Acasa » Features » Lord Phantom al VIII-lea

Lord Phantom al VIII-lea

Postat in 2 august 2017
/

de Dragos Grigore

Nu exista alt nume mai bun pentru compania considerata etalonul luxului absolut pe patru roti de pe Terra.

Evident, exista si alti producatori exclusivisti, cu preturi mai mari si cifre de productie care te fac sa realizezi ca ai prea multe degete decat masini produse de ei, dar putii  au prestigiul marcii britanice.

Britanicii doresc sa pastreze reputatia de “Cel mai bun automobil din lume”, titlu primit in 1925, odata cu lansarea primei “fantome”.

Lasand butaforiile verbale ce insotesc comunicatul de presa, din care nu intelegi daca vorbim despre o masina sau despre un palat, fie el si pe roti, trebuie mentionat faptul ca Rolls-Royce a fost, cel putin in ultimul secol, un etalon de lux si rafinament, iar Phantom trebuie sa duca mostenirea mai departe.

Noul Phantom vine cu o lovitura de imagine indreptata impotriva rivalilor, in special Bentley, facand referire la politica acestora de utilizare comuna a anumitor platforme, pentru reducerea costurilor.

Exteriorul este o fina interpretare a modelului tocmai scos din fabricatie, pentru ca, sa fim seriosi, nu prea ai ce sa schimbi… din orice unghi il privesti arata ca un monolit metalic, care arata un singur lucru: “SUNT BOGAT”.

Noul Rolls-Royce Phantom apeleaza la o platforma dedicata, numita “Arhitectura Luxului”, deoarece, spune CEO-ul Rolls-Royce, Torsten Müller-Ötvös, toti “clientii – fiecare dintre ei fiind un connoisseur al luxului dus la extrem – au cerut sa primeasca ceva mai individual, nimic mai putin”.

Aceasta “Arhitectura a Luxului” va sta la baza tuturor modelelor Rolls-Royce viitoare, nefiind destinata exclusiv noului Phantom, iar pentru realizarea acestui lucru, compania britanica a inceput o campanie de securizare a multor companii furnizoare de echipamente, care sunt mici si detinute de familii, in general, permitand, astfel, un control mult mai bun al calitatii si un flux de lucru optimizat.

Ce este Arhitectura Luxului? Pai, incepe cu structura de rezistenta a modelelor produse de Rolls-Royce, care va fi de tip “space frame”si va face uz excesiv de aluminiu. Se elimina, astfel, utilizarea de elemente comune folosite de automobile destinate “plebei” si va putea fi folosite pentru toate tipurile de sisteme de propulsie actuale si viitoare. Deja miroase a hibrid si a vehicule 100% electrice…

Structura de rezistenta a noului Phantom este cu 30% mai rigida decat a vechiului model, iar asta se va traduce printr-o rezistenta crescuta, un comportament dinamic imbunatatit si, evident, un conform acustic sporit.

Ca tot am adus vorba despre zgomot, Rolls-Royce Phantom este prezentat ca fiind cel mai silentios automobil de pe planeta, la constructia caruia s-au folosit procedee inovatoare, precum utilizarea panourilor duble, captusite in interior cu pasla sau spuma cu densitate sporita, precum si nu mai putin de 130 kg de materiale fonoabsorbante.

Inginerii nu s-au oprit aici. Anvelopele folosite de noul Phantom sunt “Silent Seal”. Ce inseamna asta? Nu e vreun soldat din trupele speciale, daca la asta v-ati gandit, ci un nou mod de a reduce efectul de ecou si reverberatia din cavitatea interioara a anvelopei, prin folosirea unui strat de spuma, care reduce zgomotul global produs de anvelope cu 9 db.

Rezultatul final se reflecta intr-un habitaclu mai silentios cu 10 procente decat al vechii generatii. Britanicii ne informeaza, in comunicatul de presa, ca pana si echipa de ingineri, care se ocupau de verificarea insonorizarii, a fost surprinsa in timpul efectuarii masuratorilor si au oprit testul pentru a verifica daca aparatele de masura au fost corect calibrate.

Motorul

Aici lucrurile raman, inca, in registrul clasic britanic: V12, 6.75 litri cilindree, 900 Nm de la 1700 rpm si 563 CP (420 KW), care trec printr-o cutie de viteze ZF cu 8 trepte pentru a pune in miscare rotile puntii spate.

Tehnologia

BMW a dedicat resurse de timp si de bani pentru a dezvolta noua Arhitectura Electronica a Rolls-Royce, noul Phantom fiind cel mai avansat tehnologic produs vreodata de Rolls-Royce.

Odata ajuns la volan, soferul noului Phantom va avea la dispozitie o armata de senzori si dispozitive de asistare a conducerii, lista care urmeaza nefiind nicidecum completa: Asistent de Alerta, 4 camere vide cu vedere panoramica, sistem de vedere pe timp de noapte, sistem de asistenta a vederii, Active Cruise Control, sistem de avertizare a coliziunilor, avertizare de pietoni, sistem de monitorizare a traficului lateral cu sistem de avertizare, sistem de mentinere a benzii de rulare, Head-up display etc.

 

Ca are sistem de navigatie si hotspot WiFi aproape ca nu mai merita sa mentionez…

Display-urile folosite sunt de 12,3 inci, fiind cele mai mari disponibile in momentul de fata, atat pentru instrumentele de bord cat si pentru sistemul de navigatie/centrala multimedia.

Ce a ramas, ca o ancora a traditiei, este ceasul analogic montat in partea superioara a bordului, intr-un panou din…sticla. Da, sticla. Lemnul este passe’ pentru britanici, dar sunt sigur ca exista o optiune pe o lista, undeva.

De scris ar fi multe, iar timpul este un lux pe care nu-l am, asa ca va las sa va clatiti ochii cu pozele noului Phantom si, de ce nu, sa va pregatiti extrasul de cont…

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *