Acasa » Features » Important la Frankfurt: partea a IV-a

Important la Frankfurt: partea a IV-a

Postat in 25 septembrie 2017
/
Comments are off for this post

de Dragos Grigore

Hala 11. BMW si Mini. Imediat, la intrare, am dat peste Mini Electric Concept.

Un exercitiu de stil si tehnica misto. Linii curate, simpliste, dar deloc simple.

Mini ne arata ca nu renunta la stil doar de dragul electrificarii, astfel ca viitorul Mini electric va fi la fel de cool, in deja-stabilitul stil neo-retro.

Puntin mai incolo era expus un Mini John Cooper Works decapotabil. Un soi de buldog englezesc metalic, cu patru roti de culoare British racing green.

Langa el, altul, dar acoperit. pentur care organizatorii au instalat un sistem audio care reproducea sunetele unui JCW alergat pe un circuit, cu viteza. Genial.

Cativa pasi mai departe gasim o jucarie: Mini John Cooper Works GP Concept. Adica ce ar face nenea John Cooper daca i s-ar da un Mini pe mana si ar trebui sa-l pregateasca de raliu/cursa.

Caroserie regandita cu niste carenaje din fibre de carbon.

In partea de fata, bosajele rotilor gazduiesc admisii de aer pentru racirea franelor, care, cu siguranta, vor fi incinse la rosu in primele 15 minute.

In spate, aripile au fost evazate pentru a face fata rotilor imense, care promit aderenta demna de WRC. In spate gasim un eleron gigant, care promite o apasare suficienta pentru un concurs de tractor-pulling.

Am remarcat un detaliu la ambele concepte prezentate de Mini: stopurile. Fiecare stop reprezinta o jumatate din steagul Marii Britanii, stilizat. Cool.

Tot acolo,  am vazut noul Countryman. Masina pe care am dorit-o pentru sotia mea, dar pe care nu am luat-o deoarece stiam ca urmeaza sa apara noul model.

Personal, in ciuda parerilor vizavi de fiabilitate, in special lipsa acesteia, consider ca Mini Countryman este o masina misto. Si as fi luat una. Doar ca mi se pare mult prea scumpa.

Stiu, marca premium bla bla bla. Eu nu cred asta. Mini a aparut in plina perioada de criza economica si era un soi de “masina saracului”. La fel ca Fiat 500. Doar ca amintirile romantate cu hipiotii anilor ’60 au devenit un soi de “must have”, astfel ca se gasesc suficienti oameni dispusi sa bage mana adanc in buzunar pentru a conduce unul. Eu nu.

Dupa Mini am traversat la BMW. Am inceput cu un BMW i8 Memphis Style. Nu face parte din seria Art Car a celor de la BMW, ci este un model ce poate fi comandat, intr-un numar limitat.

Este realizat de Garage Italia Customs si este destinat celor carora vor sa iasa in evidenta, in cazul in care un banal i8 este mult prea passe…

Imediat, langa hipnoticul i8, am vazut un model mai normal. Pentru muritorii de rand, ca mine: BMW 330e.

Un BMW Seria 3 hibrid. In ciuda numelui, nu are un motor de 3 litri, ci unul de 2 litri cu patru cilindri supraalimentati care isi uneste fortele cu un motor electric capabil s aproduca 87 CP. Totalul este de 249 CP, care ajung pe asfalt prin intermediul unei cutii de viteze cu 8 trepte. In podea au instalat o baterie de acumulatori Li-Ion, racita cu aer, pentru a pastra intacta capacitatea portbagajului.

Sedanul german promite o autonomie de 40 km in modul 100% electric, in care poate atinge o viteza maxima de 120 km/h. Daca se depaseste aceasta viteza, intra in functiune motorul termic pentru a permite rularea cu o viteza de pana la 225 km/h.

Era sa uit, 0-100 km/h se “executa” in 6,1 secunde, iar consumul de carburant este estimat la o cifra ridicola. Serios. 1,6-2,1 L/100 km… Nu stiu pretul, dar nu asta conteaza.

