Bah, am promis sa nu discut despre design. Ca, mno, ce-mi place mie s-ar putea sa nu-ti placa tie si invers, asa ca n-are sens sa pierdem vremea cu o sueta anulata din capul locului de o regula irefutabila: gusturile nu se discuta. Dar, nu e mai putin adevarat ca vomele sunt vome si, daca sinapsele-ti functioneaza cum trebuie, o sa privim aceeasi galeata cu diarie aburinda si o sa icnim la unison, in preludiul inevitabil al unui scandal cu proprii adidasi. Hai sa facem o proba: ia un Emetiral, Emetostop sau ce mama ma-sii recomanda farmaciile in ziua de azi pentru tratarea greturilor si deschide o poza cu BMW X7 Concept. Neaparat cu partea frontala. Nu-si face efectul, nu? Bun venit printre oamenii normali.
Ca expune moaca unui porc de apa violat in nari c-o perie de sarma n-ar fi mare branza, oricine poate gresi un design la disperare. Ca deh, viteza cu care aderi la un trend – in cazul de fata, cel al grilelor masive – influenteaza direct si pozitiv profiturile. Intreaba-l pe GM, ajuns sa scoata mai multi bani cu feliatorul de Smart-uri montat intre farurile lui Escalade decat orice razatoare de teleshopping. Si-apoi, s-o spunem pe cea dreapta: X7-le adus la Frankfurt e un concept; deci, minciuna. Principial vorbind, insa – coaie, e al doilea dintr-o serie de TREI(3) prototipuri distruse de un calandru care n-ar trezi pofte nici cu o duzina de mici sfaraind pe el.
De acord ca BMW nu poate renunta atat de usor la elementul care i-a definit masinile vreme de peste opt decenii, dar si “rinichii” aia si-au cam trait traiul. Din momentul asta, are doua solutii: fie-si pune artistii sa-si stoarca creierii pana iese de-o reinterpretare care nu provoaca icter, fie scapa naibii de sacii cu pisat si propune altceva in schimb. OK, nu ca in anii ’70, cand nemtii ar fi iesit din lac doar pentru a executa un triplu echer cu dublu surub in Salchow-Rittberger spre fundul putului, ci testand piata cu o suita de solutii radicale, folosind viitoare concept-car-uri drept cobai. Hei, cine stie – s-ar putea sa o nimereasca din prima. S-ar putea sa determine oamenii cu bun-simt sa se bata pe masini precum o faceau cand le-a picat cu tronc “Single Frame”-ul lui Audi si “Diamond Grille”-ul lui Mercedes.
Pana atunci – va fi un atunci? –, mandria Bavariei expune in cel mai plictisitor oras german mecla hada a lui X7. Care vine imediat dupa ratul de facocer al lui Serie 8 Concept si in acelasi timp cu gantera dintre felinarele lui i Vision Dynamics. Si de-ar fi numai aia, fiule: jumatatea inferioara n-are absolut nici o legatura cu povestea de deasupra, profilul trebuie redesenat pentru a evita un proces cu Lexus (daca nu vezi asemanarea cu LX 570, esti mai chior decat o cartita cu cataracta), iar spatele scapa de anonimat doar pentru ca, din nou, cineva s-a gandit ca ar fi misto sa obligi niste elemente sa se bata cap in cap.
Probabil, individul e unul din cazurile alea speciale care baga cubul in cerc si sfera in patrat la testul psihologic. Dar e de mistret sa-l fezandezi cu pietre, nu-i asa?
Desigur, poate ma agit degeaba. Poate ca BMW o sa renunte la ideea de SUV cu elefantita si o sa faca din X7 un SUV digerabil. Hai, luati-va de mana si cantati Kumbaya. Cum ati facut si inainte de Serie 7 E65. Si inainte de Serie 5 E60. Si inainte de Serie 3 E90.
Nu mai zic de relansarea lui Serie 6, ca iese de-un plagiat la Memorialul Durerii. Si cand n-o sa se intample, faceti ce stiti voi mai bine: buluciti-va spre showroom-uri sa va interesati de preturi, optionale si oferte, in loc sa dati ignore.
Cu doua-trei exceptii care confirma regula, alb-albastrii n-au mai nimerit de ani de zile un limbaj estetic decent. Dar, cu atatia prosti in jur, succesul e oricum garantat. Si nici macar asta nu ma enerveaza cel mai tare, ci faptul ca am facut ce-am facut si am vorbit iar despre design. In loc sa te invat cum sa scrii “cacat” cu cacat pe lunete de BMW-uri, fara sa fii prins.
