Nu sunt genul de om care apreciaza arta urbana
, dar trebuie sa recunosc faptul ca am ramas in cap cu un mesaj dintr-un graffitti, in timp ce ma plimbam cu Jonathan, acum vreo 4 luni, prin cartier.
Si trebuie sa mai recunosc faptul ca sunt un tip retinut cand vine vorba de schimbare, fie ca vorbim aici despre haine, tehnologie sau masini.
De sapte ani ma imbrac la fel, stilistic vorbind, sunt atasat de vechiul meu telefon Nokia din 2008 si pot vedea un film bun la nesfarsit, fie ca e vorba de Nasul, Matrix sau orice alta pelicula care m-a impresionat. Iar exemplele pot continua.
Era, deci, de asteptat sa nu ma impresioneze foarte mult noul Citroen DS3 e-Hdi. Care, pe langa faptul ca este o masina (prea) mica pentru mine, este si…diesel.
Cireasa de pe tort? Cutia de viteze manuala, evident…
Dar, cum totul este intr-o perpetua transformare, m-am trezit captat intr-un curent al schimbarii. Am trecut la telefon cu touchscreen (nu \”aifon\”!) si am inceput sa-mi schimb garderoba, cautand haine care mi se potrivesc (incercand, totodata, sa nu devin un hipster).
Inchei acest preambul spunand ca mi-am pus ochelarii obiectivismului si am asteptat cuminte sa vina randul meu sa testez mica buburuza.
Desi a trecut aproape un an de cand am testat versiunea THP, care mi-a placut, dar nu m-a dat pe spate, aveam in cap senzatiile traite la volanul acelei versiuni.
In fine, Ziua Z…
||||
Fac formalitatile uzuale, schimb cateva vorbe cu PR-ul Citroen si iau masina in primire in parcarea subterana.
Nimic nou. Business as usual, cum spun englezii.
Pun contactul si plec. Ajung pe Calea Dorobantilor, unde sunt obligat sa fac dreapta spre ASE si…moare motorul! Wtf…
Intr-o clipa imi amintesc ca am sub capota agregatul e-HDi de 1,6 litri si 90 CP, dotat cu sistemul Stop/Start (numit mai nou micro-hibrid
). Instant, ma linistesc.
Fiind sofer de moda veche, pastrez proaspete amintirile cu palmele luate pe ceafa de la instructorul auto, de fiecare data cand murea motorul Daciei 1310 prin intersectiile orasului.
Morala? In 3 secunde am gasit butonul care deazctiveaza prostia asta de sistem
si am plecat spre birou.
Nici nu ajung bine la Piata Romana, ca incep sa fiu cuprins de remuscari. Incep sa aud in cap vocea unei persoane dragi mie, care mi-a deschis ochii larg in ultimele trei luni si m-a facut sa vad lucuri pe care refuzam sa le vad.
La mine.
Tind sa fiu prea comod si prea arogant, iar asta nu da si nu-mi face bine…
Drept urmare, cu o mina usor vinovata, reactivez sistemul de economisire al carburantului. Inca doi parsi de Amazon vor fi salvati gratie acestui gest
La acelasi semafor imi conectez telefonul prin Bluetooth la sistemul multimedia, pentru ca mi-am uitat castile la birou; evident, gasesc timp sa apreciez rapiditatea cu care se efectueaza conexiunea.
De ce evident? Pentru ca, dintre toate modelele testate pana acum la i-Car, Citroen se detasaeaza clar, alaturi de Infiniti, cand vorbim despre usurinta cu care se conecteaza telefonul la sistemul multimedia al masinii, prin Bluetooth.
||||
Nu am de gand sa vorbesc prea mult despre interior si exterior pentru ca am spus tot ce era de spus in testul anterior, pe care-l puteti citi aici HTML a tag.
Imi continuu epopeea urbana spre birou si, evident, motorul se opreste din nou in clipa in care astept sa pot traversa Piata Romana in siguranta.
Ma gandesc, pret de-o clipa, daca nu cumva am gresit reactivand acest sistem, cand, deodata, gasesc o fereastra
in trafic, apas ambreiajul si plec instantaneu de pe loc.
Am ramas placut impresionat de reactia instantanee a sistemului, care s-a dovedit extrem de prompt si am putut sa imi vad linistit de drum, fara sa risc vreodata sa opresc motorul pentru ca am eliberat ambreiajul prea rapid.
Spun asta pentru ca mi s-a intamplat cu alte masini dotate cu acest sistem, despre care voi scrie saptama urmatoare.
Am mers pret de cateva zile cu masina si am inceput sa apreciez dimensiunile liliputane, in special cand trebuia sa parchez in locurile cvasi-inexistente din Bucuresti.