Alaturi am vazut un scuter electric. La cat de futurist parea, sunt sigur ca este doar un concept, dar, la fel de sigur sunt ca ceva va aparea pe piata in scurt timp. Pentru cine nu stie, BMW are, deja, in oferta, un scuter electric: C Evolution

Tot la BMW am salivat la standul rotativ unde era prezentat BMW Z4 Concept.

Cel despre care se zvoneste ca ar fi frate geaman cu viitorul supercar nipon, Toyota Supra. Cei de la BMW Blog au postat chiar si niste imagini-spion, in care apar Toyota Supra, BMW Z4 si viitorul Serie 3 (G20), toate cu acelasi model de camuflaj, scoase la plimbare prin Italia. 

Despre Z4 Concept nu pot spune decat ca este superb. Atat.

Inainte de a parasi hala celor de la BMW, am aruncat un ochi la nou-lansatul BMW X3. Un X5 mai mic, bine proportionat si bun de plecat la munte.

Interesant nu mi s-a parut X3, deoarece ma asteptam sa vad o evolutie a modelului, ci prezenta celor de la Mercedes-Benz, care pipaiau interiorul si apasau pe butoane…

In timp ce ma indreptam spre iesire, am vazut o vanzoleala, asa ca mi-am facut loc sa vad despre ce e vorba. Si am ramas cu gura cascata.

 

Uitasem complet de BMW X7 Concept. Ei bine, intr-o incinta separata printr-un “gard” de sticla sau plexiglas, erau trei concepte. Da, trei!

 

Prima era BMW Serie 8 Concept, care prefigureaza viitorul GT de clasa mare al bavarezilor. Aici trebuie sa marturisesc ca nu ma da pe spate.

Da, este un model misto, dar nu ma ia ameteala cand il vad. Ganditi-va la socul si groaza lansata de BMW 850i, cand a fost lansat (tot) la Frankfurt in 1989. Era mai futurist decat naveta spatiala americana!

Conceptul actual arata bine si sunt sigur ca va avea succes, dar, repet, nu m-a dat pe spate. Probabil ca aveam asteptari prea mari.

Alaturi era un concept numit BMW i Vision Dynamics. Un sedan cu 4 usi, care ne arata cam ce pregateste BMW pentru lupta cu Tesla si restul sedanurilor premium electrice care vor fi lansate in urmatorii 3 ani.

Forme angulare, un fel de edge-design care reduce totul la cateva linii de forta si atat. Doar un exercitiu de stil, in momentul de fata.

Si a ramas ultimul, dar nu cel din urma: BMW X7 Concept. Cel pe care Zed il uraste din tot sufletul, iar eu ma declar fanul numarul 1 al noului  full-size SUV.

Da, imi plac masinile mari. Autobuzele personale. Pe lista de dorinte exista doar 3 astfel de candidati: Kia Telluride, daca se va construi vreodata si intr-o forma similara cu conceptul, Lincoln Navigator, dupa care as merge pe jos pana in America doar pentru a avea unul, si BMW X7.

Stiu, designul este perfectibil, dar nu-mi pasa. Nu poti avea spatiu de minivan, performante in teren accidentat, fara sa ai o forma de cutie, in conditiile in care nu e ok sa ai o masina lunga de 7 metri. Doar nu e Rolls Royce…

Problema mea este alta. La cat de misto este interiorul lui X7 Concept, sper ca producatorul sa mentina cat mai multe detalii si sa aduca pe piata ceva high-tech similar.

Draga Mos Craciun… Daca citesti randurile astea, sa stii ca imi doresc un X7 din tot sufletul meu de copil…

De aici, cu un gol in stomac, si un vis in cap, am iesit din Hala 11 si m-am indreptat spre iesire. Unde am luat un shuttle de presa si am tras cateva cadre cu spatiul destinat copiilor, unde se puteau juca cu masinute scoase, parca, dintr-o cutie Lego. Am mai dat o tura prin zona Agora si m-am indreptat inspre Hala 8.

La intrare o racheta cu roti. Un concept  realizat de Michelin cu/pentru Lego. Un automobil electric autonom/radiocomandat. Un soi de drona pe patru roti. Performanta impinsa la extrem, daca vreti. Frumos.

Tot la Michelin am vazut un concept interesant. O roata fara janta/anvelopa. Un soi de…ceva, care nu face pana niciodata.

Trebuie sa zic ca este interesant, dar vad o singura problema: tot acel paienjenis de fibre din material compozit, are multe goluri in interior, pentru ca asta e ideea. Sa aiba si o amortizare, pentru ca, altfel, faceau un mare disc rigid din cauciuc si asta era. Problema mea este ca in acele gauri vor intra chestii. Pietre, mizeri de pe drum. Care, daca sunt prea dure, pot sectiona fibrele acelea. Sau noroi, care, odata uscat, adio amortizare… Intelegeti ce vreau sa zic?

Interesanteste ca aceasta roata este printata 3D si, zic ei, poate fi ultima roata de care veti avea vreodata nevoie. Pentru ca, zic ei, are durata de viata nelimitata. Cand se uzeaza banda de rulare, se tipareste una noua si… voila!

Cativa pasi mai incolo era Hankook. Cu trei concepte de roti.

Prima roata permitea urcarea scarilor. Discul rotii este sectionat, roata fiind alcatuita din 16 segmente care culiseaza in interior, spre butuc, permitand astfel urcarea scarilor. Vad o posibila utilizare in echipamente de deplasare individuala, cu viteze mici si in medii curate. Precum un scaun cu rotile electric.

Apoi am vazut Shiftrac. Un concept de roata care permite culisarea in lateral a benzii de rulare. Prin aceasta culisare, se asigura o mai buna aderenta, in special in curbe sau manevre de depasire/evitare.

Aici reiterez problema pe care o am eu cu impuritatile si noroiul/apa murdara. Odata intrata o impuritate in sistemul de culisare, acolo ramane. SI nu stiu cum va functiona asta in timp.

Al treilea concept este Autobine. Un complex roata-anvelopa modulara pentru autobuzele autonome ale viitorului. Interesant, dar nu vad o utilizare in masa in urmatorii 15 ani.

De la Hankook am plecat direct la Dacia. Sa vad cu ochii mei noul Duster.

Am ajuns la un stand frumos, chiar frumos realizat, spre surprinderea mea. Ce-i drept, nu am mai fost la un salon auto de 10 ani, asa ca nu comentez.

Organizatorii au aranjat un amfiteatru roman cu lemn si perne moi, langa care erau si prize USB pentru incarcarea echipamentelor mobile. Am profitat din plin pentru a-mi incarca telefonul. Si am realizat ca eram asortat cu pernele din stand… :)).

Ca o paranteza, toate pozele sunt facute cu telefonul, Samsung Galaxy S8. In aceasta prima zi de salon, am incarcat telefonul de 2 ori. Practic, am consumat bateria de trei ori intr-o zi.

Inainte, insa, am dat o tura in jurul noului Duster. Trebuie sa marturisesc ca nu am mai stat lana un Duster de vreo 5 ani, astfel ca mi-a fost chiar greu sa-mi dau seama daca este un model 100% nou sau doar un face-lift.

 

Vezi cazul Land Rover Discovery 3 si Discovery 4, unde cel din urma era doar un face-lift major, dar britanicii l-au promovat ca fiind un model cu totul nou.

La Dacia am avut in fata un model ok. Proportii reusite, care promit performante peste medie in teren greu.

Console scurte, garda la sol mare si bosaje din plastic negru, numai bune pentru oprit pietrele aruncate de pe drumurile neamenajate.

Am remarcat pozitionarea de senzori ultrasonici pe partea laterala a modelului expus. Asta inseamna o mai buna avertizare in timpul manevrelor delicate, dar si un posibil sistem de avertizare pentru unghiul mort.

