Acasa » Eco » Nissan Leaf – noi informatii            

Nissan Leaf – noi informatii            

Postat in 11 august 2017
/
Comments are off for this post

de DG

 

Pentru cei care se intreaba de ce tot scriem despre Leaf, in loc sa consumam fonti pe Tesla, raspunsul este simplu: Nissan Leaf a inceput revolutia automobilelor electrice, fiind primul model 100% electric destinat maselor si cu o configuratie optimizata pentru un vehicul electric.

A fost primul model gandit a fi electric, capabil sa transporte 4 pasageri si bagaje pentru mai mult de 100 km intr-o epoca in care V8-urile pe benzina dadeau ora exacta.

Viitorul Leaf va fi dotat cu un motor electric capabil sa dezvolte 110 KW, care inseamna vreo 147 CP, arhisuficienti pentru orice sofer normal.

Bateriile de acumulatori vor avea o capacitate de stocare, intr-o prima faza, de 40 KWh, care vor permite o autonomie, estimata, de 200, poate chiar 300 Km.

Mai stim ca japonezii vor folosi doar LED-uri pentru iluminatul ambiental si al drumului, aceasta fiind solutia cea mai eficienta in momentul de fata.

In plus, am aflat ca Leaf va fi dotat cu un sistem de conducere autonoma, limitata, in conditii de trafic aglomerat, asa-numitul “Stop-and-Go traffic”, fiind, de fapt, preluat de la Infiniti. Practic, masina se va opri daca partenerul de trafic din fata se opreste, urmand a porni dupa pornirea vehiculului din fata.

Din poza oferita de  Nissan am observat o iconita albastra, car seamana cu simbolul sistemului de monitorizare activa, Nissan Shield, oferit si pe modelele cu motorizare clasica.

Problema este alta, deoarece, intr-o mutare anuntata de mai bine de 6 luni, Nissan tocmai a vandut fabrica sa de baterii, cedand actiunile detinute in AESC (Automotive Energy Supply Corp.) chinezilor de la GSR Capital, o companie de investitii sprijinita de guvernul provinciei chineze Hubei.

Nissan Motor Co. detinea 51% din actiunile fabricii de baterii, restul de 49% fiind in continuare detinute de NEC Corp.

Aici sunt doua ipoteze: fie Nissan si-a bagat picioarele si prefera sa cumpere bateriile, fie a pus la cale o alta tehnologie/strategie in cadrul grupului Renault-Nissan, iar fabrica AESC a devenit redundanta.

 

Oricare ar fi realitatea, un singur lucru ramane clar: Nissan Leaf este liderul vanzarilor de vehicule electrice, cu peste 100.000 unitati vandute anual, iar grupul Renault-Nissan, incaseaza profituri de pe urma vanzarii a peste 50% din vehiculele electrice comercializate pe planeta anual.

Visit Us On TwitterVisit Us On FacebookVisit Us On YoutubeCheck Our Feed