Am avut, insa, de furca in momentele in care trebuia sa urc masina pe borduri, deoarece are o garda la sol relativ mica pentru urbea noastra (totusi normala pentru orice alt oras european). Iar asta s-a tradus prin stresul permanent ca voi zgaria pragurile si ca va trebui sa dau explicatii
Vreau sa vorbesc un pic despre motor, deoarece acesta este motivul pentru care am luat micul Citroen la test.
4 cilindri, 1,6 litri si 90 CP. Putin, daca il comparam cu motorul fratelui pe benzina, tot de 1,6 litri, care poate dezvolta pana la 200 CP pe versiunea Racing…
Dar, cei 90 de cai putere s-au dovedit suficienti cand am crosetat
traficul urban, puterea fiind livrata liniar, indiferent cat de mult am apasat pedala de acceleratie.
Dupa vreo 140 de km parcursi in oras prin toate tipurile de trafic, de la bulevardele goale ale noptii si pana la taratul de dimineata, am notat consumul de carburant (trebuie sa mentionez ca ma ghidez intotdeauna strict dupa indicatorul de combustibil din bord, deci valorile precizate sunt supuse unor erori). Rezultatul? 4,8 litri pentru fiecare 100 km parcursi.
Surpriza totala a venit, insa, odata cu parcurgerea traseului extraurban pe ruta Bucuresti-Brasov si retur, devenita ruta standard la i-Car.
||||
Ei bine, pe portiunea de drum dintre Bucuresti si Campina, am comutat computerul de bord pentru a indica consumul instantaneu si am ramas paf, la fel de … instantaneu.
2,5 l/100 km, la 90 km/h!!!!
Aceasta valoare a apetitului a fost indicata in conditii de trafic liber pe DN1, asezonat din plin cu TIR-uri, pentru ca am plecat la drum la ora 23:00, cum fac in marea majoritate a datilor cand am de facut un test-drive.
Dar, trebuie sa incep cu inceputul.
Am iesit din Bucuresti intr-un timp record si am ajuns relativ usor la Ploiesti, tinand cont de faptul ca am avut o mica problema. Ba nu – o mare problema. Ceata. O ceata atat de deasa, incat 90% din timp aveam vizibilitatea redusa la mai putin de 10 metri. Uneori chiar mai putin.
Nu am avut nicio problema sa merg cu viteza maxima legala, pentru a-mi respecta ritmul autoimpus si, in plus, chiar a fost un drum ok.
Singurul lucru de care ma tem cand circul in conditii de ceata deasa il reprezinta animalele speriate care pot sa-mi iasa in cale, dar, din fericire, nu am avut in viata mea un singur accident in trafic.
neimportant
Comunele din Ilfov se succed rapid, intru in Prahova si ajung la Ploiesti unde fac prima oprire, dupa ce parcurc centura ocolitoare.
La iesirea din Ploiesti, opresc, la miezul noptii, la benzinarie si imi iau, normal, o cafea. Si, la fel de normal, am un deja-vu. Unde pun cafeaua?
In acelasi loc ca si la celalalt DS-3. Adica pe bord, pentru ca frigea si nu puteam sa conduc tinand intr-o mana o cafea fierbinte, pentru ca am transmisie … manuala.
Daca as fi fost neam cu Shiva cred ca reuseam. Dar cum nu sunt, iar acum citez dintr-un clasic in viata care este aceeasi persoana draga mie, vreun guru sau god
, stau cuminte in parcare si trag cateva poze cu telefonul din dotare.
Inca nu inteleg de ce nu au suporturi de pahare aceste DS3-uri. Sa fie chiar atat de uncool, sau ne-chic acest aspect practic?
||||
Tot timpul petrecut sorbind cafeaua si dand ture in jurul masinii m-am gandit daca are rost sa merg mai departe… Nu, mai bine, stau eu cuminte si ma duc acasa?
Am cantarit situatia si am decis sa merg totusi pana la Sinaia, pentru ca nu mai am cand sa fac acest traseu cu DS3 e-Hdi. Adica un fel de acum ori niciodata.
Refac doza de sange din cofeina, imi iau inima in dinti, aprind luminile de ceata si incep sa alerg, cu nervii intinsi la maxim si vizibilitatea redusa la minim, spre Brasov. Insotit, evident, de aceeasi pacla deasa, asteptand parca sa fac o prostie sau cea mai mica greseala.
Am avut noroc, insa, pentru ca, odata ajuns pe dealurile din zona Campinei, ceata s-a risipit si am avut vizibilitate normala pana aproape de Brasov.
Ajung in doi timpi si trei miscari pe serpentinele dintre Predeal si Brasov si incep baletul. Un balet in care o buburuza albastra trece printre camioane, evitand masinile esuate pe marginea drumului (invinse, probabil, de lipsa ITP-ului si a anvelopelor corespunzatoare anotimpului in care suntem). Intr-un final, ajung, cu emotii, la Brasov.