Mai mult, sub oglinda retrovizoare am observat ceea ce pare a fi o camera video. Daca este asa, se pare ca noul Duster va avea, cel mai probabil ca sistem optional, un sistem video de tip Area View 360. Bravo Dacia!

Interiorul este rustic, in ciuda tapiteriei din piele de pe scaunele modelului expus. Am apreciat noile butoane de pe consola centrala si noul bloc de comenzi pentru instalatia de climatizare.

Butoanele rotunde contin si afisajul temperaturii, vitezei ventilatorului si ghidajul curentilor de aer.

 

Sistemul de navigatie era oprit, asa ca nu stiu prea multe despre capacitatile sale.

Plansa de bord este realizata integral din plastic, mai mult ca sigur pentru a reduce costurile. Personal, urasc acest tip de abordare, dar recunosc ca a fost eficienta. In plus, daca masina asta merge pe un drum plin de noroi, iar soferul nu are de ales si murdareste interiorul, tot acest plastic se va curata foarte usor.

Aici vorbesc din experienta, pentru ca am ramas impotmolit pe un drum forester cu al meu Sorento, acum vreo 4 luni si inca ma am urme noroi prin habitaclu…

Din pacate, nu mi-am dat seama ca pozele cu partea posterioara nu sunt reusite, astfel ca nu am niciuna utilizabila pentru articolul acesta.

De la Dacia am ajuns la Toyota. Pentru cine nu stie, eu urasc Toyota. Din motive atat obiective cat si subiective.

Urasc cum copiaza tot si mint cu nerusinare. Urasc faptul ca orice este bun pe strada este inventat de Toyota. Ma rog, asta zic ei. Ei au inventat roata, apa calda si iarba verde.

Un exemplu este Toyota C-HR. O copie nesimtita a vechii generatii de Honda Civic. Au fost atat de nesimtiti, sau lipsiti de imaginatie, ca de obicei, incat au copiat si numele. Honda are un SUV compact numit HR-V. Ei bine, Toyota au copiat designul lui Civic si numele lui HR-V pentru a lansa… C-HR… pe bune?

De dragul comparatiei pun si o poza cu Honda.

In schimb, trebuie sa recunosc ca apreciez eforturile  pe care le fac in cursele auto. Aia este alta poveste.

Astfel incat, nu aveam cum sa nu ma inclin cu respect in fata modelului care a alergat la Cursa de 24 de Ore de la Le Mans. Toyota TS050 LMP1 Gazoo Racing cu numarul 8 era expus la loc de cinste. Si a primit asta.

Tot la Toyota am vazut modelul Mirai, precum si noul Prius, care duce stopurile copiate de la Honda Civic la un nou nivel.

Toyota Mirai este modelul nipon care functioneaza cu hidrogen. Spre deosebire de Honda, trebuie sa recunosc ca Mirai pare mai inchegat, chiar daca nu-mi place caroseria lunga si ingusta, care-mi aminteste de Pontiac-urile Firebird de la sfarsitul anilor ’90.

Toyota Prius impresioneaza printr-un design eclectic si complicat, dar nu displace. Desi urasc Toyota, nu pot fi atat de absurd incat sa neg un lucru evident. Toyota Prius nu arata rau!

In plus, i-au tras si un plafon acoperit cu celule fotovoltaice, foarte la indemana pentru producerea de energie electrica, in special pentru sistemele auxiliare, precum cel de climatizare, de exemplu.

Acum voi consuma timp pentru a vorbi despre chinezii de la Wey. Habar nu am de unde au aparut, dar avea un stand mare. Cu multe SUV-uri expuse.

Exterior: edge design relativ bun. Finisari bune cu imbinari de calitate. O imagine de marca stearsa, lasad impresia unui amestec de Audi cu BMW si Porsche. Si cu o tusa de Volkswagen. Ma rog, o copiere grosolana mai mult, dar sunt chinezi. n-o sa le faca nimeni nimic.

Interior: design bun, inflatie de ecrane cu cristale lichide si toate optiunile posibile la ora actuala. Cu un mic detaliu: PUT! In interior pute a combinat petrochimic. Minunile chimiei expuse la rang de arta.

