La anul, pe vremea asta, vor mai fi de numarat cinci luni pentru primele stiri despre Salonul de la Detroit. O mutare ciudata, chiar si pentru un eveniment ce-si joaca ultima carte. Nu de alta, dar, in a doua saptamana a lui iunie, majoritatea astora de mai au timp sa deschida un site auto vor avea cu totul alte preocupari. Sa futa studente inainte de rasarit pe o plaja rau famata, de pilda. Altfel spus, ca sa te intereseze exponatele unui salon (aproape local) in start de sezon estival, trebuie sa fii mai lat in solduri decat in umeri si sa stii pe de rost toate beneficiile ungerii cu namol. Sau sa lucrezi pe coclaurile altora, sa n-ai ce face in miez de noapte si, de ce nu, sa te joci de-a presa auto. Vorba lunga, saracia omului: am cateva minute de frecat manganul si un chistoc de chef sa te luminez la inceput de 2019.
Si-o sa-ncep prin a spune ca s-a incins tarata in cacaciosii nascuti ieri si ajunsi peste noapte experti comentaci pe toate site-urile si forum-urile imaginabile. Ca i-a jignit Toyota Supra cu prezenta ei bombastica. Nota bene – tot de-alde astia se masturbau tinand in mana poza lui FT-1, conceptul de a precedat-o acum vreo cinci ani. Rau e sa fii prost, pe onoarea mea. Nu te lua, deci, dupa ei si spune-o asa cum o simti: pentru o japoneza si pentru ceea ce trebuia sa fie din capul locului, bifeaza toate casutele in materie de look. Mai pe sleau: e misto, ba!
Da, are mai multe curbe si umflaturi decat un pudel din baloane colorate, asamblat de clovni in balci. Si crestaturi & taieturi ca iesita dintr-un bar de ninja. Unde i-a injurat pe toti de mama. Plus ca, sub straiul tipator, gasesti atatea piese BMW cat sa-l tii pe vecinul cu Z4 departe de service pentru un deceniu, in caz ca o faci pe a ta praf. Asa, si? Au dat ochii peste sfecle ca mimozele la lesin ca s-a dus pedigree-ul pe pula, uitand ca Supra aia la care se-nchina isi facea nume in targ pe vremea cand respectivii erau doar mormoloci in scroturile babacilor. Si noroc cu primul Fast & Furious, ca altfel habar n-aveau de ea.
Pana una alta, aceasta a cincea generatie este cea mai rapida masina care a purtat vreodata un logo Toyota. Punct. Si n-o fi “sesarul” lui BMW la fel de solid ca un 2JZ, dar 340 CP si 500 Nm sunt suficienti pentru un 0-100 in 4,1 secunde si o viteza maxima de 250 km/h (evident, poti scoate limitatorul si afla ca, de fapt, e mai aproape de 300 decat de pragul ala). Iar, daca ai intrebari tampite referitoare la cum sta pe curbe, o distributie a maselor 50/50% si un diferential activ 100% blocabil ar trebui sa fie informatii pretioase si suficiente. Daca nu, gaseste niste scari si da-te pe derdelus cu fata in jos. Si ia si niste comentaci experti de pe forum-uri sa-ti tina companie.
PS 1: La 50.000 de dolari, noua Supra nu e tocmai chilipir; totusi, in State, singurul concurent direct mai ieftin este Nisan 370Z Nismo, peste care incepe sa se aseze praful. Iar diferenta de pret nu e deloc mare.
PS 2: Daca tot vrei sa te iei de viata colosului nipon, injura-l fiindca versiunea europeana va fi disponibila in doar 900 de exemplare in primul an de prezenta pe piata. Si, din cauza asta, o vei lua la suprapret de la dealerii deja buluciti sa prinda un loc in fata. Uite asa facu orezarul ce facu si ma obliga sa i-l arat iar pe ‘al mai semet dintre inopozabile.
Un deget pe care nu l-as arata niciodata lui Shelby GT500. Chit ca va fi la fel de usor de strunit ca un, ahem, mustang gadilat cu fierul rosu. Coupe-ul idem numit e deja vedeta misto-urilor despre iesirile de la intrunirile Cars & Coffee, iar un V8 de peste 700 CP n-are alta menire decat sa toarne napalm peste foc.
