Daca ei pot, noi de ce nu putem?

Ei, pentru ca sunt multi si sunt vecinii nostri ex-comunisti din Cehia.
Noi suntem romanii. Spun asta pentru a elimina orice dubiu sau intrebare.

Am fost acum cateva saptamani in Praga pentru trei zile.
Am fost plecat in interes de serviciu, nu pentru distractie, desi m-am simtit extraordinar de bine.

Nu sunt genul de om care nici si-a pus bine bagajul in compartimentul din avion si deja isi face poze si le pune repede pe Facebook sau Hi5 sa vada pipalii pe unde umbla el cand ei, pipalii, stau si se zbat in autobuz sa prinda un loc pe scaun.

Si nici nu fac poze cu cine stie ce cladire sau obiectiv turistic si incep sa dau explicatii, inutile de altfel, cu referire la importanta acelui imobil doar pentru a impresiona audienta.

Acum, pentru ca tot am stabilit datele problemei, sa va povestesc ce am facut acolo.

Nu m-au impresionat nici ceasul astronomic, unde se adunau sute de oameni, poate chiar mii doar ca sa auda cum bate ora fixa si sa se uite la scheletul ala macabru cum da din cap, si nici Casa care Danseaza (The Dancing House), vizavi de care am stat.
Ma rog, un vizavi mai larg, pentru ca raul Valtava, care vine din germanul Moldau, un nume al naibii de asemanator cu Moldova, este un fel de Dambovita supradimensionata si mai desteapta pentru ca se varsa direct in Elba si apoi in mai civilizata Mare a Nordului.

Marturisesc ca nu m-a impresionat nici casa Gaudi din Barcelona, iar Sagrada Familia mi se pare o tampenie.
Am inteles ca marele arhitect a vrut sa imite natura si modul de dezvoltare a trunchiurilor arborilor, in locul coloanelor clasice, dar rezultatul e penibil.
Pentru mine, asta e exemplul concret pentru expresia: Daca un nebun arunca o piatra in apa, o suta de oameni intregi la minte nu o pot scoate.
Cand intri acolo nu stii daca te rogi sau o pui de un picnic, cand esti inconjurat de atata natura.
Este parerea mea.
Eu cred ca toate astea sunt niste strategii bune de marketing ce prind in plasa oamenii dornici sa iasa din casa si sa aiba ce povesti la capul scarii sau la un pahar de vorba.
Sunt sigur ca nu da bine sa mergi la Barcelona si sa nu povestesti entuziasmat ce misto e Sagrada Familia. Ei bine, eu nu sunt asa. Nu numai ca nu mi-a placut Sagrada Familia, dar Barcelona mi s-a parut de kko, cu toate bulevardele ei largi cu parcari subterane si autobuzele pline de turisti dornici sa faca turul orasului.
Revenind la Praga, vreau sa va spun ce mi-a placut.

In primul rand hotelul, care, desi era o cladire de locuinte transformata in hotel boutique, a fost foarte misto.
Camere mari, amenajate cu bun gust, pozitionare pe malul raului Valtava si espressor in camera. Plus un mic dejun adevarat.

Apoi mi-a placut orasul Praga, in sine. Atat de mult incat am luat cu prima ocazie un catalog de oferte imobiliare. Pe de-o parte este vorba de un defect profesional, pentru ca am in continuare afacerile imobiliare in sange, si pe de alta parte din dorinta de a studia posibilitatile.

Multi care nu au fost in Praga se vor intreba ce imi place la un oras dintr-o tara ex-comunista, de unde am primit Arabella cu ai sai Blekota si Rumburak, precum si Vizitatorii, un SF super misto atunci, slab rau acum, unde niste unii se plimbau cu un gip futurist, nimic altceva decat o Lada Niva 4×4.
In plus, in noaptea dintre 20 si 21 August 1968 a fost invadata de lacheii Pactului de la Varsovia.


Pentru cei care au fost la scoala dar nu au invatat istorie, Romania nu a raspuns cererii Moscovei, iar Nicolae Ceausescu a aratat ca are cojones sfidand Moscova pe fata.