Ca sa intelegeti, dupa un minut simteam ca ma inteapa gatul si imi lacrimeaza ochii.

Am mai trait asta o singura data, cand am intrat intr-un magazin cu produse chinezesti, in Constanta. Nu stiu ce dracu’ cautam acolo, dar am zis sa incerc. Si am iesit dupa 20 de secunde din cauza mirosurilor.

Asa sta treaba si cu Wey. Sunt frumoase, dar put. Intr-o propozitie simpla si scurta. Repet: nu sunt urate. Chiar nu sunt. Dar nici reusite. Nu stiu ce brand de lux se vrea el, dar stiu ca nu as merge  cu un asemenea model si daca l-as primi gratis.

De la chinezarii am mers sa vad o masina care mi-a starnit interesul de cand am citit prima propozitie despre ea: masina zburatoare. Da. Aeromobil.

O companie din Slovacia (tot timpul am crezut ca sunt din Cehia), acea tara care face treaba si ai carei locuitori nu sufera de “jmekerie” teleormaneana. Oamenii aia chiar isi vad de treaba. Asa ca, in timp ce noi suntem extaziati pentru ca Dacia laneseaza noul Duster, ei lanseaza o masina zburatoare.

 

Cu 5,9 metri lungime si doar 2 locuri nu este cea mai practica masina. Nu stiu nici cat este de sigura, in cazul unui improbabil, dar posibil, impact, fie el frontal sau lateral.

Spun asta deoarece organizarea este tipica de avion: habitaclul este proiectat cat mai in fata pentru o vizibilitate imbunatatita. Asta inseamna putine zone cu deformare controlata.

Pentru a zbura, trebuie sa fie usor. Iarasi, nu stiu ce grad de siguranta pasiva are, dar trebuie sa ma inclin cu respect. Chapeau Aeromobil. Ati facut prima masina zburatoare utilizabila.

De la cehi m-am intors la Dacia pentru o pauza de 45 de minute, timp in care am vorbit cu cativa colegi de breasla si am profitat de prizele USB pentru a-mi face plinul la telefon.

Nu ma intelegeti gresit. Aveam la mine o baterie Asus de 10000 mAh, care imi incarca telefonul de 3 ori, dar aveam nevoie de o pauza. In prima zi de salon am mers pe jos 23 de km, iar asta s-a simtit.

Odata terminata pauza, m-am decis sa termin vizita in aceasta hala si sa inchei ziua. Era, deja, ora 16:00. In 2,3 ore se inchidea salonul, iar eu bantuiam de la ora 10:00.

Nu stiu cum am facut, dar am ajuns la alti chinezi. Chery. Iar aici am avut o revelatie. Bro, unii chinezi au invatat sa faca masini!

Aici era Chery Tiggo Coupe Concept EV. Un nume lung pentru un “coupe” cu 4 usi (urasc denumirea asta), electric si care arata chiar foarte bine.

Bateriile sunt incorporate in podea, iar motorul electric este montat in partea din fata. Iti dai seama ca este un pas major cand vezi iste japonezi cum noteaza frenetic tot soiul de chestii in tabelele pregatite de acasa.

Langa concept, chinezi aveau si doua SUV-uri Exeed TX. Am reusit sa ma uit in interior si vreau sa zic atat: baietii astia vin pe cai mari!

Masina miroase a masina noua, imbinarile arata chiar bine, iar dotarile? De top. Tot ce vrei, nu vrei, stii sau iti poti imagina. Le au! Inclusiv cruise-control adaptiv.

Ca sa ma intelegeti mai bine, daca nu as conduce un Wey nici mort, nu m-ar deranja un Chery Exeed TX, daca vine la pretul corect.

 

Iar asta vine de la un om care nu cumpara nimic chinezesc. Inca…

Dupa socul real trait la Chery, m-am indreptat spre Lexus. Alt brand pe care nu-l suport. Dar aici trebuie sa fiu corect si sa le recunosc meritele.