Ford e inutil de secretos in privinta performantelor, dar cica un 0-100 in trei secunde juma’ e aproape garantat; la fel sfertul de mila rezolvat in ceva mai mult de 11 secunde. Nu-l va bate, deci, pe prostesc de rapidul Dodge Demon, insa promite sa functioneze mult mai bine pe sosele cu minimum un viraj.
Franele Brembo cu discuri de 420 mm, gumele Michelin Pilot Sport Cup 2 si suspensia cu geometrie complet revizuita, incluzand amortizoare MagneRide de ultima generatie promit si linistesc in acelasi timp, insa, odata scapat de aghiuta, o sa dea peste tac-su’: Camaro ZL1. Si nu stiu daca pleiada de mai sus va fi suficienta sa-i faca zile fripte. Crezi ce vrei, dar asta va fi comparativul anului.
Pana atunci, ma uit la Cadillac XT6 si tot ce pot spune este “umplutura”. Umplutura de concern care gafaie financiar si trage de timp in speranta ca, la ultima mana jucata – viitoarele crossover-e electrice si tehnologiile de transformare a soferului in pasager –, va avea suficiente chips-uri pe masa pentru a executa un all-in de zile mari.
In continuare se vorbeste in conferinte despre culmi si varfuri si moturi si alte metafore ce descriu aspiratiile managerilor, dar ceea ce se iveste din spatele draperiilor dezamageste de fiecare data.
Nu poti, coaie, sa afirmi ieri ambitia de a te lua la tranta cu Bentley si Rolls-Royce, pentru ca azi sa scoti la rampa un all-in-one pe care Volvo XC90 il trimite la culcare. Nu poti sa speri ca vei face volumele lui Mercedes si BMW, dar sa prezinti o masina de care o sa se discute mai putin decat despre Hyundai Palisade.
Ala, asa oripilant cum e in ochii unui european aflat la varsta a doua, poate fi atractiv pentru darlai cu ochii migdalati sau pentru yankeul convins ca stilul s-a inventat la Walmart. Altfel spus, de undeva stii ca aduce profit; in schimb, inspid are acelasi sens in orice limba. Si, daca nu defineste apa, nu-l cumpara nimeni. Asta e primul pacat al lui XT6; al doilea e ca are frati mai ieftini si, culmea, mai bine pregatiti sa care bagaje si odrasle. Chevrolet Traverse si Buick Enclave stau pe aceeasi arhitectura tehnica, dar sunt mai mari si mai incapatori; basca, ultimul nu e deloc departe in privinta decorului premium.
GM n-a avut macar bunul simt sa forteze un propulsor care sa faca diferenta, ca in cazul perechii Ford Explorer/Lincoln Aviator; nu, tata: acelasi V6 obosit de 3,6 litri de care am scris prima data cand Grigore incerca sa ma convinga ca BMW face masini. Si, pentru ca avea dreptate destul de des, poti doar sa-ti imaginezi cat timp a trecut de atunci.
Inca si mai rau pentru conserva asta este ca, fix la acelasi salon, KIA a venit cu Telluride. In sfarsit, modelul de serie, evident mai urat decat conceptul avand rol de avanpremiera. Au stricat fix cea mai atractiva latura, fata, inlocuind farurile orizontale cu unele verticale stupid de indepartate unul de celalalt; chiar si asa, are tone de personalitate si ii recunosti caroseria patratoasa de la o posta.
Nici coreenii nu rup gura targului in privinta motorizarii (V6, 3,8 litri, 291 CP), iar habitaclul e BMW-ish rau; cum insa ei nu intentioneaza sa rescrie regulile in sectorul high-end, a reinterpreta designul bavarezilor e aproape un compliment. Plus ca acolo cica ar fi loc pentru opt insi (bine, daca-s doi la metru; mai degraba, sase neni crescuti cu mic dejunuri de la “mec” ar trebui sa stea confortabil).
Plus touchscreen-ul de 10.25 inch, plus Apple CarPlay si Android Auto, plus toate sistemele de asistenta si siguranta ale unui top de gama care se respecta – Grigore, tata, so pe ea…
Inchei cu masina pe care eu as lua-o acasa: RAM Heavy Duty. E simplu: cand un camion pe care-l poti conduce cu B-ul ajunge sa ofere lux de S-Klasse si un diesel de peste 1.300 Nm, orice altceva devine, in ceea ce ma priveste, la fel de interesant si atractiv ca un seminar despre olarit. Ne auzim la Geneva, daca o sa am chef.