Gata cu lectia de politica si istorie. Ma intorc la Praga. Un oras superb, care m-a impresionat mai mult decat Parisul, unde e normal sa ai asteptari.
Am mers ore bune pe jos si am remarcat modul in care si-au pastrat arhitectura, care povesteste ea insasi istoria orasului: poti vedea cladiri medievale de la inceputul secolelor XIII-XV, apoi cladiri construite in stil renascentist, urmat de puternicele influente ale stilului baroc, care amintesc de prea putinele cladiri istorice ramase intacte in Bucuresti.

Pentru cei care nu vor ajunge prea curand acolo, imaginati-va o Piata Sfatului din Brasov de vreo 100 de ori mai mare.
Sau o alaturare de cateva sute de cladiri gen Caru’cu Bere, pastrate cu mare grija.

Apoi vorbim de strazi.
Fara gunoaie, atat umblatoare cu doua picioare cat si sedentare, din specia pungilor si a ambalajelor.
Asfalt perfect turnat si trotuare pavate cu piatra cubica minutios cioplita si montata.
Iar unde se mai spargea pavajul sau iesea vreo piatra rebela din model,locul era marcat corespunzator si veneau niste oameni care chiar munceau, nu se propteau in scule si unelte.

Dupa cladiri, strazi si trotuare m-au impresionat masinile de pe strada.
De toate natiile si toate modelele. Am vazut chiar si un Duster si 3 Logan-uri in 3 zile.
Indiferent de marca sau varsta, toate mergeau bine, nu scoteau fum si, MAI ALES, NU CLAXONAU.
Dupa ce am dormit o noapte mi-am dat seama ce lipseste. Marlania de la volan. Mi-am dat seama ce mi-a lipsit cu o zi in urma. Nu am auzit un claxon. Nici macar unul mic, de undeva. Nimic. Si credeti-ma, aia chiar au ambuteiaje pentru ca tot orasul lor e vechi, avand, implicit, extrem de multe strazi prea inguste pentru o trasura, ce sa mai zic de o masina.
M-am gandit ca fiind in tara Arabellei, o fi rasucit ea inelul si i-a amutit. Daca ei pot, noi de ce nu putem?
Ce e trist aici este faptul ca aceasta este doar o alta intrebare retorica care se va pierde undeva prin neantul de biti ai Internetului.
Dupa inca o zi in care am vizitat o fabrica de avioane, care chiar produce avioane, inclusiv de lupta, deci nu sta degeaba, am studiat putin problema.
Am observat ca toti, dar absolut TOTI sunt educati cand vine vorba de conduita in trafic. Nu stiu daca au fost educati cu vorba buna sau cu biciul, dar nu conteaza.

Am mers cu un BMW X5 in ambele zile, ca pasager. Masina mare, nu fier de calcat. Ei bine, in tot ambuteiajul, sau mai bine zis, in toate ambuteiajele, ni se facea loc si noi faceam loc altora. Frumos si elegant.
Ai ajuns in pom? Nicio problema. Nu ai loc sa iesi de pe straduta? Stai linistit ca in mai putin de 30 de secunde te va invita un nene sau o tanti sa te bagi.
Masinile merg si pe liniile de tramvai montate pe strazile mult prea inguste pentru traficul actual, dar nu sunt claxonate isteric de vatman.
Cred ca motivatia lor e simpla. Sunt mai civilizati si au rabdare.
Sigur ajung unde au nevoie. Au si tramvaie Tatra, identice cu cele vechi din Bucuresti, cu faruri rotunde, dar sunt impecabile iar tabla nu este vopsita peste rugina, iar cand merg nu scot niciun sunet! zici ca plutesc.
Iar daca vezi tramvaiele Skoda zici ca deja esti in Tokio sau Singapore, numai in Praga nu. Nave spatiale.

Pot sa marturisesc cu mana pe inima ca as pleca acum sa traiesc acolo, daca as putea.

Intr-una din plimbarile lungi facute in zilele acelea, am luat-o pe Podul Charles, un pod superb, construit din piatra de munte si imbogatit, la propriu cu statui din bronz, aflate in plin preces de reconditionare.
Cand am ajuns in centrul istoric am fost lasat paf de niste baieti, ma rog barbati de fapt, care conduceau niste masini de epoca superbe.
Am apucat sa fotografiez o Tatra, nu stiu exact modelul, cred ca e T11 sau T12, fabricata la inceputul anilor 1920. Ei bine, pentru 40-50 de euro puteai sa te plimbi o ora cu masina si sa ti se faca un tur personalizat al centrului.

Fara sa vreau m-am gandit la figurantii nostri cu masini de epoca.
Cu vreo 2 luni inainte, il plimbam pe Jonathan cu caruciorul, cum o fac zilnic, de altfel, si am vazut langa Parcul Romniceanu un Fiat Toppolino, mic si galben ca o lamaie.
M-am apropiat zambind, pentru ca imi place masina si l-am intrebat, pe cel mai amical si relaxat ton posibil, pe proprietar daca e inmatriculata la noi.
Raspunsul figurantului?E inmatriculata in Romania, nu la noi.
I-am schitat o grimasa de mars de aici cocalarule si am plecat. Nu mai merita niciun raspuns verbal.
Daca tot am calcat intr-un rahat, nu avea rost sa imi scot pantoful si sa-l miros.

Mai bine termin de povestit, pentru ca nu are rost sa imi aduc aminte de toti prostii.
In a treia zi, cand deja plecam spre aeroport, un aeroport fara cocalari burtosi care te intreaba daca vrei sa iti iei o teapa de 50 de euro cu un taxi de doi bani, imi parea rau pentru ca nu a fost si Raluca cu mine.
Oricum vom merge acolo, pentru ca e si pacat sa nu vezi un oras superb, mai ieftin decat Bucurestiul nostru, muuuuuult mai curat si civilizat.

Daca puteti, luati masina, trenul sau avionul si duceti-va sa vedeti cu ochii vostri.
Va recomand sa mergeti la mall-ul Palladium, unde arhitectii au pastrat cladirea veche din fata si au extins-o cu o structura futurista din otel si sticla, iar daca nu va intereseaza arhitectura puteti sa cumparati aceleasi haine pe care le gasiti si la noi, doar ca sunt cu 30% mai ieftine (verificat de mine cu ghetutele Geox ale lui Jonathan).
Daca va place sa traiti (mancati) bine, mergeti la Restaurantul Svejk, aflat la o aruncatura de bat de muzeul Kafka, unde mananci super bine, de preferat dupa un pahar-doua de slibovita, si mai ieftin decat la orice restaurant bun din centrul Bucurestiului. Pentru un desert bun si un excelent Henessy vechi, dar scump, va recomand cafeneaua Savoy, pentru a termina o zi misto.

Am uitat piesa de rezistenta.
Chiar in prima zi ma uitam pe geam cand ne intorceam cu un taxi la hotel, dupa ce am mers pe jos de mi s-a acrit.
La un moment dat vad o super piesa. Cine ma cunoaste stie ca vorbesc despre o masina. Ce masina…

Preferata mea din toate timpurile: Bentley Continental GT Cabrio, iar la volan era un tip imbracat cu un hanorac gri.
Cand am vazut masina asta mi-am dat seama ca vreau sa traiesc acolo.
Multi se vor intreba de ce ? Sunt de-astea si pe la noi. Stiu.
Dar la noi, cand trece un Bentley GTC pe strada, la volan e ori un cocalar cu aere de domn, ori vreo domnisoara care s-a realizat prin meritele ei, dupa ce s-a maritat cu un dop de usa din nordul Bucurestiului.
Si, pe masura ce plutesc alene pentru a fi fotografiati de paparazzi, difuzoarele bubuie de muzica electronica de doi bani sau o mega manea de vali vartej sau florin parizer (am scris intentionat cu litere mici).
Bineinteles ca nu ma deranjeaza ca toate pipitele astea sunt modelele actuale de reusita in viata, iar domnii de azi sunt valutistii si cocalarii de ieri, si nu sunt invidios deloc pentru reusita lor, ci din contra.
Pentru ca trebuie sa fiu cinstit si sa recunosc faptul ca nu sunt in stare sa fac ce fac ei si ele pentru banii aruncati in stanga si dreapta.
In plus, sunt multumit de ce am reusit pana acum in viata, asa ca e momentul sa inchei discutia.

Ei bine, dragi cititori, baietasul ala cu hanoracul tras pe cap, nu avea mai mult de 25 de ani si baga un Ich Will de Rammstein, de mai mare frumusetea.

Asa ca…Praga? Ich Will!