Nu stiu cum au reusit, dar incept sa aiba un design reusit. Probabil ca nu mai colaboreaza cu institutul oamenilor cu probleme de vedere, pentru ca, in opinia mea, toate Lexus-urile lansate pana prin 2014 au fost desenate de orbi. Alta explicatie nu am pentru hidoseniile alea. Iar interioarele?Campionii absoluti ai urateniei. Cu butoanele alea din 1986 si cea mai proasta ergononomie… bleah.

Daca IS este, in continuare, o tampenie, cu un interior trist, tern si ne-ergonomic, lucrurile nu vor ramane asa, mult timp.

Vantul schimbarii bate si la ei, iar un prim exemplu este noul LS. Daca vechea generatie, in ciuda tehnologiei bune, era o mizerie, repet, din punctul MEU de vedere, noul LS este in alta liga.

Nu ma convinge panoul cu instrumente de bord, demn de un GT de curse, mai degraba, si nici controller-ele ce-mi amintesc de vechile Citroen-uri de prin anii ’80, dar, per total, este o limuzina reusita.

Finisarile sunt foarte bune, iar atentia la detaliu acordata in timpul fabricatiei arata ca marca de lux nipona a atins pragul maturitatii.

La fel si coupe-ul LC500h. Este altceva. Designul are o line fluida, fara intreruperi inutile ale profilului.

Toate elementele au o curgere organica, naturala, iar detaliile indica eleganta, nu doar o incercare disperata de a iesi in evidenta.

La interior continua impresiile bune. Totul este “driver-centric”. Adica facut pentru sofer. Bordul imbraca postul de condus precum un combinezon de lux.

Consola multimedia este controlata printr-un touchpad, mult mai usor de folosit. Adio joystick-ul stupid, a carui utilizare cerea indemanare si timp liber. Era aproape imposibil de folosit in timpul mersului. Si inca este folosit. Pozele vorbesc singure.

Materialele din interior sunt de calitate, iar cele din zonele ce pot sau vor fi atinse cu mana sunt placute la atingere.

 

Nu stiu pretul, dar este o masina peste medie. Nu am crezut ca voi zice asta vreodata, adica nu in viata asta, dar o zic acum: bravo Lexus!

Vizavi de LS500 era standul Citroen.

Vad noul e-Mehari by Courreges, despre care am scris de curand. Ma incearca sentimente amestecate. E simpatic, dar nu prea. Imi aminteste de Ligier-urile alea mici, pe care le pot conduce pustii de la 16 ani si care impanzeau Roma, ultima data cand am fost acolo.

Vad tusele de design ale Mehari-ului original. Din profil aduce cumva a Jeep Renegade, dar cu 2 usi. Si facut din materiale compozite.

Interiorul este spartan, dar are tapiterie din piele. Fiind editie limitata, minionii de la Citroen, foarte politicosi de altfel, ma informeaza ca nu o pot deschide si nu ne putem urca in ea pentru ca riscam sa deterioram tapiteria… Serios?!

Plec mai departe, usor revoltat, dar si descumpanit. M-am obisnuit cu chestiile astea, iar un protest sau atitudine mi-ar dauna doar mie.

Imi cade privirea pe noul C3 Aircross. SUV-ul compact al celor de la Citroen. Au si un C5 Aircross, dar se pare ca sunt mai importanti chinezii decat europenii, astfel ca nu vom vedea cum arata decat in primavara, la Geneva.

Revenind la C3 Aircross, trebuie sa marturisesc ca imi place. E o masina cu un usor iz ludic, dotata cu strictul necesar, dar si cu artificiile necesare azi: sistem multimedia, geamuri electrice etc. Culorile sunt vesele si arata clar ca este o masina pentru tineri. In special non-conformisti sau artisti.

 

Haionul pare decupat pentru a se deschide in doua. Partea superioara in sus, iar cea inferioara in jos, facand si o platforma pentru usurinta in utilizare. Interesant.

