Sa fim seriosi – din orice unghi l-ai privi, supercar-ul din Molsheim arata tot atat de mult a masina de un milion de euro pe cat lasa Boy George impresia ca e heterosexual. Noroc ca exista Mansory…
Prima oara cand s-a ocupat de look-ul bolidului de 1.001 CP, tunerul german a demnostrat nu doar o lectie de curaj, ci si faptul ca poate construi un Veyron la fel de spectaculos la 40 km/h pe cat este la viteza maxima. Asta a fost insa acum un an, iar in universul plutocratilor n-ajungi prea departe daca nu faci dovada ca, la intervale regulate, te poti autodepasi.
Ei bine, in fotografiile alaturate aveti expusa proba numarul 1: un exemplar Linea Vincero unic, poleit cu aur pe ici, pe colo, prin partile esentiale. Nu stim exact pentru care dintre miliardarii lumii a fost pregatita masina – banuim doar ca este urmasul unui stravechi traficant de camile si matasuri fine –, insa un lucru e cert: oriunde va fi parcat Vincero d’Oro, va trezi invidii aprinse si, in anumite cazuri, un imbold teribil de a incalca Cea de-a Opta Porunca.
Nici nu e de mirare, avand in vedere ca jantele, calandrul, manerele portierelor, carcasele oglinzilor retrovizoare, duzele stergatoarelor de faruri, capacul rezervorului de combustibil si mare parte din elementele interiorului au fost poleite cu aur. Si, de parca asta nu ar fi fost indeajuns, designerii lui Mansory au luat decizia de a insera o tesatura din cupru in textura caroseriei din fibra de carbon, pentru ca aceasta sa nu aiba rival in privinta stralucirii.
In mod normal, am mai fi spus cate ceva despre motorul W16 de opt litri, 1.109 CP si 1.310 Nm – identic cu cel instalat pe exemplarele obisnuite Linea Vincero – dar, nu-i asa, pe cine mai intereseaza?