Pe tot acest parcurs sinuos, am simtit nevoia unui motor mai puternic, mai ales cand trebuia sa fiu constant in treapta corecta de viteza, atat la urcare cat si la coborare, iar cei patru cilindri urlau sub capota de parca ar fi vrut sa sparga blocul motor…
In jur de ora 1:20 am ajuns la Brasov si am pornit grabit spre Poiana; la un moment dat insa, am renuntat, pentru ca, pe masura ce inaintam spre centrul Brasov-ului, incepea sa se lase o ceata la fel de groasa precum cea de pe DN1.
||||
Am vazut insa primi fulgi de zapada pentru acest an si nu am reusit sa tin copilul din mine inchis in masina. Am tras pe dreapta si am facut primul bulgare de zapada din stratul fin adunat pe masinile parcate in apropiere.
Odata terminata joaca, intru in masina infrigurat (erau -9 grade afara si eu topaiam intr-un pulover) si ma uit la consumul mediu de carburant indicat in bord. 4,6 litri/100 km.
Cu un litru mai mult decat consumul extraurba anuntat de producator. Si cu doi litri mai mult decat am vazut la Campina…
Dar, trebuie sa precizez ca a fost un drum greu, in care am urcat pe munte. Si a trebuit sa tin motorul turat in zona de putere pentru a putea depasi armada de TIR-uri de pe drum; altfel, as fi facut o mie de ani pe drum si nu as mai fi ajuns la timp la birou…
Ma intorc din drum, trec pe langa Magnolia Brasov din obisnuinta, si ma opresc la McDonald\’s, unde raman descurajat de coada de masini aliniate la drive-in.
Stanga-mprejur spre benzinaria de langa si imi iau o cafea, de-aia cu fise
si un baton de ciocolata pentru a-mi ridica glicemia.
In timp ce dau, iarasi, ture in jurul masinii sorbind din cafeaua fierbinte, ma uit la oglinzile laterale inghetate si imi fac un calcul in minte sa stiu daca mai apuc sa dorm in noaptea asta.
Apoi incep sa mananc tacticos batonul de ciocolata, cand imi dau seama ca am facut cea mai mare tampenie… Mi-am luat o ciocolata ROM, iar ultimul lucru de care am nevoie este sa fiu oprit de Politia Rutiera, cum s-a intamplat in Sinaia la ora 12:40 (control de rutina…right), si sa miros a alcool!
Dupa ce calculez ca pot fura 3 ore de somn, mai cumpar o cafea, imbuteliata de data asta, si pornesc grabit spre Bucuresti, acompaniat de muzica baietilor de la Linkin Park.
Care se aude foarte bine in instalatia audio a buburuzei frantuzesti, chiar si cand volumul este dat la maxim. Nu vroiam sa adorm la volam relaxandu-ma cu Byron, asa ca am savurat Numb
si In the end
cu volumul dat la maxim.
Drumul de intoarcere a fost la fel de prost si de greu, dar am mers cat am putut eu de economic si cred ca am reusit sa contribui si eu la salvarea planctonului.
La 2:30 ajung in Sinaia si o iau prin centrul orasului cu speranta ca voi reusi sa evit cat mai multi din carausii rutieri omniprezenti, chiar si la orele acelea din noapte.
Dupa 20 de minute ajung in Comarnic, unde am ramas blocat in fata unui cer instelat superb.
Trag pe dreapta, langa sina de cale ferata si ma pierd pret de 15 minute in fata celui mai frumos tablou ceresc pe care l-am vazut in ultimele trei luni.
||||
Imi revin din reverie, inainte sa inghet ad-literam, si imi vad de test-drive.
La ora 3:58 intru in Otopeni si ma indrept cuminte spre casa, unde ajung 20 de minute mai tarziu. Obosit, frustrat, bucuros, intepenit si multumit.
Nu are rost sa mai spun ca nu imi era somn deloc, dupa 3 cafele baute in ultimele 4 ore, dar m-am fortat sa adorm, doar dupa ce am completat, cat am putut de bine, fisa cu observatiile personale pentru test-drive.
Fur 3 ore de somn si fug din casa, mai repede decat o face un hot prins de proprietari, spre locatia pe care o aveam in cap din clipa in care am luat Citroen-ul DS3 la test. Acolo, pe strazile batute de mii de ori pe jos, am vazut mai demult un graffitti care contine esenta lui DS3. Un mesaj diluat pana la puritatea maxima si care mi-a dat esenta lui DS3, indiferent de motorizarea de sub capota.
Love is… Iar aici va las pe voi sa completati.
Irationala, la limita nebuniei, imposibila, dureroasa, placuta, ciudata, inchipuita. Oricum si orice.
Dar, daca exista, ea nu poate fi negata sau ignorata, oricat s-ar stradui cineva sa faca asa ceva.
La fel este si Citroen DS3. Si, daca imi este permis sa extrapolez, intreaga linie DS.
De data asta, Love is…
. Pur si simplu.
