ceva si inca urgent. Asa ca a luat bunul-simt si l-a linsat. Apoi l-a uns cu catran, l-a tavalit prin fulgi si l-a tarat cu funia pe strada.

Ianuarie 2015, Salonul Auto de la Detroit. GLE Coupe isi etaleaza spinarea gheboasa dinaintea unei multimi impartite in doua: parte resemnata, parte il soarbe din priviri. Inutil de precizat cine e in minoritate; totusi, nici unii, nici ceilalti nu pot nega un aspect: acest Mercedes este obez. Nu in sensul unui individ care n-a pus mana pe o gantera in viata lui si a ajuns sa fie de doua ori mai lat in cur decat in umeri. Nu, mai degraba e ca Ronnie Coleman in extrasezon: sub suncile evidente odihnesc muschi masivi, nerabdatori sa iasa din letargie. Stii care e problema? GLE Coupe nu e culturist. E doar o masina. Forma, ca si impresia lasata, ramane cum o vezi – de sportiv cu burta.

 

Tot din cauza asta, trebuie musai configurat cu pachetul AMG. Sau alte combinatii care includ jantele de dimensiunea maxima, 22 de inch. Orice sub standardul asta l-ar face sa semene cu un rinocer pe role, facandu-si proprietarul de ras; din acest moment, bulgarele nu mai poate fi oprit: roti de neam-prost inseamna bling, bling e sinonim cu nene dubios, dubiosul dauneaza grav imaginii si propriei bunastari. Serios, cunosc situatia concreta a unui individ care a pierdut cateva contracte pana cand a fost sfatuit sa-si vanda H2-ul cu jante de 26. Proportional vorbind, e aceeasi mancare de peste. Acum – respectivul, tip educat, a facut-o fara sa sovaie; ghiolbanul de serviciu va spune pas, ca-si pierde atestatul de barosan. Si uite asa, singura lui solutie ramane afacerile cu interlopi. Ceea ce inseamna ca scarbele de genul lui GLE Coupe ajung sa intretina economia subterana.

 

Gluma-i gluma, dar Mercedes a avut de ales din mai multe scenarii; in schimb, a preferat scurtatura unei incropeli la repezeala, copiind de la un rival deja odios. In baseball, asta s-ar numi “strike one”. Apoi, in loc sa rafineze, a facut taman pe dos, amplificand obscenul si lansand un monument de indecenta de pe care ar trebui smulse galoanele cu trei colturi. Asta e “strike two”. In sfarsit, pentru ca bestia urma sa aiba viata scurta pana la aparitia noii generatii, inginerii nu s-au omorat cu setarile, astfel ca GLE Coupe se conduce mai prost decat X6. Asta e “strike three”. In baseball, l-ar fi trimis spre banca de rezerve; de la noi, svabul primeste o excursie spre cel mai adanc put din industria miniera. Timp in care o sa ne jucam inevitabil cu dinamita.

 

Maserati Levante

 

Marchionne loveste din nou. Doar ca acum vrea si o caciula de bani pentru demonstratia de neghiobie. Ziceam mai devreme ca ar merita sa-si petreaca restul zilelor infiletand capace pe borcane cu mustar, dar era sa uit de ultima-i isprava: aprobarea proiectului Levante. Ca atare, imi retrag partial afirmatia. Partial pentru ca tot as vrea sa-l vad umbland pe strazi in costumul lui Adam; de data asta, de la hotel pana la linia de start in Turul Frantei. Unde l-as obliga sa strabata intregul traseu pe o bicicleta fara sa.

 

Broscarul ingamfat, asistat de sleahta-i de “yesman”-i diletanti, a reusit sa distruga sistematic un brand cu istorie legendara, pe care un manager decent l-ar fi adus pe drumul cel bun si legat la ochi. Maserati (inca) are potentialul sa se bata de la egal la egal cu Bentley si Rolls-Royce, dar produsele oferite azi au atatea bube-n cap incat ar avea emotii si intr-un comparativ cu o ricsa chinezeasca. Despre aia stii macar ca nu te lasa-n drum, daca-i ungi rulmentii si ii asiguri omului bolul zilnic cu orez. Nici macar look-ul nu mai da lumea pe spate ca odinioara, iar Levante este clar cel mai prost desenat dintre toate.

E lung cat o zi de post, dar e prea jos si prea putin definit incat sa-si impuna fizicul alaturi de Cayenne sau Range Rover Sport. Nu mai zic de perechea de strutocamile germane anterior discutate. Sigur ca langa o Skoda Octavia va parea masiv si rasat, dar s-ar putea ca opincarul ceh sa-i dea o lectie de utilizare a gabaritului in scopul degajarii habitaclului. Ca, in privinta, aspectului practic, sigur il face sa planga. Fie doar si pentru asta, Levante trebuie batut cu scrumbii putrezite, caci piatra cubica si bordurile trebuie pastrate pentru: arhitectura de Mercedes din vremea cand Lewinski canta la saxofonul lui Clinton, dieselul anost, electronica de jucarie chinezeasca contrafacuta (pardon de pleonasm) si butoanele de camioneta americana.

 

Bine macar ca au pastrat traditia de a-l numi dupa un vant. Pentru ca exact asta este Levante – o mare basina. La fel de sonora si puturoasa ca toate celelalte rostogolite zilnic in devla lui Marchionne. Un om pe care l-as scuti de chinul pedalarii pe o bicicleta fara sa doar daca-mi promite ca sta cumintel in masina pana cand termin stocul de cataroaie. Fiindca sigur as trisa si as strecura doua-trei grenade cand e neatent. Hai pa, ma duc sa caut o plaja pustie.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Articole similare