Japonezii nu fac asta din saracie sau din cauza dezastrului de la Fukushima care i-a pus pe butuci pentru cateva luni.
Ci pentru a demonstra ca se poate ataca celebra cursa de coasta fara a polua crizantemele si florile de colt care cresc pe acolo.
In plus, lipsa detonatiilor din motor nu vor mai polua fonic animalele salbatice din zona, care oricum nu stateau prea mult pe acolo.
Cine a stat langa un bolid cu 600 de cai putere sub capota si fara amortizoare de zgomot (
tobe de esapament
) stie la ce facem referire.
Revenind la ascutitoarea electrica, pardon, Mitsubishi i-MiEV, trebuie sa ne ridicam palaria, daca avem asa ceva, in semn de respect.
Respect pentru initiativa laudabila, lasand gluma de-o parte, dar e luni si nu ne putem abtine, si pentru pilotul care va sta la volan: Hiroshi Masuoka, semizeul Dakarului.
Din i-MiEV nu a ramas nimic, cu exceptia catorva centimetri patrati de parbriz si caroserie, restul bolidului gata sa ia cu asalt Pikes Peak-ul fiind construit de la zero.
Avem de-a face cu un cadru (sasiu) tubular construit in jurul pilotului si de materiale compozite cat cuprinde.
Micul proiectil electric este pus in miscare cu ajutorul a trei motoare electrice, unul pentru puntea fata, respectiv doua pentru cea din spate, acestea totalizand aproximativ 322 CP (240 KW).
Acestea sunt puse in miscare de o baterie de acumulatori cu capacitatea de 35 KWh, suficienta pentru aceasta cursa.
Tinand cont de faptul ca motoarele electrice ofera puterea maxima inca de la prima rotatie, este de asteptat ca jucaria
japoneza sa faca o surpriza neplacuta concurentei…