Dupa ce, anul trecut, a lansat un BMW M5 capabil sa atinga o viteza maxima de 372 km/h – performanta absoluta in universul sedanurilor –, tunerul german si-a trecut recent in palmares si titlul de producator al celui mai rapid combi din lume. Evident, vorbim despre un M5 Touring foarte special…
Reteta inginereasca aplicata in cazul sau este identica cu cea in urma careia a rezultat fantasticul Hurricane RS: doua compresoare mecanice ASA T1-313 creeaza o adevarata furtuna in cilindrii marelui V10, care devine mai puternic decat motoarele majoritatii supercar-urilor.
In final, un M5 Touring preparat de G-Power poate atinge 359 de km/h, viteza la care pana si bolizi de calibrul lui Lamborghini Murcielago LP 670-4 sau Ferrari Enzo sunt lasati in urma. Clar, e ceva-n neregula cu lumea asta…