De la Citroen am plecat la penultimul stand vizitat in aceasta prima zi de salon. Hyundai. Aici am aruncat un ochi la noul Kona, frate geaman cu Kia Stonic.

Un SUV mic, dar promitator. Dimensiunile compacte il fac ideal pentru utilizarea zilnica in mediul urban, fiind adecvat si unei excursii cu familia, undeva la munte.

Portbagajul este mic, dar se poate opta pentru un portbagaj exterior montat pe plafon, iar asta rezolva toate problemele.

Stau cuminte si astept sa termine un nene, din Asia, de apasat pe butoane. Cred ca a stat 5 minute sa frece meniurile… aproape ca-mi venea sa-i zic: “bro, if you wanna buy one, go to the fucking showroom”.

Langa Kona am vazut gama Ioniq. Varful de lance din ofensiva sud-coreenilor pe piata automobilelor economice.

Hyundai Ioniq este fabricat in trei versiuni: motor cu ardere interna, hibrid plug-in sau electric 100%.

Daca cel dotat cu motorul cu ardere interna este doar un sedan compact banal, hibridul promite mult, fiind un rival 1 la 1 pentru Toyota Prius.

Versiunea electrica promite o autonomie de peste 200 km, fiind un rival pentru Nissan Leaf si Tesla Model 3.

Trebuie sa recunosc ca am petrecut mai mult timp decat mi-am propus, la acest stand deoarece se pare ca sud-coreenii isi fac temele din ce in ce mai bine, iar asta se vede.

O spun din experienta personala, eu fiind un om care prefera oricand o masina sud-coreeana in fata uneia germane.

Dupa Ioniq, am ajuns la noul i30. Centrul de design din Europa isi arata roadele, iar noul hatch compact vine sa continue imaginea buna castigata in segment de vreo 10 ani incoace.

Noul i30 este un rival pentru orice compacta europeana, fie ca vorbim de VW sau Renault.

Ca tot am adus vorba de Renault, trebuie sa spun ca am incheiat ziua cu standul lor, de unde am si intrat in direct pe Facebook. 

La Renault am asteptat, cu sufletul la gura, sa vad conceptul Symbioz. Dupa cateva minute, apare un nene cu o telecomanda industriala pe piept, atarnata de gat, care a ghidat conceptul spre noi. Nu am facut poze pentru ca am filmat in direct pe Facebook. Daca apasati pe link-ul de mai sus puteti vedea filmarea.

La interior era un nene, pe scaunul pasagerului din fata, intors la 180 de grade pentru a purta o discutie cu un pasager aflat pe locurile din spate. Cam asta e ideea conceptului. Masina nu mai este doar de mers de la A la B, ci poate deveni un spatiu de lucru sau de intalnire, intr-un viitor nu foarte indepartat, in care automobilele vor fi autonome, sau ghidate sau ghidabile prin sisteme de control la distanta.

Mi-a placut, dar nu m-a dat pe spate. Iarasi, aceeasi problema cu asteptarile prea mari. Alaturi era noul Renault Megane RS. Fuzeea franceza care se lupta cu Volkswagen Golf GTI si Ford Focus RS. Mi-a placut cum au facut proiectoarele de ceata. Sunt cu tehnologie LED si copiaza modelul steagului de final de cursa. Chapeau! Un hot hatch frumos, dar imi dau seama ca nu e pentru mine. Mi-a trecut treaba aia cu liniutele de la un semafor la altul.

Langa, un concept superb. Renault R.S. 2027 Vision. Cam cum isi imagineaza Renault vehiculele de Formula 1 peste 10 ani.

 Cu 1341 CP sunt sigur ca viitorul arata bine pentru orice competitie, dar conceptul expus este absolut superb. Un exemplu desavarsit de inginerie care-si da intalnire cu designul de produs, iar rezultatul da nastere unei masini care merita sa fie pe posterele atarnate de pereti de pustii pasionati.

Cam atat pentru azi si va promit solemn ca maine terminam saga Frankfurt 2017.

Pe curand.

 

 

 

 

 

 

Articole similare